Să ajungă la şcoală, un copil trebuia să treacă peste o punte, deasupra unui râu cu maluri abrupte ca nişte pereţi. De fiecare dată când trecea puntea, ieşea din apă, săltându-se până la brâu, un crocodil ce-i făcea cu labele din faţă nişte semne disperate să-i dea ceva de mâncare.
Fără să se plângă, copilul, odată ajuns pe punte, se oprea, scotocea în ghiozdan după un coltuc de pâine uscată, şi i-l arunca.
Azi aşa, mâine aşa, micul elev ajunse adolescent în ultimul an de liceu.
Şi în acel ultim an de liceu, tânărul avea un nou profesor de geografie care, inexplicabil, îl ţinea numai în note de trei şi patru. La o oră, profesorul, vorbindu-le de Finlanda, cu nenumăratele ei lacuri, adăugă visător:
– Acolo ar fi de mine, cu pasiunea mea pentru peşti.
Emoţionat, tânărul îi mărturisi despre o bulboană largă ce o face râul pe care-l trece zilnic.
Peste câteva zile, însoţit de profesorul înarmat cu undiţe, o luară către bulboana ce se găsea dincolo de punte, mai sus de ea, la aproximativ un kilometru. Pe drum, îi atrase atenţia domnului profesor asupra crocodilului, prin urmare, să nu se uite de pe punte în râu. Dar, odată ajunşi în mijlocul punţii, când crocodilul se iţi din apă cu semnele lui disperate că îi este foame, profesorul se uită curios în jos.
– Crocodilul! Crocodilul! – strigă înspăimântat şi se rostogoli în gol, cât pe ce să-l tragă şi pe tânăr după el, cum dădea cu mâinile să se agaţe de ceva. Tânărul, căruia, de spaimă, îi pieiră toate gândurile, o luă somnambul către casă.
A doua zi, la poarta şcolii, cine-l aştepta zâmbitor pe tânăr?! Profesorul.
– M-am tot întrebat, îi mărturisi afectuos profesorul, de unde până unde antipatia secretă faţă de tine? Abia ieri, cu baia din râu am aflat. Ţie nu-ţi place deloc peştele. De când erai mic, prietenul tău, crocodilul, îţi face semne disperate să cobori malul, că până sus la punte nu ţi-i poate arunca. Să fi fost eu în locul tău… Mi-a dat o duzină de caraşi, tot unul şi unul!
După ore, tânărul însoţit de profesor, se opri în mijlocul punţii. Cu lacrimi în ochi, îi desenă crocodilului nişte semne largi de recunoştinţă, plus o pâine mare şi proaspătă pe care i-o va aduce în dimineaţa următoare.
Imediat ce liceanul dispăru de pe punte, în drumul lui către casă, entuziastul profesor se agăţă de nişte rădăcini lungi ce ieşeau din peretele malului ca nişte frânghii, să coboare la amabilul crocodil după o altă duzină de caraşi. Dar, pe când se bălăngănea chiar deasupra reptilei, aceasta clanţ! clanţ! clanţ! sări de trei ori să-l înşface de turul pantalonilor. Mai rapid decât un cascador profesionist, profesorul se căţără înapoi la piciorul punţii. Îşi aprinse o ţigară şi după ce-i veni inima la loc, recapitulă:
– Ieri am căzut în râu. Crocodilul m-a scos pe plaja lui îngustă. Apoi, mi s-a plâns că în fiecare zi îi face semne disperate tânărului ce crescuse sub ochii lui, să coboare după peşti, cum nu-i poate arunca până sus… Bun… La rândul lui, prietenul, adică elevul meu, în replică, îi face semne categorice că nu-i place peştele şi pace bună! Atunci, eu am exclamat: Sunt înnebunit după peşte! Auzindu-mă, crocodilul a plonjat în râu şi mi-a aruncat nişte caraşi, tot unul şi unul. Ce-a mai fost?… Era să uit. Înainte de-a ne despărţi în cei mai buni termeni, crocodilul m-a rugat să-i transmit prietenului că îi mulţumeşte pentru cadou, dar că, obişnuit numai cu dieta de pâine şi peşte, îi este frică să nu-şi deranjeze stomacul. Deci prietenul să nu se supere, i-l lasă lui… Hm, acuma mi-a picat fisa cine este cadoul. Eu! Tocmai eu!!!… Dar cu gesturile lui de astăzi, elevul s-a supărat foc. Îţi fac un cadou şi-l refuzi? Nu-i frumos! Ţi-l trimit iarăşi. Poftă bună!
Profesorul îşi făcu o cruce mare şi nimeni nu află ce era să păţească. Nici chiar tânărul nevinovat, căruia îi retuşă doi de trei în… opt, să termine cu bine liceul…
Ovidiupecican's Blog 