BOKIA 2: Cap. 10. Cartea îți face faima. Și partea

Una peste alta, însă, acolo, sub turla văruită cum scrie la carte, la baza căreia doar niște tembeli dăduseră cu șpreiuri colorate, într-un soi de pictură parietală de te apucau durerile de măsele și te credeai în metrouri occipitale, se înfăptuiau lucruri bune pentru comunitate. Nervoșii erau calmați, calmii erau băgați în priză, terții primeau vești amplificate miraculos despre ce inițieri meseriașe se întâmplă sub nivelul de călcare al bisericii, iar faima echipei de meninblec se întindea rapid, stârnind emoții ambigue în celelalte parohii și chiar în anumite eparhii (nu neapărat învecinate).

Până nu mă duc însă cu vorba mai departe, să spun și că juniorul Ploconiu Baci avea, la rându-i, un public de elită. Îi mersese buhul – că buha e la Palatul Motroceni, unde se motrocesc treburile – că bate la scor apăsat și performanțele babei Omizda, și pe ale cumetrei Pimozda Gialașu, și pe ale popii Sofronică din Ciozvârteni. Încă din seminarul de specialitate, Ploconiu le dădea flit colegilor la șizeci și șase, douăzeci și unu, canastă păstrând pentru pocheraș privilegiul de a-i lăsa în izmană și fără ciorapi. Într-o seară îl chemaseră pe neașteptate, în semn de indubitabilă glorie terestră, la un campionat, înșiși antihriștii de la seminarul simetric opus, al celor lepădați de la Ăl de Sus și dedați la copulare spirituală cu spurcăciunile genunilor, cei din biserica de acelașii neam și aspirații – numai că subordonată altor puncte cardinale -, unde era unul cu studii vaticane și expertize prin cazinourile romane. Omul, elev și el, era deja ținut în mare respect de superiori pentru că bătând cartea la greu adusese proiectului de catedrală îngropat un deceniu în bălării mai mult bănet decât toate bisericile cultului amplasate în botul citadinului, direct pe străzile centrului.

(va urma)

Published in: on 26 Aprilie 2012 at 10:08 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/04/26/bokia-2-cap-10-cartea-iti-face-faima-si-partea/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: