O spun deschis: Stepan Trofimovici a jucat mereu, printre noi, un rol anumit, cum să spun, civic, și-i plăcea la nebunie rolul acesta, așa încât, cel puțin așa mi se pare mie, nici nu putea exista fără el. (…)
De exemplu, îi plăcea în mod deosebit poziția de „persecutat” și, cum să spun, de „exilat”. În aceste două cuvințele este un fel de strălucire clasică, și care-l ademenise pentru toată viața; această situație l-a ridicat treptat în propriii ochi, timp de atât de mulți ani, l-a urcat în cele din urmă pe un fel de piedestal destul de înalt și de plăcut pentru amorul-propriu. (…)
… Activitatea lui Stepan Trofimovici se încheie chiar în clipa în care tocmai începuse, cum să spun, „din cauza vârtejului iscat de un concurs de împrejurări”. Și ce să vezi? Nu numai „vârtejul”, dar chiar și „concursul de împrejurări” se dovediră până la urmă a nu fi existat, cel puțin în acest caz. Numai acum, zilele acestea, am aflat, spre marea mea uimire, dar din surse cu totul sigure, că Stepan Trofimovici trăise în mijlocul nostru, în gubernia noastră, nu numai fără a fi exilat, așa cum obișnuiam noi să credem, dar nici măcar nu se afla sub supraveghere. Ca să vedeți, după toate acestea, până unde te poate împinge forța imaginației! A crezut cu sinceritate toată viața sa că în anumite sfere unii se tem de el, că pașii lui sunt cunoscuți în permanență și sunt numărați și că fiecare dintre cei trei guvernatori ai noștri care se succedaseră, venind aici să conducă gubernia, era deja stăpânit de un gând anumit și tulburător referitor la el, care i se insuflase de mai sus și mai ales cu prilejul instalării în fruntea acestei gubernii. Dacă atunci cineva ar fi încercat să-i demonstreze respectabilului Stepan Trofimovici, prin dovezi incontestabile, că nu avea deloc de ce să se teamă, cu siguranță că el s-ar fi supărat. Dar, de fapt, era un om foarte înzestrat, cum să spun, chiar un om de știință, deși, de fapt, în domeniul științei… ei, într-un cuvânt, în domeniul științei nu făcuse așa de multe și, se pare, chiar nimic. Dar cam așa se întâmplă la tot pasul în Rusia cu oamenii de știință”.
(F.M. Dostoievski, Demonii, traducere de Antoaneta-Liliana Olteanu, vol. I, București, Ed. Adevărul Holding, 2011pp. 11-13)
Ovidiupecican's Blog 
Am avut un prieten, ce trăia după 90 în Franţa. Vorbeam cam o dată pe lună la telefon. Prin 93 l-am întrebat când vine acasă, şi mi-a răspuns îngrozit că nu are ce căuta aici, ar fi arestat urgent, el având în Franţa statutul de refugiat politic, persecutat de regimul Iliescu. Franţujii n-au mai aşteptat să vadă dacă noul preşedinte Constantinescu o dă şi el pe dictatură şi teroare şi, imediat după alegeri, prin 96, un întreg val de persecutaţi au fost trimişi acasă. Da, domnul Dostoievski este aici cât se poate de actual. Altceva mă doare pe mine. Prin nişte nume sonore româneşti, care se mişcă după scenariul de mai sus al lui Dostoievski, demonstrăm că am lunecat sub un colonialism slav, avem nenumărate destine trase la indigo după şerpuirea lui Stepan Trofimovici. Dau asigurări solemne că nu voi ieşi din universul tipic românesc al marelui nostru Caragiale! Chiar dacă în locul unui guvern de bandiţi vine alt guvern de bandiţi, care nu vor republică, cum în republică ia fiecare câte o pensie grasă, pe lângă cea veche.
Luciane,
Stepan Trofimovici are valențe arhetipale. Pe la noi tot al doilea român e un Stepan Trofimovici, nu te joci. Dar sunt și dintre cei urmăriți de bieții oameni din țară ca niște adevărate faruri în întuneric. Lor le închin eu imnul ăsta dostoievskian.
Ca o parabolă, ne iau ochii, păunii cu penele multicolore, strălucitoare. N-ai avea o mică dezamăgire dacă ai vedea un păun modest, cenuşiu chiar, despre care cineva ţi-ar zice: Uite un exilat. N-a scris un rând despre amărăciunile lui, n-a dat interviuri, n-a cerut daune… să fie autentic?