Preacinsteșei Doamne,
Domniei Sale Mărioara,
A logofătului Ilie preacredincioasă soaţă şi fată bună a Juraşcului, biv vel vornic, închinăciune
Adecă io, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor pe Crasna, carea m-am petrecut cu bini preste greotatea slujbei și mă aflu încă, den mila Domnului Dumnedzău, la voia inemei tale… Ci fost-au batai mare că Vodă n-au mai răbdat la suflemul măriii sale să șadem supt ombrar, eară daca așé au fost, atunce iacătă-mă pornit în dodeiială cu ai noștri călărași când pre supt umbrare di padure, când pren lumina poienelor, ca să-i împresorăm și să nu le dăm pace până la întâlnirea cu Scaraoschii, starostele lor. Care pe cum mergiam, la icoana feții tale mă rogam ca la Maica Domnului să ii răzbim și să nu mai fie hodina și nehodina totuna, ce să ieșim și noi pe la casăle noastre, că multe ar hi a facere.
Eară nici ei nu șădea aiurea, ce pre când să cutropim în piciorele cailor pre unii, alții năvălea asupra-ne să ne stângă ochii și să ne colbuie pănă la a doua venire, șapăi flăcăii den cetele de la Fălciu și Soroca numai ce deteră îi ei și cu ghiagele, și cu cușmele, de nu puteai de nădușală să culegi, ci numai să dai, când la direapta, când în ceaia parte…
Ș-am prinsu eu un gogoloi mare cât copaciu, dară mulcom la hire, ci-au dat în grabă mare fiarăle de pi el ca să miște mai în voie când s-a așternut pe fugă. Și când să îl crap de-andoălea, văz că scoate din sân o jalbă. Cât să văz ce scrii acolo, ia-l pă blercănosu de undi nu-i. Dară bine a fost și așé, că la scrisoarea ceia scria de domnișoru câte oaste și ce mai așteaptă de la drumul leșescu să-i vină într-agiutoriu, chiamată de măritul adumbași-pașa de Giugiuk. Care mai încolo i-am dus-o lui Vodă ci-au pus pecete pe gura mé cu buzăle lui așé de ferice, că nu mai fu chip să îmi stâmpăr foamea toată dziua, macar că acolo ședé, la voia mé, carnia dă urs.
Dară io la buza domniii tale visăz și nu poci altfel.
Cu liubov la inemă,
Costandachi.
Și mi-s bine.