Proză: Maria BEL FRANC: PARCURS

Maria BEL FRANC nu este o începătoare într-ale scrisului. Fragmentul de față provine dintr-un roman în curs de scriere (O.P.).

(lui  Abbe) 

                                                         Motto: De fapt, la drum poți să pornești    

oricând…     

                                                                                                                                  Vladimir Nabokov

 

Cp. Unu, par 4

                      Ora la care Issac ieşi din hotel se apropia de 5 după amiază. Era obișnuita zi de luni de la începutul unui mare turneu. Iar Mastersul de la Augusta era indiscutabil Marele Turneu. Atât el, Oidsu Issac, în postură de caddy, cât și jucătorul profesionist Lucas Hodos (ambele nume de familie se scriau cu românescul ”ș”, dar în turneele din străinătate erau trecuți peste tot, mai simplu, cu ”s”. ) aterizaseră la ora 12,oo pe Augusta Regional Airport at Bush Field. Lor li se alăturase iubita lui Lucas, cea care îl însoțise pe marele jucător la turneele din ultimii doi ani. Se numea Ramona Man, dar Lucas îi spunea Ramo. Când o prezenta cunoscuților din turnee, Allow me to introduce my Ramo, între posesiv și numele femeii nu specifica dacă îi este soție, logodnică, iubită. Rostea însă cu multă tandrețe my Ramo.

             Issac nu mai avea stare să aştepte niciun minut deşi Lucas îi spusese să despacheteze, să se relaxeze, să se uite la televizor până pe la 6 jumate când urmau să se întâlnească la Teeing Ground-ul Cupei Unu.  Inspectarea terenului nu făcea parte doar din jobul lui, dar constituia și o bucurie reală. Dacă în competiţie, mintea îi era doar la succesiunea loviturilor și la crosele necesare, când inspecta terenul, înaintea unui joc, simţea stabilită o relaţie specială. Avea timp să privească în voie nu doar  parcursul, frizura ierbii, felul, direcţia în care este crescută, suprafaţă de apă, ci și peisajul în ansamblul lui. Trăgea aer în piept cu nesaţ, cu bucurie. Era viu şi parte din vietatea acelui loc. Măruntul bob de nisip din bunkerul unei cupe și milimetrul firului de iarbă de pe green respirau odată cu el același aer curat, proaspăt, sănătos de pe orice teren de golf.

             În camera lui Lucas, bănuia Issac, tocmai era în derulare obişnuita scenă de sex cu trei zile înainte de demararea unui turneu. Abstinenţa ce urma însemna pentru Lucas o performanţă la fel de mare cu câştigarea unui trofeu. Aşa se încărca el de elan. Îmbrăţişând cu pasiune trupul unei femei.

             În ce-l privea, Issac medita câteodată asupra felului lui de-a fi. Conştientiza componenta masculină şi pe cea feminină din el. Realiza că în privinţa relaţiilor cu sexul opus, prefera partenere stabile, à la long. Oricum, nimeni nu va putea egala vreodată, așa îi plăcea să creadă, prima lui experiență erotică. Nu se dezgolea el în faţa oricui. Nu o lua razna dacă treceau săptămâni fără să împartă patul cu altcineva. De masturbat, se masturba mai des. Chiar credea că nicio femeie din cele pe care le întâlnise în situaţii intime, cu excepția Pazzei, nu reuşise să îi ofere orgasmul intens obţinut prin masturbare, după o fantezie construită în mintea lui. Nu avea nevoie să vadă filme pentru adulți. Nu accesa pe internet site-uri fierbinți. Nu cumpăra Play boy de prin aeroporturi. Avea câteva situaţii preferate la care se gândea (protagonistă fiind de fiecare dată Pazza) și nu era momentul acum să le treacă în revistă. În schimb, i se strânseseră în biblioteca de acasă albume de artă cu reproduceri ce, puse cap la cap, ar fi reconstituit noaptea apoteotică a scenelor carnale, apogeul desfrâului și  scufundarea în străfundurile simțurilor erotice. Unamuno, Leonardo, anonimi chinezi, Fragonard, Touluse – Lautrec, Giulio Romano, ei și alții își strânseseră rândurile pe rafturile de sus ale bibliotecii lui, așa, de la sine, fără ca el să își propună anume. Albumele îi picau în mână prin librării și el le achiziționa silitor, multe rămase încă nerăsfoite, neadmirate, cu priviri nepoposite asupra lor.

           Issac arunca uneori priviri în urmă, așa cum se întâmplă mai ales persoanelor vârstnice. Pentru el însă privirea în urmă nu era bilanț, formă de supraviețuire fiindcă cei apropiați și  cei care te știu se împuținează. Nu. Pentru Issac, privirile înapoi erau doar resorturi pentru elan. Priviți un săritor la înălțime. Face un pas înapoi și apoi se îndreaptă cu pași săltați, într-o cadență îndelung antrenată, spre ștachetă. Realiza, de pildă, că, datorită golfului sau poate din altă cauză, reuşise să fumeze din ce în ce mai puţin. Şi nu îi fusese tocmai uşor să îşi domine un viciu demarat de la 12 ani.

             Părinţii îi plecaseră la muncă, în Italia. Odată CAP-urile comuniste dispărute, fără abilitățile altora de a specula oportunități de afaceri, taică-său o luase primul pe drumul străinătății. Se respecializase: din inginer agronom în faianţator. Punea faianţă și gresie în locuinţele de la periferia Romei iar mai apoi, ajuns în Torino, se respecializase din nou. Turna asfalt într-o echipă din care italian era doar șeful. Ceilalți erau marocani. Români, el și un moldovean din apropiere de Galați.  Trimitea bani acasă. După vreo 6 luni însă, banii trimişi prin Western Union încep să se împuţineze spre deloc. Auzea crâmpeie de discuţii la telefon şi lamentările mamei al cărei post fusese și el redus. Discuțiile la telefon se încheiau însă cu reproşuri că nu o mai iubește, că nu mai poate sta departe de el, că să spună drept dacă și-a găsit pe alta. Și vocea mamei care se schimba de la tânguire domoală la tonalitate tăioasă: ”Ai grijă, Traiane! Ești însurat și ai un copil!” Issac se bucurase când taică-său plecase de acasă. Însemna că maică-sa va avea toată atenția pentru el. Ura scenele de seara când cei doi părinți se hârjoneau prin bucătărie sau îl trimiteau mai repede la culcare.

(va urma)

fotografiile aparțin autoarei