BOKIA 2: Cap. 9. Ză șou mast. Găuan!

Enoriașii erau, în general mulțumiți, fiindcă așa păstori, ca ieromonahul Pecurar, nu mai erau prin parohiile orașului. Chiar și cei speriați și molestați cu duhul blândeții și în virtutea unor legi mai înalte decât cele pământești, după ce ieșeau din șoc sau de la psihiatrie se simțeau mândri. Și aveau și de ce. Câți dintre creștini aveau, în zilele noastre de pace și corupție, posibilitatea de a trăi experiențe religioase la limită? Printre cei tineri – unii dintre ei cântau în corul bisericii – se și răspândise un flaiăr, un fluturaș, mă rog, un petic de hârtie pe care scria: „N-ai bani de Disznoland? Fă o vizită la Iorgomit și nu o vei uita niciodată!”. Nici nu știa ieromonahul ce trendi devenise și de cât succes se bucura…

Lasă că nici cu celălalt, cu exorcistul, nu-ți era rușine. Tot cu aceleași ajutoare se descurca și el, numai că în cazul acestuia respectivii nu mai trebuiau să îmbrace haine de circ sub pretextul că imită zugrăveli de prin bisericile Mărmăției. Aici auxiliarele contau. Întâi de toate, apa aghiezmuită, la gheață, păstrată într-un recipient de plastic și adusă cu vadra. Apoi busuioacele. În fine, frânghiile pentru legat mâini și picioare și parii cruciși, pentru cazurile de forță majoră. Cu astea toate, când folosite, când numai arătate, părințelul făcea minuni. O dată așa minune a făcut, că exorcizatul a încremenit pe cei doi pari răsfirați, care îl țineau imobilizat și crăcănat la mâini și la picioare. Ca să îl readucă la urletele inițiale au trebuit să îi sufle în piept cu paie luate din alimentara până i-au umplut cu totul bojocii cu bioxid de carbon și arome de nicotină ieftină (din care-i plăcea lui Ghiorghiță crâsnicul).

Published in: on 24 Aprilie 2012 at 10:09 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/04/24/bokia-2-9-za-sou-mast-gauan/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: