ÎNTÂMPINĂRI CRITICE: Grigore M. CROITORU: O carte care nu trebuie ocolită. CURCUBEUL DUBLU de Alexandru VLAD (1)

Inaugurez aici o nouă rubrică a prezentului blog destinată discutării producției culturale. Primul semnatar al ei este prozatorul, lexicograful și, acum criticul literar Grigore M. CROITORU ale cărui începuturi memorabile într-ale literaturii sunt o etapă de-acum arsă, chiar dacă ele s-au produs într-un moment al vieții care pentru alții înseamnă începutul bilanțurilor.  Proaspătul membru al Uniunii Scriitorilor își desfășoară amplu vocația culturală exersată, multă vreme, exclusiv de la catedră, prilejuind mereu surprize și savori consumatorilor de cultură vie românească. (O.P.)

 

         Trăind la sat de când mă ştiu, mărturisesc sincer că uneori tânjesc după plăcerile oraşului. Spunând plăceri, mă gândesc la un film bun, văzut într-o sală de cinematograf plină de spectatori, la un specatcol de teatru, de operă (Doamne, de când n-am mai văzut!), la o expoziţie de pictură, la o lansare de carte, la un meci de fotbal, la intrarea într-o librărie, să iau la rând rafturile pline cu cărţi sau pur şi simplu la o plimbare pe stradă, care, de multe ori îţi oferă satisfacţii nebănuite. Cum ar fi, de pildă, frumuseţea unei femei care îţi dă ameţeli. Păşind pe stradă, trupul său face aerul să vibreze    într-un fel nemaintâlnit, muzical. Atunci, mergi în urma ei şi asculţi melodiile lăsate de trupul său, cum zice într-o carte recentă Gabriel Chifu.

         Este lesne de înţeles că noutăţile de orice fel ajung greu până la mine. Aşa s-a întâmplat şi cu cartea lui Alexandru Vlad Curcubeul dublu (Polirom, Iaşi, 2008), pe care mi-a adus-o scriitorul Flavius Lucăcel, cel care asigură legătura mea cu lumea civilizată şi-mi face, periodic, câte o surpriză, pentru care ţin să-i mulţumesc şi cu această ocazie.

         Ştiam câte ceva despre prozatorul, eseistul, poetul, traducătorul şi publicistul Alexandru Vlad, născut în anul 1950, la Suceagu, judeţul Cluj, de pe Internet. I-am văzut şi pozele. Privindu-le atent, mi-a atras atenţia privirea pătrunzătoare, care străpunge până în esenţa lucrurilor. Nu i-am luat în seamă părul bogat şi barba, podoabe la care şi alţi scriitori ţin mult. Impresia finală a fost: tipul este un om inteligent şi ştie multe despre lumea înconjurătoare. Şi pipa. Era să uit pipa, obiect care face parte din existenţa lui zilnică, de care nu se desparte nicio clipă.

         Am întors cartea pe o parte şi pe alta. Mi-a plăcut coperta I, de fapt supracoperta, dar n-am încercat nicio concluzie, considerând că n-a realizat-o el. Dar titlul? îmi sare în cap întrebarea. Ei, titlul da. Dar de ce curcubeul? Şi de ce dublu? Întrebări la care trebuia să găsesc răspuns.

         Ştiam despre simbolistica curcubeului din Biblie, din credinţele populare şi din folclor, dar ce l-o fi determinat pe Alexandru Vlad să-l folosească drept titlu? Ca să aflu răspunsul, nu exista decât o singură cale: să citesc cartea.

         Şi am citit-o. Nu numai cu interes, ci şi cu plăcere. Cu interes, pentru că vorbea despre sat, satul natal, în care revine după un număr de ani petrecuţi la Cluj, satul în care a copilărit, sat supus tranziţiei. N-am cunoscut satul natal al scriitorului, dar cunosc foarte bine satul românesc tradiţional din această parte a Transilvaniei şi ce a devenit el călcat de tăvălugul civilizaţiei, al tranziţiei, în care îmi duc viaţa de peste 50 de ani, precum şi satul natal din Oltenia, în care m-am născut şi am trăit până la vîrsta de 20 de ani. Cu o singură deosebire esenţială: scriitorul Alexandru Vlad revine în mediul rural din mediul orăşenesc şi face şi o competentă analiză paradigmatică oraş / sat, precum şi trecut / prezent. Avantaj pentru el, dezavantaj pentru mine. Oriunde s-a aflat, satul a suportat însă aceleaşi transformări. Poate că transformări nu este cuvântul cel mai potrivit, dacă ţinem seamă de sensul distructiv al acestuia: satul tradiţionat a fost distrus şi adus în pragul pieirii. Scriitorul chiar pomeneşte despre un sat din apropiere rămas pustiu, în care s-au aciuat hoţi şi diferiţi oameni certaţi cu legea. Nici satul în care a revenit nu mai este ceea ce a fost, constată cu durere autorul.

         După ce am citit cartea, după obicei, am pus-o deoparte, să mă gândesc la ea, să cristalizez câteva idei care să reprezinte cartea şi s-o susţină.

         Iată gândurile sincere despre o carte bună, scrisă de un scriitor dăruit de Dumnezeu cu har, mult har, pe care nu l-am văzut niciodată de aproape şi nu-l cunosc.  

         Curcubeul dublu, de Alexandru Vlad este un roman, un roman de factură puţin obişnuită de cea a romanului clasic. Vor fi existând şi dintre cei care îi neagă apartenenţa la această specie literară, fiind obişnuiţi cu naraţiuni ample, care se desfăşoară liniar, pe unul sau mai multe planuri, având o expoziţiune, o intrigă, o desfăşurare a acţiunii uşor de urmărit, care urcă spre un punct culminant şi are un deznodământ etc., etc. Acest roman nu rspectă cu stricteţe aceste reguli, dar putem determina lesne caracteristicile de bază care definesc specia. Este alcătuit din 68 de secvenţe, aparent scindate spaţio-temporal, dar unite printr-un fir roşu. Au dreptate cei care îl consideră un experiment textual, dispunerea secţiunilor care îl compun fiind o tenie textuală. Romanul este dispus concentric, autorul este plasat în centru, ca un Ianus privind în trecut şi în prezent, în sufletul celorlalţi şi al său. Mai trebuie să ţinem seamă şi de faptul că romanul este o specie literară mai permisivă şi neîncorsetată în reguli foarte rigide.

         Titlul romanului îl găsim într-un text, cel mai lung dintre toate cele 68 de texte alcătuitoare, intitulat Curcubeul dublu (proces-verbal), p. 136 – 160.

         În acest text se precizează: „În lipsa mea, în sat se mutase un domn profesor care scrie şi el cărţi, vorbeşte ca un filosof şi poartă o barbă căruntă” (p. 139).

         Era Ioan Horotan, profesor de filosofie la un liceu cunoscut, probabil proaspăt pensionar. Autorului îi explică astfel alegerea satului: „…ştii de ce m-am oprit tocmai în satul ăsta dintre toate? Nu ştiam că eşti pe aici. Nu vreau să deranjez. Dar am colindat câteva dintre satele mai apropiate de oraş, ca să găsesc un loc. Plouase şi peste valea aia de-acolo a apărut un curcubeu. Întreg, dublu şi parcă tras cu vopsea. Nu orice vopsea, ci acrilică.Îţi venea să intri prin el că printr-un arc de triumf. Aşa ceva nu văzusem în viaţa mea. Ca în fraţii Limbourg. Mă uitam la curcubeu şi a trecut un beţiv care m-a salutat, dar pentru fenomen n-a avut nici măcar o privire. Aşa sunt astea la noi în sat, mi-a explicat el. Şi-atunci am zis: aici! Dacă au asemenea curcubeie…”(p.141).

         Fără îndoială, profesorul de filosofie cunoştea simbolistica curcubeului. Arcul multicolor ivit după o ploaie caldă de vară este unul din cele mai optimiste şi mai vechi simboluri ale omenirii, fiind punte de legătură dintre cer şi pământ şi un semn al armonie cosmice. Chiar în Biblie, curcubeul este semnul legământului veşnic dintre om şi Dumnezeu. În Geneza, 9, 12-13, Dumnezeu i se adresează lui Noe: „Iată semnul legământului meu pe care îl fac între mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci; curcubeul meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre mine şi pământ.”

         În culturile arhaice este văzut ca un sorb sau punte pe care balaurii iau apă din hăurile pământului, le transportă în cer de unde ele se revarsă asupra pământului sub forma ploii binefăcătoare. În credinţele populare, curcubeul este semnul belşugului. Pronosticurile privind recoltele se fac în funcţie de predominanţa sau relevanţa culorilor sale. Astfel, când în spectrul arcului ceresc predomină verdele, se crede că va fi belşug general; roşul prevesteşte ploaia şi recolta bogată de struguri; galbenul – rod bogat de grâu şi porumb ( I. Muşlea, Ov. Bârlea, Tipologia folclorului, 153).

         Folclorul copiilor păstrează o incantaţie magică arhaică menită să stimuleze apariţia curcubeului pe cer: „Curcubeu, beu, / Bea apă din tău, / Curcubiţă, biţă, / Bea apă din din viţă” (Ov. Densusianu, Graiul din Tara Haţegului, 285).

         În reprezenatarea curcubeului poate fi găsit simbolul cercului, un pod între pământ şi ceruri. Curcubeul este tronul lui Dumnezeu, dar şi reprezentarea zeiţei Isis, mesagera zeilor.

         Profesorul de filosofie ştia, ca şi autorul de altfel, că tot ce ne înconjoară are o culoare, un parfum sau un sunet. Culorile sunt magice. Ele ne îmbogăţesc viaţa şi ne încântă ochiul. Fiecare culoare a curcubeului are o semnificaţie pentru suflet şi contribuie într-un fel sau altul la descătuşarea emoţională, spirituală şi chiar la vindecarea unor afecţiuni.

         Acestea fiind zise, ne dăm uşor seama de ce Alexandru Vlad a pus titlul Curcubeul dublu romanului său. Numai că, profesorul de filosofie intuind că locul ales este potrivit pentru intenţiile sale, n-a fost urmărit şi de noroc. Sătenii l-au privit ca pe un străin, nu l-au acceptat, ci l-au marginalizat. Profesorul moare în scurt timp după mutarea în sat din cauza unui atac de apoplexie, iar curând mama sa este violată şi omorâtă de fostul proprietar al casei. În jurul acestei morţi se aşterne o tăcere copleşitoare, ca un văl sufocant.  

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/03/18/intampinari-critice-grigore-m-croitoru-o-carte-care-nu-trebuie-ocolita-curcubeul-dublu-de-alexandru-vlad-1/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: