Proză: Marian HORVAT: Maria de Habsburg

            Statuia zeitei Pallas Atena păru să-i zâmbească reginei atunci când aceasta îşi apropie chipul, admirându-i frumuseţea trăsăturilor şi fermitatea cu care îşi ţinea lancea în mâna dreaptă. ,,Multă lume îmi laudă dibăcia de a rezolva treburile politice şi de a descuraja orice tentativă de rebeliune a marilor nobili ai regatului. În multe privinţe mă aseamăn cu tine, zeiţă a înţelepciunii!” îşi spuse ea.

            -Înălţimea Voastră, aveţi grijă să nu cădeţi! se auzi un glas în spatele ei.

            Maria se întoarse spre noul-venit şi chicoti. Se căţărase până la baza statuii din mijlocul fântânii, la doar câţiva paşi de apa rece şi învolburată care ţâşnea la picioarele ei şi se revărsa în bazin.

            -Mi-am udat deja trena rochiei, palatine. Ce rost mai are dacă mai fac o mică baie?

            Ştefan Bathory se apropie cu paşi cât se poate de hotărâţi şi clătină uşor din cap. Felul în care umbla se asemăna mult cu cel al unui şarpe sau al unei jivine pornită în căutarea prăzii.

            -Mă bucur că v-am găsit, în cele din urmă. A sosit un sol de la rege…

            Ochii reginei sclipiră voioşi şi obrajii trandafirii i se înroşiră şi mai tare. Abia aştepta întoarcerea preaiubitului ei soţ!

            -Îmi pare rău, zeiţă, spuse Maria, întorcându-se din nou spre statuie. Datoria mă cheamă. Vom mai împărtăşi secrete de alcov în altă zi!

            Şi-i făcu cu ochiul. Dar Atena nu-i răspunse în nici un fel, preferând să-şi menţină ţinuta mândră şi trufaşă. De parcă ar fi vrut să-i arate tinerei regine cât de puţin o rănea pe ea felul grăbit în care o părăsea.

            Splendida operă de artă fusese sculptată la cererea marelui rege Matyas şi se dovedise a fi o mare minunăţie, cu coiful ei de bronz strălucind ca o nestemată în mijlocul curţii grandioase a Palatului Nou. Coiful, împreună cu lancea uriaşă poleită cu aur, dădeau un aer de bogăţie şi fast imensului palat gotic şi atrăgeau privirile tuturor vizitatorilor care fuseseră îndeajuns de norocoşi să treacă pe-acolo. Se putea vedea cu ochiul liber că statuia primise, fără-ndoială de la generosul ei sculptor, o anumită influenţă renascentistă. Asta deoarece sânii zeiţei erau dezgoliţi, deşi purta veşminte sacerdotale, iar picioarele îi erau puţin cam prea dezvelite. Maria fusese dintotdeauna impreionată de curbura delicată a coapselor, albe ca neaua cea mai pură, şi de rotunjimea sânilor ademenitori care te vrăjeau din prima clipă în care îi zăreai. O vrajă de care tânăra vlăstară a Habsburgilor se lăsase de atâtea ori învăluită.

            -Nu coborâţi de-acolo? o întrebă Bathory.

            -Nu observi nici o asemănare între noi două? murmură regina, de parcă nici nu i-ar fi auzit întrebarea.

            Palatinul zâmbi pe sub mustaţă.

            -Singura deosebire sunt veşmintele care vă acoperă partea de sus a trupului, şopti acesta.

            -Nici că puteai avea mai multă dreptate, râse Maria de Habsburg. Părul ei seamănă mult cu al meu, aşa cum i se revarsă pe umeri ca nişte valuri cristaline.

            -Atât în ce priveşte frumuseţea, cât şi în ce în ce priveşte înţelepciunea, spuse Bathory cu glas linguşitor.

            Privirea reginei pătrunse până în adâncul sufletului credinciosului ei sfetnic.

            -Mai degrabă plăcută, încântătoare, dar în nici un caz frumoasă, spuse ea cu glas tăios.

            Palatinul se fâstâci ca un şcolar prins asupra faptului, aşteptându-şi în tăcere pedeapsa.

            -Ştii cu cine semeni tu? întrebă Maria, cu chipul brusc luminat.

            -Cu cine?

            -Cu Erictonius, şarpele zeiţei Atena!

            Marele nobil arboră un zâmbet maliţios, frângând între degete un şirag mic de perle, asemănătoare petalelor de ghiocel.

            -Sunt flatat, Maiestate. Nu ştiam că sunt înzestrat cu asemenea însuşiri alese…

            Tânăra regină îşi plimbă privirea pe egida ce împodobea pieptul gol al statuii.

            -Nu te-ai gândit niciodată să-i cumperi stăpânei tale un astfel de însemn care să-i încingă ca o aureolă de stele gâtul lung şi alb?

            -Trebuie doar să-mi porunciţi şi am să vă aduc de-ndată, zise Ştefan, înclinându-se adânc.

            Tunica palatinului atrase atenţia Mariei prin frumuseţea croielii şi extravaganţa culorilor. Fruntea sa pleşuvă făcea un constrast izbitor cu bogăţia dezarmantă de roşu care umplea tot creştetul augustei stăpâne.

            -Aş vrea s-o văd şi pe asta, spuse ea cu ironie. Ce veşti aducea solul?

            -Regele s-a întâlnit pe drum cu marele stolnic şi vor sosi astăzi la Buda împreună cu suita lor.

            -Şi pe la ce oră îşi va face Maiestatea Sa intrarea în oraş?

            -N-aş putea să vă spun, dar nu va mai dura mult…

            Maria de Habsburg căzu pe gânduri, iar capătul rochiei îi alunecă în apă. Se îndepărtă de statuie şi se lăsă să cadă pe marginea bazinului. Cel puţin acum Bathory o putea privi în ochi.

            -Voi porni în întâmpinarea lui, hotărî regina.

            Bathory încuviinţă din cap.

            -Ce noutăţi mai ai despre înaintarea turcilor?

            -Au început asediul Petrovaradinului. Deşi măritul nostru stăpân a întărit fortificaţiile cetăţii, garnizoana nu e îndeajuns de puternică pentru a rezista prea multă vreme!

            -Şi nu putem face nimic pentru a-i ajuta?

            -Mă tem că nu. Vor trebui să se descurce singuri. Va mai ţine o vreme până steagurile tuturor nobililor se vor aduna la Buda şi abia apoi vom putea porni împotriva turcilor!

            Ochii reginei rămaseră pironiţi asupra clădirilor impozante ale Palatului Nou, care îi înconjurau din toate părţile asemenea zidurilor unei închisori.

            -Sigismund de Luxembourg a ridicat acest grandios palat. Matyas Corvin l-a lărgit şi l-a înfrumuseţat, umplându-l cu obiecte de artă, tapiserii nepreţuite, mătăsuri scumpe şi multe alte bogăţii. Tind să cred că osmanlâii vor să cucerească Buda doar pentru aceste comori, fără seamăn pe această lume. Tu îţi imaginezi ce s-ar întâmpla dacă ar ajunge aici? Toată munca şi sudoarea de veacuri a viteazului nostru popor ar fi spulberată într-o clipă. Tot ce a clădit marele Matyas va fi pârjolit până la temelii. Turcii îi poartă încă o neînduplecată şi cumplită ură. Trebuie să oprim această urgie, dragul meu Ştefan!

            Fruntea Mariei se umplu de nori negrii, neîndurători. Nu găseau nici o cale potrivită de a scăpa de această cumplită năpastă.

            -Regele nostru e tânăr, dar nu trebuie să uităm, domniţa mea, felul în care neamul lui Arpad a rezistat timp de două sute de ani invaziilor otomane. Vom izbuti şi de această dată.

            -Mă tem că acum, uriaşul care se ridică deasupra noastră şi ne umbreşte văzduhul nu mai poate fi răpus doar cu o simplă aruncătură de praştie! spuse ea, tulburată până în adâncul sufletului.

            -Dacă nu am fi aşa dezbinaţi, poate că am avea vreo şansă în faţa acestui uriaş.

            Palatinul o urmă pe suverană până la Capela Regală, un splendid edificiu ce făcea parte din ansamblul de clădiri al Palatului Nou. Pe drum discutară despre situaţia precară a regatului.

            -Ţăranii se răscoală împotriva autorităţii noastre, nobilii complotează şi se luptă între ei pentru interese meschine, iar vistieria ţării e goală. Nu avem bani să ne plătim mercenarii şi, lucrul cel mai îngrijorător, oştenii care s-au adunat până acum sub arme nu ar fi capabili să înfrunte nici jumătate din armata otomană. Nu cred că scumpul nostru regat a mai fost vreodată într-o situaţie atât de disperată!

            Maria căzu în genunchi la picioarele unui crucifix din aur şi începu să se roage cu multă fervoare. Mâinile sale subţiri se făcuseră albe ca fildeşul din cauza încleştării în care le ţinea în timpul rugăciunii.

            -Stirpea unită a Jagiellonilor şi a Habsburgilor va găsi puterea să oprească şi această furtună iscată de vrăjmăşia de veacuri a slujitorilor Semilunii! spuse tânăra regină cu solemnitate în glas.

            Bathory o lăsă adâncită în rugăciune, aşteptând până ce îşi va termina de înălţat doleanţele către cer. Chipul stăpânei sale căpătă aceeaşi neclintire şi acelaşi luciu de bronz ca şi cel al statuii zeiţei Atena.

            -A răspuns vreo Curte europeană la strigătul nostru de ajutor? întrebă ea.

            -Măritul vostru frate şi împărat, Carol Quintul, este prea ocupat cu războiul împotriva Franţei şi cu Liga de la Cognac, ridicată împotriva lui. Serenissima Republică se află, momentan, în relaţii foarte bune cu Poarta şi n-ar risca nici în ruptul capului pacea recent dobândită. Ragusa a primit noi privilegii de la turci, astfel că nu ne putem aştepta la nici un ajutor de la ea. Anglia ar fi singura care ne-ar putea sprijini, dar se află mult prea departe şi regele Henric al VIII-lea e interesat doar de conflictul dintre Spania şi Franţa.

            -Suntem singuri în faţa oştilor lui Soliman, se tângui Maria. Dar fratele meu, Ferdinand?

            -El e singurul care s-a pus în mişcare. Dieta germană s-a adunat pentru a decide trimiterea unei armate, dar Luther şi partizanii săi aprind flacăra revoltei în inima imperiului. Mă tem că trupele făgăduite de fratele vostru nu vor ajunge la timp…

            Regina clătină din cap, ştiind prea bine că toate speranţele lor erau zadarnice. Bravul cavaler ungur va trebui să dea piept, de unul singur, cu spectrul dezastrului venit din străfundurile Asiei.

            -Scumpul meu Ştefan, vom supravieţui oare acestei veri?

            Acesta zâmbi cu viclenie, de parcă ar fi ştiut că sorţii îi erau favorabili, cel puţin lui.

            -Dacă ne vom păstra cumpătul şi mintea limpede în momentul luptei decisive, vom simţi din nou pe piele muşcătura aspră a iernii.

            Un oştean cu halebarda în mână pătrunse în capelă şi anunţă apropiata sosire a regelui.

            -A intrat deja pe porţi? întrebă Maria.

            -Se află abia în dreptul Dealului Roman!

            -Foarte bine, înseamnă că mai avem timp să-i pornim în întâmpinare. Cheamă-l pe Lancel!

            Soldatul se grăbi să îndeplinească porunca stăpânei sale.

(fragment de roman)

Anunțuri
Published in: on 19 Noiembrie 2011 at 10:24 am  Comments (6)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/11/19/proza-marian-horvat-maria-de-habsburg/trackback/

RSS feed for comments on this post.

6 comentariiLasă un comentariu

  1. Domnule Horvat Marian, să știți că aștept cu nerăbdare să vă apară romanul din care ați publicat în urmă cu câteva luni un fragment.

    Am să citesc cu plăcere și rândurile de mai sus, fiind sigură că mă veți convinge și de data asta, că aveți strălucire și entuziasm scriitoricesc,

    Cu prietenie.
    Elena Cesar von Sachse

  2. Felicitări!

  3. Din păcate, am rămas în urmă cu scrisul, dar vă promit că o să mă pun pe treabă. Vă mulțumesc încă o dată pentru susținere și, dacă vreți, o să vă mai țin la curent în ce privește scrisul. Acest fragment e tot din același roman, de data aceasta am descris o scenă de curte, în loc de o bătălie. Sunteți și dumneavoastră scriitoare???

  4. Dacă aruncați o privire prin blogul acesta, veți vedea că doamna von Sachse este printre cei mai activi autori. Cărțile domniei sale le găsiți anunțate pe siturile mai multor librării virtuale. Ca administrator al propriului blog, adaug că povestirile ei gastronomice țin, de luni de zile, locurile „din față” ale clasamentului.

    • Ma bucur pentru ea. Am observat ca are multe lucrari publicate si articole, dar as fi vrut sa aflu mai multe…

  5. Asta depinde de ceea ce autoarea va dori să vă mai dezvăluie despre sine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: