Proză: Codrina BRAN: D O D I ( 2 )

          Augustin părăsi casa la fel ca în fiecare dimineaţă, cu mapa sub braţ, tăind aerul cu începutul de burtă care-i conferea o stabilitate în plus. Era la vremea în care se aşezase cu adevărat, în care se simţea stăpân pe situaţia lui profesională, stăpân pe familia lui, stăpân pe trupul său. Trecuse criza de vârstă şi se simţea acum într-un echilibru perfect. Toate erau aşa cum trebuia: familia, profesia, banii. Se simţea ca o corabie încărcată cu bunuri de valoare înaintând pe o mare liniştită şi previzibilă. Destinul lui se rotunjise întocmai ca şi făptura lui. Neliniştea ultimelor luni avea să ia  sfârşit. Hotărârea chirurgului era aceea că va tăia de la rădăcină răul în aşa fel încât fiul va abandona singur mica aiureală sentimentală fără importanţă.

          Renunţase la maşină pentru o vreme. O chiar vânduse rămânând pieton pentru câteva luni. Doctorul sigur pe sine, raţional, plin de voinţă şi încăpăţânare avea, surprinzător, colţul său de misticism şi de superstiţii bine ascuns privitorilor obişnuiţi, călcâiul său vulnerabil cunoscut doar de Olivia. Sigur în toate, conducător ferm al destinelor celor din jur, se temea să se întoarcă din drum, de pisica neagră şi de prevestirile nefaste ale ghicitoarelor. Ştiindu-şi slăbiciunea, la acestea nu apela decât foarte rar, în momente de mare răscruce. Ghicitoarea îi spusese că ar fi bine să vândă maşina şi să nu-şi cumpere o alta decât peste un an, întrucât îl pândea un ceas rău, ceas rău care odată depăşit avea să trăiască până la nouăzeci de ani. Se supusese fără crâcnire şi vânduse maşina.

          În schimb luase o hotărâre neînduplecată. Ştia în sfârşit cum să rupă gâtul pisicii care se încuibase în familia lor care funcţiona ca un ceas  nemţesc; micuţa pietricică strecurată în perfectul mecanism avea să fie aruncată fără să i se mai audă de nume. Şi totul fără să pară că ar fi intervenit cineva din afară. O va compromite în aşa fel încât fiul său va dori singur să o abandoneze, să pună între ei câteva sute de kilometri, el să devină apoi student, să intre într-o nouă ambianţă, într-un mediu universitar. Aşa îi torcea la ureche psihologul familiei, cel care de fapt nu frecventase vre-o universitate, dar ştia ea din înţelepciunea milenară că schimbând locul schimbi norocul. Se şi vedea Olivia cu o noră sau viitoare noră studentă la medicină sau o altă facultate serioasă, o fată de familie bună şi sigură, cu o zestre corespunzătoare şi mai presus de toate un dosar bun. Pentru că ce putea fi mai de viitor în acele vremuri decât să ai un dosar bun, o origine sănătoasă. Dosarul bun şi originea sănătoasă însemna că părinţii şi familia până la spiţa cunoscută au stat deoparte de mersul istoriei, că nu ai vre-o rudă condamnat politic sau fugit în occident. Aşa era pe atunci, comunismul îşi era suficient sieşi şi după ce făcuse o curăţenie minuţioasă acum se ferea de orice contaminare. O, era foarte simplu, ca la şcoala acelor vremuri. Tabla curată era împărţită în două printr-o linie ferma: elevi buni şi elevi răi. Aşa se ţineau orele de dirigenţie pe atunci. Viaţa însăşi părea o mare oră de dirigenţie.

          Erau anii „60.

  X     X     X

          Ceasul pântecelui.

          Oricât i se va răsuci în inimă pruncul smuls de chirurgul vieţii lor, ceasul pântecelui îşi reluase mersul ordonat legat la ordinea planetelor. Se simţea legată inexorabil de marile porunci şi orarii, strivită de ordinea supremă, de parcă i-ar fi comunicat: tu nu eşti a ta, eşti rotiţă din mecanismul nostru uriaş. Atunci înţelese că făptura ei se rupe în două : una era sufletul sfâşiat mortal, alta era trupul care funcţiona impecabil, serv supus poruncilor de sus. Îşi găsi totuşi curajul de a pune un pas în faţa altuia pe un drum care ducea spre viitor, pas nesigur cu genunchii moi şi inima răsucită ca frunza în toamnă. Neputincioasă să aleagă moartea. De parcă altcineva se mutase în ea, un altcineva nepăsător şi uscat, trăindu-i viaţa, purtând-o pe drumuri departe ca pe o prizonieră.

Published in: Fără categorie on 4 Decembrie 2011 at 12:04 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/12/04/proza-codrina-bran-d-o-d-i-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: