Proză: Elena CESAR von SACHSE: Distracția Agathei (5)

(urmare)

– Doamnă Agathe, vă rog să deschideţi seiful. Am presimțirea că celălalt colier nu a ieşit din acest apartament. Toate amprentele găsite aparţin celor prezenţi, deci nu cred că e vorba de un hoţ profesionist.

Ajunsă în dormitor, Agathe începu să explice:

– În cutiile ovale îmi ţin bijuteriile originale, iar în cele dreptunghiulare copiile lor. Precum vedeţi, aceste 2 cutii sunt goale. 

– Hmm -, făcu detectivul şi cercetă cu ochii uşor închişi de jur împrejurul dormitorului. Agathe îl urmărea curioasă. Müller se aplecă şi privi sub pat, sub saltele, sub covoare, lucru pe care-l făcuse deja, dar de data asta avea certitudinea că nu greşeşte. Deschise frigiderul şi privi înăuntru prelung. În final, scoase din congelator două cutii pentru gheaţă. Se duse cu ele în baie şi, după un timp, ieşi ţinând în mână un colier.

– Aşa cum v-am mărturisit, toţi cei de faţă ar fi putut să ascundă acestă bijuterie în congelator, până s-ar fi ivit o ocazie prielnică să-l scoată din cameră. Dar pentru a acuza o persoană, avem nevoie de fapte și de dovezi, iar noi nu le avem. Vă mulţumesc, deocamdată, celor prezenţi. Sunteţi liberi. La revedere!

Când s-au ridicat cu toții să plece, telefonul detectivului a început să sune. Probabil a primit o informație importantă, deoarece le-a făcut tuturor un semn cu mâna să aștepte. Apoi, cu un zâmbet jovial, anunță:

– Doamnă Agathe, hoţul de buzunare a fost depistat. Se află la sediul poliției. Aşa că probabil aveți şansa să vă recuperaţi şi celălalt colier.

– Se pare că poliția germană are eficiență și rapiditate. Aveți toată considerația mea. Vă mulţumesc, domnule Müller. Mi-ați fost de mare ajutor.

 

 

În cameră rămaseră doar Agathe şi Crist.

– Nepoate, deschide o sticlă de şampanie, că doar o avem în frigider. Râseră amândoi şi, în timp ce tânărul se lupta cu dopul sticlei ţinându-l cu un şervet alb, se auzi o bătaie timidă în uşă.

– Mă cam bătea gândul că tu ai ascuns bijuteria în frigider! -, îi zise tânărul privind-o cercetător

– Eşti nebun, Crist. De ce aş face aşa ceva?

– Ca să te amuzi.

Agathe nu-i răspunse, deoarece râdea în cascade. Şi pentru că bătaia se repetă, ea răspunse binevoitoare

– Intră!

În momentul în care în cameră intră o tânără femeie, cu o fetiţă de mînă, stânjenită şi încurcată de luxul şi eleganţa celor prezenţi, Agathe îşi aşeză paharul pe masa şi făcu un pas spre necunoscută.

– O caut pe doamna Agathe Kelly -, se auzi vocea sugrumată de emoţie a tinerei femei. Mi-au spus la recepţie că ocupă camera 940.

– Eu sunt! Cu ce pot să vă fiu de folos? -, o întrebă ea, binevoitoare.

Tânăra băgă mâna în buzunar şi scoase de acolo o batistă albă în care se găsea un colier identic cu cel pe care abia îl descoperise detectivul.

– Am venit să vă aduc bijuteria înapoi.

O puse pe măsuţa din cameră şi vru să plece.

– Domnişoară sau doamnă, vă rog să-mi faceţi plăcerea de-a lua loc alături de noi.

Cu o privire speriată tânăra întrebă:

– Probabil doriţi să ştiţi cum am ajuns la el?

– Draga mea, nu mă interesează istoricul, ci doar gestul. O ziaristă mi-a spus că nimeni nu va aduce colierul înapoi, de dragul recompensei, ci mai degrabă îl va păstra. Mă bucur că eu am avut o altă părere și că aceasta, în cele din urmă, se confirmă.

– O recompensă? -, întrebă necunoscuta, fără să realizeze însemnătatea cuvântului

– Desigur! Pentru că ați restituit bijuteria, asigurarea vă plăteşte 10 procente din valoarea ei.

Oana se aşeză foarte stânjenită, pe colțul fotoliului, ţinându-și fetiţa de mână. Figura îi era lipsită de expresie. Nu părea nici surprinsă, nici interesată de cele auzite, ci era de-a dreptul împietrită.

Crist îşi aprinse o ţigară şi rămase tăcut, urmărind cu interes discuţia, în timp ce Agathe puse în faţa fetiţei o cutie cu ciocolată, întrebând-o:

– Cum te cheamă?

– Elize -, răspunse mititica, privind-o cu doi ochii mari și negri.

– Serveşte-te! Sunt foarte gustoase.

Apoi, privind cu interes spre mama ei, observă o vânătaie la un ochi, zgârieturi pe mâini şi foarte sărăcăcios îmbrăcată.

– Cu siguranță soțu-i bețiv. Cine ştie ce viaţă duce? -, își spuse Agatha compătimind-o.

Oana, simţind că e studiată, încerca să descifreze pe faţa celeilalte ce intenţii are.

– Ştii ceva? Poţi să păstezi şi colierul -, se hotărî brusc Agathe.

Oana şi Crist făcură un mic gest de uimire.

– Să-l păstrez? De ce?

– Pentru că acest obiect este doar o dublură.

Oana nu îndrăzni nici să-l ia, nici să-i răspundă.

Atunci Aghate îi explică cu multă bunăvoinţă:

– Deşi e o copie, sticla Swarowski e montată în aur alb. Câteva mii de euro tot primești pe el.

Şi pentru că nici de data asta femeie nu le luă, Aghate le împătură în batista în care fuseseră aduse şi i le puse în mâna fetiţei.

Doar atunci Oana reuși să spună:

– Vă mulțumesc din suflet, dar nu pot să-l primesc. După atâta publicitate, dacă aş merge la un bijutier să-l vând, m-ar aresta pe loc. Sunt româncă şi am venit în Germania să lucrez.

Agathe o privi cu simpatie și cu zâmbetul ei cuceritor reuși să-i transmită fetei încrederea.

– Stai liniştită, draga mea. Am să fac în așa fel încât să nu fii în pericol. Mâine am să declar presei despre colierul adus de tine că a fost copia celui căutat. Bineînţeles, am să-ţi scriu câteva rânduri, ca să nu dai de necazuri.

Luă o hârtie şi începu să scrie. Fiecare cuvânt scris îl repeta cu voce tare:

– Subsemnata Agathe Kelly, cu domiciliul în Kapstatt, Africa de Sud, strada Van Hooten, am dăruit acest colier doamnei Oana Bercu pentru a-i răsplăti corectitudinea. Se poate folosi de bijuterie cum doreşte. Poate să o păstreze, sau să o vândă.

Se iscăli, scriindu-și numărul de telefon, după care i-a dat hârtia.

– Aşa e bine?

– Cred că da! -, îi răspunse Oana, reuşind să afișeze un zâmbet, şi retrăgându-se, mulţumi de mai multe ori.

Agathe îşi luă paharul cu şampania şi, aşezându-se în fotoliul pe care obişnuia să se aşeze, savură băutura, dar şi momentul trăit cu câteva clipe înainte.

– Mătuşo, eşti sigură că ai dat dublura, după ce ne-ai ameţit pe toţi cu dispariţia teribilului colier?

– Habar nu am! Iar dacă m-am înşelat, mare pagubă! Ţi-am spus că-n ultimul timp aveam senzaţie că Jeck vrea să mă strângă de gât, de ciudă că-mi merge bine.

– Să înţeleg că există şi răzbunări împotriva răposaţilor?

– Poti să înţelegi ce vrei. Un lucru e sigur. M-am distrat de minune. Chiar mai mult. În acest moment mă simt fericită…. Pur şi simpu, fericită!

 sfârșit

Published in: on 18 Martie 2012 at 11:27 am  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/03/18/proza-elena-cesar-von-sachse-distractia-agathei-5/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Final neaşteptat! Valorile sufleteşti deasupra valorilor materiale, iată ceva benefic. Un bun pansament pentru sensibilitatea noastra desfigurată de lumea aceasta materialistă şi rapace.

  2. Dragă Doamnă Codrina, mă bucur că nu v-am dezamăgit, dar cel mai mult mă bucur că aţi intuit adevăratul mesaj al lucrării.
    Cu prietenie, Elena Sachse.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: