BOKIA 2: Cap. 11: O partidă ca lumea

A ajuns astfel, micul seminarist Ploconiu, într-o casă conspirativă unde „ăilanți” ținuseră slujbulițe duminicale la vreme de interdicție comunistoidă, iar acum lăsau elevii săraci să locuiască, pe durata studiilor, pentru o chirie modică. Tartorul era un băiat deșirat, cu constelații de coșuri pe ceafă și câteva pe restul feței, căruia i se spunea Ștoiu. La el priveau cavalerii credinței cu deplină încredere, fiindcă atunci când trântea cartea, din ea săreau scântei și jerbe, ba îi mai și trântea câte o vorbă italienească prestigioasă, precum „- Cribbio!”, „- Porca Troya!” sau „- Caccia di cacaccia!”.

Meciul a fost strâns, cum se cuvine între frații de aceeași credință, fie și de obediențe diferite. Când bătea unul, când bătea celălalt. În spatele lor, cele două găști de studioși cu caș la gură, pariau, își aplicau penitențe corporale sau colectau bănetul în șepci, în timp ce protagoniștii confruntării, ba se dezechipau, ba se echipau la loc, în funcție de rezultatele fiecărei runde.

În cele din urmă, se strămutaseră de atâtea ori pițulele și articolele vestimentare, încât Ștoiu purta spre dimineață niște nădragi scurți, împrumutați de la careva dintre țuțerii lui, un cojocel de blăniță bihorean, cu înflorituri populare, scos cu prilejul celei mai dramatice crize la poker, de proprietarul unuia dintre paturi și un fulgarin ros, dar negru, care să îi acopere negreața maieului. Dar și Ploconiu își reglase garderoba, intrând acum în niște șlapi cu cel puțin cinci numere mai mari, purtând la gât o năframă înflorată – care-i purta de noroc lui Vasî, omul lui de susținere – și nădragii uriași, legați sub grumaz, ai lui Ștoiu… Nu s-a știut niciodată cine a ieșit mai câștigat după noaptea aceea de pomină, dar cert era că între cele două armii ale credinței s-a stabilit un respect fratern pe care nici slujbele vlădicului nu l-au mai putut spulbera.

(va urma)

Published in: on 26 aprilie 2012 at 10:34 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Poezie: Codrina BRAN: ŞIRURI DE PRIMĂVARĂ

            Mă mutasem în toamnă

            De astă toamnă

            Şi dintr-o dată…privighetorile!

 

            Broasca în ţest,

            Bat:

            E cineva înăuntru?

 

            Livezi cu mirese de pruni

            Călătorind

            Prin aprilie.

 

            Abur verde

            Învelind mesteceni

            Aprilie

 

            Măr japonez

            Flacără

            La fereastra deschisă

 

            Ningea, ningea neîndurat

            În aprilie

            Ningea şi-n gândul meu

            Uitat aşa în uşă

            Peste drum

            Pudic un măr

            Învelit în mirarea roz-albă

            Uitase de ce

Published in: on 26 aprilie 2012 at 10:13 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

BOKIA 2: Cap. 10. Cartea îți face faima. Și partea

Una peste alta, însă, acolo, sub turla văruită cum scrie la carte, la baza căreia doar niște tembeli dăduseră cu șpreiuri colorate, într-un soi de pictură parietală de te apucau durerile de măsele și te credeai în metrouri occipitale, se înfăptuiau lucruri bune pentru comunitate. Nervoșii erau calmați, calmii erau băgați în priză, terții primeau vești amplificate miraculos despre ce inițieri meseriașe se întâmplă sub nivelul de călcare al bisericii, iar faima echipei de meninblec se întindea rapid, stârnind emoții ambigue în celelalte parohii și chiar în anumite eparhii (nu neapărat învecinate).

Până nu mă duc însă cu vorba mai departe, să spun și că juniorul Ploconiu Baci avea, la rându-i, un public de elită. Îi mersese buhul – că buha e la Palatul Motroceni, unde se motrocesc treburile – că bate la scor apăsat și performanțele babei Omizda, și pe ale cumetrei Pimozda Gialașu, și pe ale popii Sofronică din Ciozvârteni. Încă din seminarul de specialitate, Ploconiu le dădea flit colegilor la șizeci și șase, douăzeci și unu, canastă păstrând pentru pocheraș privilegiul de a-i lăsa în izmană și fără ciorapi. Într-o seară îl chemaseră pe neașteptate, în semn de indubitabilă glorie terestră, la un campionat, înșiși antihriștii de la seminarul simetric opus, al celor lepădați de la Ăl de Sus și dedați la copulare spirituală cu spurcăciunile genunilor, cei din biserica de acelașii neam și aspirații – numai că subordonată altor puncte cardinale -, unde era unul cu studii vaticane și expertize prin cazinourile romane. Omul, elev și el, era deja ținut în mare respect de superiori pentru că bătând cartea la greu adusese proiectului de catedrală îngropat un deceniu în bălării mai mult bănet decât toate bisericile cultului amplasate în botul citadinului, direct pe străzile centrului.

(va urma)

Published in: on 26 aprilie 2012 at 10:08 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,