Familia mea: MOȘU – un portret de Constantin FEMMIG

 Era în anii 70 ai secolului trecut… Moșu, cum îi spuneam noi, copiii familiei, se născuse în 1900, la Târnova. Dacă mama lui ar fi fost căsătorită cu tatăl lui, s-ar fi numit Ioan BUTUC. Așa însă, primise numele de familie al mamei, POPIȚA. 

În primul război mondial îl luaseră pe la șaisprezece ani, ca să devină cătana împăratului. A ajuns undeva pe frontul din Italia, de unde, după o vreme, a evadat. L-a ascuns fiica unui feroviar de provincie, în podul casei. Pe urmă a luat-o către casă, n-a știut – sau nu a vrut – niciodată să îmi spună cum a ajuns cu bine.

Între timp Monarhia Bicefală s-a prăbușit, era degringoladă peste tot. Când a ajuns înapoi în comuna natală a aflat casa pustie. Trecuseră pe acolo gărzile lui KUHN Bela, iar tatăl lui, Butuc, și mama, Popița, au fost împușcați de revoluționarii care nu voiau să accepte pierderea acelor teritorii revendicate de Ungaria.

… Cine ar putea spune câte meserii practicase de-a lungul vieții? Avea mâini de aur, îmi amintesc și acum bancul lui de lucru, aproape năruit sub unelte de tâmplar, fierar, instrumente muzicale menite să fie reparate (la moartea lui moștenirea pe care mi-am ales-o din aceste comori inutile a fost: un ceas cu lanț, evident, stricat, un taragot inutilizabil și, parcă, nimic altceva), fierăstraie, câte și mai câte, depozitat în fundul curții, departe, într-un soi de cămară. O singură dată l-am văzut scoțând de acolo o tocilă, pe care a și ascuțit, de altfel, cuțitele casei.

În fotografia asta Costy a surprins ceva ce nu vedeam pe atunci. E în aerul lui ceva din încruntarea asupra sieși a Demiurgului din legendele apocrife… N-ai fi zis că Moșu poate fi așa. Era mucalit, ironic, irascibil, procesoman cu vecinii (locuia într-o singură cameră cu bunica, într-un apartament împărțit, prin anii 50, mai multora; baia era comună, la fel și toaleta și bucătăria).

Costy era nepotul favorit, primul născut al mamei. Cu el a mers Moșu și la pescuit, l-a inițiat în toate. Cu mine a împărtășit aproape exclusiv pasiunea lui pentru jocurile loto. Mă implica în extragerea bilelor numerotate din urna cu ajutorul căreia studia probabilitățile. Avea caiete pline de combinații, juca și la pronosport.

Mi-a făcut odată o jucărie: un acrobat de carton desenat și colorat de el, prins pe o tijă de lemn între două bețe verticale. Prin apăsare, acrobatul se rotea, mai lent sau mai în viteză… Alți copii aveau o maimuțică similară, dar produsă industrial, din plastic. Am uitat de jucăria asta decenii întregi. Apoi mi-a revenit în memorie după-amiaza în care, concentrat ca în poza asta, Moșu și-a cheltuit câteva ore ca să îmi facă bucuria unei jucării originale. Iar mie mi se părea că acrobatul meu e inferior maimuței colorate cu vopsele de fabrică și reliefată prin ștanțare.

Uneori copilăria trebuie vizitată din direcția opusă pentru a-și redobândi strălucirea și înțelesurile…

Published in: on 24 Martie 2012 at 2:13 pm  Comments (2)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/03/24/familia-mea-mosu-un-portret-de-constantin-femmig/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. m-a impresionat mult ce-ai scris de moșu, mulțumesc fratelo

  2. Extraordinar ce memorie ai. Citind ce ai scris, mi-am dat seama ca ori cit asi vrea sa complectez la amintirile tale, nu mai am ce…Iar mi-ai facut o surpriza placuta….,


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: