BOKIA 2: Cap. 2: Luare de grumaz a cititorului

Tu, prietene, caricatură a mea holbată în oglinda înșelătoare pe care mecla-mi ți-o oferă, te-ai așezat la masa asta de brad, simțind că e rost de trăncăneală și sperând – din auzite – că am rămas tot palavragiul căruia i-a mers buhul că arde clipele în focuri bengale. Sper să nu te fi înșelat prea tare, fiindcă aici, în Bokia, la momentul în care ne aflăm, și pe care l-am izolat din trecerea lui ca pe o monadă rostogolită pe loc, la marea îmbulzeală și fușereală, nu lucrurile merg mai departe, ci eu te port, precum poetul mantovan, pe sub pământ, prin aer, pe mai junele lui confrate florentin prin bolgii și pre limburi, de la Tanda la Manda, de la Lache la Mache, de la Sodoma la Govora și de la Scila la Caribda… Cu alte cuvinte, te voi hâțâna încoace și încolo, ca un ghid turistic șmecher, făcând slalom și zig-zaguri pe harta unei așezări cu o singură stradă, din dorința de a-ți crea iluzia complexității, așa cum o creează lingurița când amestecă limonada într-un pahar transparent, de apă. De la o persoană la un grup, de la o instituție la un solilocviu, șerpui-vom mai departe în geografiile umane și arhitecturile cazone ale Bokiei, parcurgând fără reflecție și preget tot ce ne cade la vedere și ne poate confuziona. Căci nu e oare periplul artistic confuzie peste ordinea superficial, dar tiranic instaurată a vieții noastre bicisnice? Nu e înturbinare și răsturnare fiecare pagină în care auctorele se străduie să se dea altceva și altfel decât tine? Or, pentru așa ceva, continuarea vizitei în Bokia se recomandă de la sine. Oraș de felul acestuia, zău, e greu de găsit înafara fiecărui alt oraș al țării noastre.

(va urma)

Published in: on 18 Aprilie 2012 at 10:14 am  Comments (4)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/04/18/bokia-2-cap-2-luare-de-grumaz-a-cititorului/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Si capitolul 1 şi capitolul 2, au un fel ceremonios de desfăşurare, îmi amintesc de acele maşini exotice din India, ori Bangladeş, sunt nişte curse de călători, între localităţi probabil, dar rămîi cu gura căscată cât de ornamentate sunt, cu o dantelărie din fier forjat, cu o mie de picturi şi zei pe ele, pentru un european, total inutile, chiar dăunătoare în cazul unui accident. Nu ştiu cum să le zici, slujesc transportului, ori plăcerii copilăreşti de-a te urca într-un vehicul mitologic, în care nu mai contează viteza şi ora la care ajungi la destinaţie. Şi noi, până la sfârşitul secolului XVII, am purtat costume înnecate în dantele, iar tunurile cu ghiulele, erau împodobite cu bazorelifuri, la care meşterii lucrau mai mult decât la ţeava propriuzisă.

  2. Matale, domnu’ Pop, vrei să comentezi și, când colo, scrii o proză… Măi să fie!

  3. Un istoric atât de jucăuș este o ciudățenie „destabilizatoare” care cred că-i face pe d-nii universitari să-și lungească și mai mult mutra.

  4. N-ar fi un lucru nou! Dar mă amuză și mai tare gândul la figurile celor din Academie… Ai observat că în Academia Română n-a intrat niciun autor de (și cu) umor? Caragiale afost refuzat până și de la o recunoaștere publică simbolică, drept care s-a exilat de urgență…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: