Proză: Leon Iosif GRAPINI: Şase mii de capete de vite (1)

Noua povestire a autorului clujean face parte din cele zece proze-continuări incluse în volumul Capăt de linie ce va apărea la Editura Eikon (O.P.).

Lui Mircea Eliade

Nu porneşte bine sirena, umplând văzduhul cu glasul ei strident şi înfricoşător, că primul avion şi apare ca din senin, spintecând cerul albastru, murdar pe alocuri de nori fumurii, nehotărâţi ce să facă şi încotro s-o apuce. Bărbatul înalţă capul şi priveşte îngrozit la pasărea de fier ce se apropie ameninţătoare, abia apucă să se arunce la pământ, într-o grămadă de moloz şi de scânduri rupte în fel şi chip, acoperindu-şi grăbit cu braţele urechile şi faţa, că bubuitura exploziei se şi aude, sfâşiindu-i întreaga fiinţă, bomba a căzut, cu siguranţă, nu departe de locul adăpostirii sale, dacă adăpostire este ceea ce a făcut el, la scurt timp urmează alta, la fel de puternică, de cutremurătoare, apoi, ca prin minune, se face linişte, o linişte împietrită, de mormânt, detonaţiile au încetat, huruitul motoarelor avionului s-a risipit în depărtare, alte avioane nu se aud, a fost unul singur, pericolul a trecut, sirena tace, niciun ţipăt disperat nu spintecă tăcerea, înseamnă că exploziile s-au produs undeva departe, doar suflul violent şi zgomotul răsunător au lăsat impresia că ar fi avut loc în apropiere. Bărbatul aşteaptă în aceeaşi poziţie, nemişcat, abia după câteva minute îşi descoperă capul, iuţeşte auzul spre a prinde şi cele mai neînsemnate sunete, nu aude nimic, se poate ridica de la pământ, şi o face. E un om între două vârste, să-i tot dai patruzeci de ani, din spate, şi cu cinci, zece mai mult, din faţă, înalt, robust, lat în umeri, cu o burtă nici prea mare, nici prea mică, atâta câtă să-i dea prestanţă şi să-i facă statura impozabilă, cu o figură rotundă, aprinsă, lipsită de expresie dacă n-ar fi ochii negri, iuţi şi pătrunzători. Îşi adună pălăria de pe jos, o curăţă de praf şi o înfundă pe cap, se îndreaptă de şale, îşi scutură molozul de pe haine şi întoarce capul în toate părţile privind cu luare-aminte în jur, nimic nu este schimbat, în capătul străzii, pe o latură, aceleaşi case cu ferestrele sparte şi acoperite cu scânduri bătute în cuie, pe cealaltă, cunoscutele mormane uriaşe de cărămizi, pietre, scânduri şi bârne, în mijlocul unora tronând scara interioară, suspendată straniu, toate mărturisind un dezastru, dar nu survenit acum, în partea opusă a străzii, carosabilul şi trotuarele, fragmentate de fisuri ca nişte brazde de plug, se întind printre clădirile încă în picioare, cele mai multe cu geamurile spulberate de bombardamentele ultimelor zile, printre ele şi locuinţa, fostă, după cum i s-a spus chiar astăzi, a domnului de la finanţe, lângă ea, casa femeii ce alerga nu cu multă vreme în urmă după un copil, al ei, probabil, iar mai încolo, pe latura de vizavi, cârciuma, cu un geam întreg şi cu celălalt astupat cu scânduri, localul în care i-a fost dat să audă numai bazaconii de la proprietar şi de la muncitorii veniţi să ia masa.

Abia acum bagă de seamă că ziua e pe sfârşite, îşi scoate din buzunarul vestei ceasul prins la cureaua pantalonilor cu un lanţ gros de aur, e un ceas greu, masiv, aurit, îl duce în faţa ochilor, îndepărtându-l, şi-i priveşte acele lung, concentrat, E trecut de cinci, rosteşte cu voce tare, apoi îl introduce cu grijă în buzunar şi o ia din loc, îndreptându-se cu paşi întinşi, hotărâţi, spre cârciumă. Odată intrat, se arată mulţumit să redescopere aerul uşor răcoros al încăperii şi zâmbetul formal al cârciumarului, căruia i se adresează cu o voce aproape răstită, Să nu care cumva să zici că nici sirena şi nici bombardamentele de adineauri n-au fost aievea că mănânc masa asta, Au fost, au fost, le-am auzit şi eu, îl linişteşte omul înalt, slab, cu faţa prelungă, cu mustaţă stufoasă şi cu ochii apoşi, ce clipesc des, ştrengăreşte, însă nu la noi, s-au auzit departe, Departe, da, aşa zic şi eu, numai că fiind atât de puternice părea că prăpădul e chiar lângă urechile mele, dar ce le-a venit, aşa, după-amiaza, Dracu-i ştie, cum ne-am învăţat să sune sirena până-n doişpe, ne-a luat pe nepregătite, Şi avionul a apărut dintr-odată, de ziceai că a stat toată ziua deasupra capetelor noastre fără să-l vedem, bine că a fost doar unul, şi numai două bombe, Bine, îi întăreşte spusele celălalt, aflat după tejghea, Ia adu un vin şi două pahare, comandă clientul, Se face, dar eu nu beau decât un pahar, Lasă, nu te trage, că după sperietura asta băutura face minuni, sau vrei să spui că nu te-ai înfricoşat, Ba, cum nu, că om sunt şi eu, zice proprietarul, aducând o carafă de vin şi două pahare largi, cu picior scurt pe care le aşază cu grijă pe masă. Omul lat în umeri toarnă din sticlă, umple paharele, ia unul în mână şi-l ciocneşte de celălalt, neaşteptând să fie apucat de crâşmar, Hai să trăieşti, şi-l bea dintr-o răsuflare, Ei, cum s-a terminat, întreabă deţinătorul crâşmei după ce gustă şi el din vin, La ce te referi, La pariu, că la ce, Aha, la rămăşag, pare a se dumiri cel întrebat, ţuguindu-şi nervos buzele şi privind cu ciudă în fundul paharului gol, am pierdut damigeana de ţuică, a avut dreptate tânărul, n-am dat peste casa cu numărul şaptezeci şi patru, Eu nu m-am băgat prea tare când am văzut ce hotărât eşti, să nu te supăr, dar am fost convins că vei pierde.

Afară se aude un huruit de motor, prin geamul întreg se văd două camioane încărcate cu moloz trecând în susul străzii, Unde-l duc, se interesează muşteriul, ştergându-şi faţa cu o batistă mare, înflorată, Ce anume, Molozul, Naiba ştie, că e plin de el peste tot, cred că-l poartă dintr-o parte în alta, să vedem că-şi fac treaba, De acord, ştii cumva cât face tramvaiul până la gară, schimbă interlocutorul subiectul, la zece am tren, dacă tot n-am dat de ministeriabilul domn, chit că plec cu coada între picioare, mă duc acasă, De aici, aproape o jumătate de oră, Te pomeneşti că or fi bombardat şinele, De tramvai, De tramvai, dă-le dracului, că o iau pe jos şi tot ajung, şinele de tren, dacă au aruncat cumva bombele în gară, Nu s-au auzit chiar aşa departe, dar mai sunt autobuze, Acum, seara, Este unul, de nu mă înşel, pe la miezul nopţii, nu ştiu ora exactă când o ia din loc, însă poţi afla, pleacă tot de lângă gară, Poate îmi fac griji de pomană, hai, mai ia un pahar, Nu, mulţumesc, şi aşa e prea mult, servim masa, dacă te interesează, O să îmbuc ceva, dar de nu am nici autobuz, se arată omul preocupat din nou de problemele sale, ce dracu mă fac, Dormi la hotel, sau chiar la mine, am o cameră cu două paturi la mansardă, Dacă rămân la tine e numai pentru că te cunosc şi pentru că mi-ai căzut la suflet, că, de altfel, la ce om mi-s, de încredere şi de viitor, puţine hoteluri îmi rezistă, nu de dormit e vorba, uite, dacă-i nevoie, accept oferta de a rămâne la tine, însă mă gândesc că mâine-dimineaţă sunt prins cu afacerea asta ce mi-a dat-o peste cap finanţistul, mă văd obligat să ajung acasă, rău m-a încurcat, Cine, persoana din minister, Păi cine, escrocul ăsta, mi-a luat trei milioane promiţându-mi că mă ajută, că-mi scoate el aprobarea, să n-am de aşteptat, de ce crezi că-mi pierd vremea aici, la tine, în cârciumă, mi-a zis să-l caut acasă, pe strada asta, la numărul paisprezece, că la minister se fereşte, normal, asemenea afaceri nu se fac în văzul tuturor, şase mii de capete de vite pentru export, patruzeci de milioane bătuţi pe muchie, dar m-a încurcat pungaşul de draci îmi vin. Cârciumarul nu face niciun comentariu, se mulţumeşte să-l privească pe bărbatul nervos, roşu la faţă şi de nervi, şi de vin, nu numai din pricina vinului de acum, ci mai ales din cauza celui de toate zilele, cârciumarului nu-i place să vorbească despre domnul de la finanţe, vecinul său, s-a mutat sau nu din cartier să-i fie de bine, treaba lui, că e un escroc nu are îndoieli, multă lume s-a plâns de atitudinea sa, la un pahar câţi nu-şi dau drumul la gură, persoană cu putere şi influenţă în minister, îi dă mâna, promite, ia banii şi nu se ţine de cuvânt, să-i facă păgubitul reclamaţie cum să-i facă, o şpagă trebuie dovedită, o dovedeşti, intri şi tu în bucluc, aşa că păcăliţii se mulţumesc să înjure, să dea cu pumnul în masă şi să încerce a trece peste pierdere şi necaz, pe el, cel puţin, l-a ajutat când i-a solicitat sprijinul, ca să ridici o cârcimă ai nevoie de acte, de aprobări, de ştampile, durează, birocraţia e un hăţiş greu de străbătut, lui i-a fost uşor, contra unei sume, cam piperate, nimic de zis, i-a dat dosarul cu toate hârtiile întocmite şi, la câteva zile, s-a trezit cu el în braţe, cu actele semnate, parafate, nu tu alergătură, nu stat la cozi la ghişee, suportat nervii funcţionarilor şi irascibilitatea şefilor de birou, aşadar, pentru el, escrocul s-a dovedi vecin de nădejde, pe bani, e drept, dar fără stimulent, în ziua de astăzi nu mişcă nimeni un deget.

Uşa de la intrare se deschide larg şi îşi fac apariţia trei muncitori, doi mai în vârstă, în salopete albastre, şi unul tânăr, într-o cămaşă gri şi o geacă neagră, dau bună ziua, se aşază la masa la care au stat cu câteva ceasuri în urmă şi se uită pe furiş la bărbatul cu pălărie. Acesta îi priveşte cu ciudă, i-au luat nişte bănuţi pe prinsoare, dar şi cu o uşoară compasiune, ceva se petrece cu ei, e clar, adăpostul nu l-au găsit, dar el, unul, nu e nebun, a fost, după doisprezece, timp de cinci minute, înăuntru, alături de madam, de servitoare şi de judecător, i-a văzut cum îi vede pe cei trei nou-sosiţi, i-a auzit aşa cum îl aude pe cârciumar când discută cu el, că buncărul nu mai era acolo nu mai era, asta e, a pierdut rămăşagul, însă cumva tot îi va da de capăt acestei grozăvenii. Hei, domnul, bună ziua, îi întrerupe şirul gândurilor tânărul, zâmbind subţire, bei o ţuică alăturea cu noi, nu te codi că-i din banii dumitale. Cum cel apelat răspunde scurt şi acru la salut apoi îşi vede de paharul din faţă, tânărul, simpatic şi la chip, şi la vorbă, după cum l-a descris unul dintre muncitori în timp ce se îndreptau spre casa cu grilaj de la numărul şaptezeci şi patru, i se adresează din nou renunţând la tonul îndrăzneţ şi abordând o mină împăciuitoare, Hai, domnul, pariul e pariu, la cum te prezinţi nu mă aşteptam la supărări, Supărările mele au altă pricină, catadicseşte afaceristul să dea curs invitaţiei la dialog, nu mă cunoaşteţi, dacă aţi şti cine mi-s în oraşul meu aţi pricepe că nu un rămăşag m-a făcut pe mine, întristarea de la bani mi se trage, e drept, dar nu de la cele câteva bancnote pierdute cu voi, ce ştiţi, Trage-te cu scaunul la masa noastră, ţuica o dăm noi, damigeana pe care am pariat o punem la bătaie, i se adresează unul dintre muncitori, Mulţumesc, prefer vinul, Atunci îţi mai comandăm o sticlă, chiar şi două, îi zice tinerelul cu amabilitate, Lasă, tinere domn, cât să-mi fac de cap am eu în buzunar, nu te îngriji, dar apreciez bunăvoinţa ta, Nu vrei ţuică, nu vrei cu noi la masă, cum doreşti, dar o întrebare accepţi, îl provoacă domnişorul, Şi mai multe, se arată dispus la dialog străinul, dând peste cap încă un pahar cu vin, meştere, tot varză cu carne ai în meniu, Ba, avem şi fasole cu ciolan afumat, Atunci fii bun şi adu-mi o porţie dublă, şi încă o sticlă, tot de ăsta, Îndată, îşi arată disponibilitatea şeful localului, dar nu se execută imediat, termină de spălat nişte pahare la robinet, le priveşte pe fiecare în lumina încă bună din geam şi le aşază la stors pe un grătar din sârmă, suspendat deasupra chiuvetei, apoi vine cu încă o carafă de vin pentru clientul cu pălărie şi cu o sticlă de ţuică pentru muncitori.

(va urma)

Published in: on 25 Ianuarie 2012 at 5:48 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/01/25/proza-leon-iosif-grapini-sase-mii-de-capete-de-vite-1/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: