BOKIA 2: Cap. 13. Mai trece omul, mai dă c-un bună ziua…

Spre mirarea celor trei prelați, în acea amiază cu gust de leșin – zăpușeala îți trăgea, efectiv, la lingurică – bărbatul intrase pe ușa din față. Deși avea moacă de securist din vocație și era un simplu colaborator dezinteresat al principalului serviciu pus în slujba anumitor oameni, meseria lui de bază era cea de inspector la Patriahie. De curând peste această eternă și nobilă instituție căzuse un strat gros de bani,direct din bucunarul primului ministru, așa încât Înainte Mergătoriul organizase în pripă, spre a arăta că nu șade degeaba cu puterea seculară în brațe, câteva controale prin țărișoară. Nu de alta, dar să arătăm că ne pasă, oameni buni!

Altminteri, ordinul era clar și semăna cu cel dat (de alții) melițiștilor care dezorganizau circulația: dați amenzi, faceți rost de bani cum știți, că vă paște concedierea, dacă nu. Drept aceia, nu exista melețist care să nu fi pus din salariul lui o cotă anume pentru completarea tributului, ca și a fondului de peșcheșuri și zaharele, că una fără de alta nici că s-ar putea imagina…

Bărbatul ce se apropia de altar cu pași măsurați, pe când popimea triadică strângea la repezeală ceea ce trebuia dosit înainte de a supa la domiciliu, arăta ca un zeu din revistele lucioase cu costume șic și musculatură bronzată. L-ai fi putut distribui în pelicule artistice sau, și mai bine, prin te miri ce reclame dependente de pofta de a cumpăra a doamnelor și domnișoarelor. Ar fi putut juca atât roluri de seducător meseriaș, cât și de bărbat insensibil, un pic brutal, după care cad pe spate atât damicele ca niște mortadele, cât și bărbați nărăviți în datini homoerotice.

(va urma)

Published in: Fără categorie on 28 Aprilie 2012 at 8:48 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/04/28/bokia-2-cap-13-mai-trece-omul-mai-da-c-un-buna-ziua/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: