Proză: Leon Iosif GRAPINI: Între două limanuri (3)

(urmare)

 

Dacă ar fi fost permis, pe frontispiciul lupanarului ar fi stat scris cu litere de o şchioapă, aurite, Oferim servicii de calitate, într-o discreţie totală, dar, desigur, această inscripţie nu este afişată nicăieri în incinta aşezământului, însă este adânc înrădăcinată în mintea personalului ce-l deserveşte şi a clienţilor cu vechime, de altfel, celui intrat pentru întâia oară în stabiliment, ca slujbaş sau ca muşteriu, i se aduce la cunoştinţă această deviză, al cărei adevăr poate fi verificat imediat şi în timp, până acum patroana, că doar ea este îndreptăţită, nu a primit reclamaţii şi reproşuri.

Încă de la prima oră a dimineţii, noua damă este chemată la patroană, spre a-i comunica un lucru extrem de important, atât pentru ea, cât şi pentru întreaga instituţie, cum îi plăcea codoaşei să-i zică bordelului, E o instituţie caritabilă, fetele mele sunt surori de caritate, că ce filantropie mai mare e decât a-l ocroti pe bărbatul pofticios la sânul tare şi cald, oferindu-i cu generozitate trupul fierbinte drept liman şi loc de pripăşire. Şi, spunând asta cu o voce tabagică, râdea răguşit, săltându-şi pieptul plin şi bombat, cu cei doi sâni enormi prinşi în strânsura rochiei ca două lubeniţe mari într-o plasă mică, neîncăpătoare.

Fata intră în salonul patroanei cu timiditate şi sfială, încă nu a deprins dezinvoltura celorlalte cocote şi nici nu ştie dacă va ajunge vreodată să se simtă în largul ei în acest loc rău famat, se apropie şi rămâne în picioare lângă fotoliul de piele roşie, masiv şi cuprinzător, Te-aş invita să iei loc, dar ne-am întinde la palavre, iar eu am ceva treabă urgentă, te-am chemat să te pun în gardă, la noapte avem un client cu totul deosebit, ştiu că ştii, serviciu ireproşabil şi discreţie maximă, dar am considerat de cuviinţă că e bine să-ţi amintesc această lozincă a noastră, bărbatul face parte din elita industriaşilor, cu toţii, industriaşii de prim rang nu sunt mai mulţi decât inelele de pe mâna mea stângă, e căsătorit cu o doamnă distinsă, din crema societăţii, au un copil ca o floare, într-un cuvânt, formează o familie unită, model pentru mai toate celelalte din capitală, e tânăr, chipeş şi elegant, şcolit la cele mai de soi universităţi, are maniere şi tabieturi, ce nu are de o vreme încoace îi vom oferi noi, adică tu, puţină varietate şi o căldură intimă a cărei flacără în căsnicie se pare că începe să pâlpâie, aşadar, nu-ţi cer nimic mai mult decât ai oferit şi celorlalţi clienţi, poate doar o mângâiere şi o şoaptă pe care ai considerat până acum că nu merită să le iroseşti, fă-ţi datoria, şi vei avea numai de câştigat, lovele, mai multe ca în alte dăţi, şi bunăvoinţa mea deplină, dacă e mulţumit de prestaţia ta, când va mai simţi nevoia să ne calce pragul, te va căuta numai pe tine, am încredere în farmecele şi în priceperea ta, şi nu uita, femeia a fost creată să-l servească pe bărbat.

La întoarcere, se abate pe la chilia prietenei sale, la o conversaţie, i-a făcut cunoscut motivul chemării sale la patroană, oferindu-i amănunte, discreţia începe de la poartă încolo, între ele, toate fetele şuşotesc, schimbă informaţii şi impresii, fiecare e înghesuită de curiozitatea de a afla picanterii şi intimităţi, mai ales despre clienţii tineri, rafinaţi şi fini în gesturi, aceştia sunt preferaţi de majoritatea demoazelelor cu trupul pus la bătaie, dar şi despre cei puternici şi inventivi, ale căror giumbuşlucuri erotice mai pot stârni în ele veselia şi o urmă de pasiune. Cine ştie, poate fi norocul vieţii tale, o încurajează prietena văzând-o apatică şi lipsită de interes, sunt atâtea cazuri când o prostituată, fie de bordel, fie de stradă, i-a căzut cu tronc unui bogătan mai mult sau mai puţin bătrân, fetele au fost smulse din mocirla asta ca nişte buruieni şi aşezate în răsaduri prielnice, apartamente de lux, vile şi case de vacanţă la munte ori la mare, devenind flori rare, preţioase, unele au fost luate de soţii, ajungând doamne elegante, frumoase şi remarcabile, cu nimic mai prejos decât cele de drept cu asemenea însuşiri şi aere, altele au devenit amante ce s-au bucurat nu numai de atenţia babalâcilor ce le-au scos la liman, ci şi de averea lor, după ce boşorogii au dat ortul popii, ele, dezlegate de orice învoială, s-au căsătorit cu domni veritabili, prin urmare, nu mai fi aşa insensibilă şi inertă, sunt convinsă, la noapte dă norocul cel mare peste tine, uite, gândeşte-te că acum ţi se oferă o bună ocazie să te răzbuni pe stăpânii tăi, cei atât de nemiloşi, ce te-au lăsat să te zbaţi în chinuri, să alergi de nebună din parc la comisariat şi de la comisariat în parc, căutând cu disperare copilul, ţi se oferă prilejul să farmeci un domn, să-l ţii aproape de tine, să-l faci să te dorească într-atât, încât să fie nevoit să renunţe la consoartă, răzbunându-te, astfel, pe stăpâna ta, că dacă doamna a dus copilul acasă, aşa cum mi-ai spus, tot ea se face vinovată de cruzimea amândurora, ea e haima răutăţii, nu l-a lăsat pe soţ să te înştiinţeze, aşa că hai, înviorează-te, zâmbeşte şi visează la un viitor mai bun.

Are vreme să se primenească, se va spăla şi se va parfuma cum nu a făcut-o niciodată, îşi va pune rochia cea nouă, chiar dacă e de oraş se potriveşte şi înăuntru, şi, pe deasupra, îi evidenţiază bine sânii, talia şi şoldurile, dar ce prostie poate gândi, niciun client când este servit întâia oară nu suportă lumina, nici afară, nici în chilie, nu-i place să fie descoperit, abia la şedinţele următoare, cum le numeşte prietena sa, după ce câştigă încrederea partenerei, după ce este convins că discreţia e cuvântul de ordine, după ce este fermecat şi sedus de adevăratelea, abia atunci îşi descoperă faţa, se lasă văzut şi descusut, îşi etalează fără rezerve şi fizicul, şi gândirea, ba, uneori, îşi divulgă chiar şi unele secrete şi intimităţi cunoscute de puţină lume.

Îşi face ordine în cameră, îşi pregăteşte prânzul, supă de morcov şi mezel pane, până la ceasul al doilea din noapte când îşi va face intrarea alesul client mai e timp berechet, întâi va trage un pui de somn, să fie odihnită, pe urmă va mânca, se va primeni, îşi va pune rochia cea nouă, puţinele ei podoabe, o brăţară şi un lanţ cu cruciuliţă de argint, nu agreează zorzoanele şi farafastâcurile, şi-l va aştepta.

Se întinde pe saltea, într-o rână, cu palmele lipite una de alta, ascunse sub obrazul drept, şi cu faţa la perete. Până o prinde somnul gândul îi zboară la vremurile trecute, nu îndepărtate totuşi, chiar la ziua aceea fatidică, ce s-a dovedit o cotitură urâtă, nenorocită, în viaţa ei. Totul a început cu ieşirea la plimbare cu copilul, doamna i-a dat în grijă să fie atentă, că se fură copii mici şi că sunt vizate odraslele bogătaşilor, industriaşi, bancheri şi alţi oameni de afaceri, a căror dragoste paternă nu se împiedică de pungă să se manifeste, iar ea, ca soţie de patron de fabrică, se simţea îndreptăţită să se enumere printre persoanele ce figurează primele pe listele răufăcătorilor şi a bandiţilor de prunci. A dat crezare spuselor doamnei, de asta a preferat să aleagă o alee destul de animată, numai că, după ce a hrănit copilul, cum avea dispoziţie şi în obicei, şi după ce l-a schimbat s-a aşezat la lucru, croşetând, dar un somn stârnit de căldura îmbătătoare a sfârşitului de mai a pus stăpânire pe ea, s-a lăsat pradă lui, cuibărindu-se în puful dulce al aripilor sale şi visând la copilăria şi la tinereţea ei de nursă preumblată de la un stăpân la altul, dintr-un oraş în altul, începând cu popa de la ea din sat şi terminând cu industriaşul din capitală. Când s-a trezit şi-a dat seama de greşeala făcută, s-a năpustit speriată asupra căruciorului, copilul nicăieri, şi-a afundat mâinile în aşternuturi ca într-o apă, a luat ca o descreierată plăpumioară cu plăpumioară, ţesătură cu ţesătură, scuturându-le şi căutând în pliurile lor trupul bebeluşului, apoi a început să ţipe, să plângă, să strige în gura mare de s-a adunat o grămadă de lume curioasă şi intrigată, printre cei buluciţi şi un sergent, responsabil cu ordinea, cu disciplina şi cu rondourile de flori din parc. Au căutat cu toţii prin tufişuri, prin boscheţi, pe după bănci şi tulpini de arbori, prin pubele, copilul ia-l de unde nu-i. În cele din urmă, poliţistul a poftit-o la comisariat, unde a povestit din fir a păr întâmplarea, printre suspecţi numărându-se doi tineri îndrăgostiţi ce au trecut pe lângă cărucior, privind lung spre el când copilaşul îngropat în pleduri albe şi pufoase a început să se scâncească, îi creşteau dinţii sărmanului. Comisarul, cu aprobarea prefecturii, a stabilit o echipă de cercetare şi scotocire, cu misiunea de a lua oraşul la puricat, spre a-i găsi pe cei doi tineri, primii bănuiţi de furtul copilului, dar şi de a descinde la casele hoţilor, gazde sau chiriaşi. Cercetarea în parc au executat-o sergentul şi ea, poliţistul, odată adunate toate datele şi informaţiile care oricum nu conduceau către niciun rezultat, a întins-o spre comisariat, să raporteze şefului cele aflate. Rămasă fără sprijin, deznădăjduită şi îndurerată, îngâna cuvinte fără înţeles, vorbea de una singură. Atunci a apărut prietena ei, a recunoscut-o când a fost strigată pe nume. Însufleţită de bucuria revederii după ani de zile şi alinată de vorba dulce a amicei, s-a lăsat condusă de aceasta la bordel, în chilia fetei, unde ea şi-a depănat păţania, iar cealaltă i-a povestit despre viaţa ei prezentă, bună şi fără griji, de prostituată. Cu toată întristarea şi durerea din suflet tot a mai avut tărie să se revolte, cum, o nursă ajunsă târfă, să-şi vândă trupul pentru bani, dar prietena i-a explicat pe îndelete ce viaţă tihnită duce, care sunt avantajele şi perspectivele după ce se pune pe picioare, invitând-o şi pe ea să se instaleze în camera liberă de alături, dacă stăpânii o dau afară. După ce a plecat de la casa cu cocote a mai dat o raită prin parc, se lăsa înserarea, lume era puţină, s-a plimbat pe alei doar-doar o da de pruncuţ, pe urmă s-a îndreptat umilă, neputincioasă şi cu inima frântă spre comisariat, să afle veşti. Când a văzut-o, comisarul a sărit asupra ei ca un uliu asupra păsării, zbierând şi răcnind în ce stă lumea că e o nebună, că pune poliţia capitalei în alertă, că echipele lui au întors oraşul pe dos căutând copilul, în vreme ce copilul era acasă la părinţi. Ea a crezut că a fost deja răscumpărat de la hoţi, dar, cu aceleaşi ţipete şi urlete, comisarul a lămurit-o că în timp ce ea, doica, dormea ca o nesimţită pe bancă, mama copilaşului, grijulie ca orice mamă, a venit s-o verifice şi, când a văzut că ea sforăie de atentă ce era la paza micuţului, şi-a luat odorul şi l-a dus acasă, ridicând mai târziu căruţul de la comisariat. Zăpăcită de cele aflate, a dat să mai zică ceva, să-şi ceară iertare, însă omul legii i-a tras o palmă peste obraz de şi l-a simţit aprinzându-se ca un foc.

Tânăra tresare speriată, suspină şi se întoarce în pat pe cealaltă parte, cu faţa spre cameră, două lacrimi mari ca bobul de porumb i se preling printre gene şi se contopesc în pânza albă a pernei. S-a trezit, a trezit-o acea palmă a comisarului a cărei arsură o simte şi astăzi în călcâiul obrazului. Câtă răutate la stăpânii săi, se gândeşte acum cum s-a gândit şi atunci, câtă indiferenţă faţă de un suflet speriat şi mâhnit, câtă lipsă de milă, să o lase să alerge ca o bezmetică pe aleile parcului şi pe străzile oraşului în căutarea copilului fără să-i dea de ştire, a furat-o, într-adevăr, somnul, pentru asta ar fi plătit oricât, ar fi îndurat cea mai cruntă pedeapsă, chiar şi închisoarea, dar o asemenea răzbunare din partea unor oameni şcoliţi şi cu maniere nu a putut şi nu poate concepe. Trebuia, la rândul ei, să se răzbune, dar pe cine, aşa că s-a răzbunat pe propria-i persoană, alegând acest lupanar ca loc de slujbă şi casă, alegând să-şi vândă trupul pentru câteva parale, să devină o stricată, o scursură a societăţii, dacă aproape douăzeci de ani de trudă ca bonă, dacă priceperea şi experienţa ei desăvârşite, dacă devotamentul şi dăruirea în muncă nu au cântărit nimic în balanţă cu acea clipă de rătăcire, de neatenţie, atunci merită să trăiască toată viaţa ca o prostituată. Dar un gând îi scânteiază în minte, asupra ei s-a răzbunat, ce-ar fi să-şi spele ruşinea îndurată pedepsind o tânără doamnă, soţia clientului ce o va vizita la noapte, chiar dacă nu e stăpâna sa merită această insultă şi umilinţă, să afle că soţul, familist convins şi model în societate, preferă casele de toleranţă, mângâierile şi dragostea de o clipă a unei târfe, prin soţia clientului o va pedepsi şi pe stăpâna cu inimă de piatră, la urma urmei toate sunt la fel, nişte înţinate şi pretenţioase, cu nasul pe sus şi cu aere, nişte sclifosite neiertătoare.

Prin gemuleţul pătrăţos şi mic al uşii, lumina alburie şi obosită a lunii cade pieziş în interiorul chiliei, fără a contura obiectele din jur, tulburând slab întunericul dintr-un colţ al odăii. O bătaie uşoară se aude în uşă, femeia, îmbrăcată în rochia cea nouă, aşteaptă aşezată pe pat, cu mâinile în poală şi cu faţa spre intrare, fără să răspundă, bătaia se repetă, apoi uşa se deschide, şi un bărbat înalt pătrunde înăuntru. Femeia se ridică leneşă, se apropie de musafir, îl ia de braţ şi-l trage pe saltea, îi prinde mâna şi i-o pune pe coapsele ei, tari şi fierbinţi, apoi îşi culcă duios obrazul pe pieptul său, în dreptul inimii ce-i bate cu putere de clopot. Îi deschide cămaşa, petrecându-şi mâna mică şi caldă, ca o rândunică zburătăcită din cuib, pe pieptul lui viril, atingându-i firele de păr scurte şi ţepoase, îngrămădite în coşul pieptului.

Câteva minute mai târziu, bărbatul stă întins alături de ea, cu ochii în tavan, epuizat, stors de vlagă. Tânăra, culcată cu capul pe braţul lui vânjos, îi mângâie cu palma pântecele tare ca piatra. S-a folosit de toate farmecele feminine şi de alintările de care era în stare, nu doar o mângâiere şi o şoaptă în plus faţă de alte dăţi a folosit, ci un noian de dezmierdări şi de cuvinte îngânate cu dragoste, în clipa de plăcere supremă l-a încolăcit cu braţele şi cu picioarele strângându-l precum lianele trunchiul unui copac şi, ca niciodată până atunci, i-a căutat gura cu gura ei febrilă, înfometată după un sărut pe care l-a râvnit viaţa întreagă, i-a prins buzele cu ale ei, frământându-i-le cu patimă, şi i s-a dăruit cu toată fiinţa, scoţând un ţipăt scurt şi intens, ca şi când ar fi fost deflorată. Oricum, în gând, acesta a fost momentul mult-visat, s-a văzut pe patul de frunze aurii şi pe pledul întins pe malul unei ape, cu el deasupra, într-un joc al dragostei cum nu l-a mai jucat şi nici nu-l va mai juca vreodată.

Tânărul bărbat o sărută pe gură, se ridică din pat şi, aşa gol cum se află, bâjbâie prin cameră, căutându-şi hainele, scoate din buzunarul pantalonilor o tabacheră, ia o ţigară, o lipeşte între buze şi îi dă foc. La flacăra minusculă a chibritului, i se descoperă chipul, fetei, recunoscându-l, îi scapă un ţipăt scurt, înăbuşit cu ambele mâini duse fulgerător la gură. El se întoarce spre ea, apropie băţul arzând încă de faţa ei şi, cuprins de stupefacţie, cutremurat, exclamă, Tu, aici, tu, cum e posibil.

(va urma)

Published in: on 2 Ianuarie 2012 at 12:01 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/01/02/proza-leon-iosif-grapini-intre-doua-limanuri-3/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: