Doamna care m-a cules dintr-o tufă de pe marginea drumului se pare că-i o femeie bună la suflet, dar…..Eu nu mai ţin minte ce s-a petrecut acum patru luni pentru că nu aveam ochi, adică urma să-i deschid abia peste câteva zile, pe rând, mai întâi stângul, iar peste două zile, dreptul, aşa că nu ştiam la început de unde venea laptele. Ulterior am priceput că venea dintr-o seringă, astfel că mamelonul cam dur mă deranja la supt, dar finalitatea contează, ţâţa de plastic dădea lapte din două în două ore, un lapte îmbogăţit cu gălbenuş de ou şi miere. Cealaltă problemă de primă necesitate s-a rezolvat din mers, una peste alta, acum, la patru luni de viaţă lucrurile sunt destul de aşezate: laptele nu-l mai pot suferi, în schimb mă dau în vânt după pliculeţele whiskas, dar mâncarea mea obişnuită sunt boabele de la cea mai bună firmă. Litiera( tăviţa) o folosesc cu multă pricepere, ca un motan inteligent ce sunt, nu greşesc niciodată ţinta. Dacă la început dormeam pe o perniţă moale, acum m-am emancipat şi dorm unde vreau eu. O vreme am dormit cu stăpâna pe aceeaşi pernă, dar de la o vreme am fost „detronat” şi scos afară din dormitor pe motive neîntemeiate, după părerea mea. Cică o muşcam de picioare. Pot jura că cele zece degete ale ei ascunse sub plapumă semănau leit cu zece şoareci şi, după cum ştie toată lumea, programul pisicilor este de somn ziua şi de vânat noaptea. Astfel că pe la ora 24 mă sculam tiptil de lângă stăpână şi plecam la vânătoare. Prin casa întunecată mă descurcam foarte bine cu văzul meu special şi vânam pe lângă picioarele femeii şi diverse obiecte, în special cele mici, mobile şi bineînţeles uşoare ca de exemplu rola de hârtie igienică, pliculeţele de cafea şi ce mai găseam în inspecţia mea nocturnă.
După cum am mai spus, stăpâna este femeie de treaba, se achită de obligaţiile ce-i revin, curăţatul tăviţei, umplerea vaselor cu mâncare şi apă, vizite periodice la veterinar ş.a., însă are un mare defect: nu are imaginaţie. Nu apreciază deloc ideile mele diverse şi din ce în ce mai pline de fantezie. Stă foarte mult cu câte o carte în faţă, chestie care mă plictiseşte îngrozitor, după cum se vede în pozele alăturate, nerămânându-mi decât să dorm după ce am epuizat punerea în practică a ideilor mele. Am încercat să o imit şi să mă aplec şi eu deasupra unui volum lăsat deschis pe masă şi să-i rod cotorul, singura parte interesantă dintr-o carte după părerea mea. Atunci stăpâna s-a enervat şi a strigat la mine cum că Marquez( cine o fi ăla?) nu merită un astfel de tratament. Şi eu care îl făceam cu toată atenţia şi dăruirea! Alungat şi pus la punct m-am retras discret în baie şi, în linişte, am derulat un sul întreg de hârtie igienică cu care am tapetat gresia şi m-am instalat pe moale să mai trag un pui de somn. Sunt sigur că nici de data aceasta stăpâna nu va da semne de aprobare. V-am spus: nu are imaginaţie!
Ovidiupecican's Blog 