Copiii stau liniştiţi în bănci. Aşteaptă cu emoţie subiectul. Profesoara, după ce le pune pe bancă o coală de hârtie cu subiectul tezei, una pentru tratarea subiectului şi una pentru ciornă, le dă ultimele explicaţii.
Ghiţă, un copil slăbuţ şi scund – îi ziceau copiii „piscuite-n dungă” – , stă în banca întâi. Se uită la profesoară. Când aceasta întoarce capul, ia din bancă o bucăţică de pâine şi o bagă repede-n gură, gândind: „Nu m-a văzut!”. Se uită la ceilalţi. Toţi citesc în gând. Unii sunt mulţumiţi. Citeşte şi el: „Goe…, Goe…, Dâlî Goe!”
– În gând, Ghiţă! Şterge-ţi muştarul de la gură! – îi zice calmă profesoara.
– Mănâncă pâine cu muştar! – îi şopteşte unul profesoarei.
Ghiţă se şterge la gură. Ia foaia albă. Se uită la ea. Îi lasă margine, îndoind cu grjă foaia. O pune pe bancă şi o îndreaptă încet cu mâna, parcă o mângâie. Îi zice colegului de bancă:
– Ce dată-i azi?
– 14 mai 1989.
Ghiţă ia stiloul. Scrie data. Îşi scrie şi numele. Desface stiloul: „Am cerneală destulă”, se citeşte pe chipul lui. Pune stiloul pe bancă şi-şi cuprinde capul cu palmele… Se gândeşte… Deodată, cu mişcări repezi, ia stiloul şi începe să scrie.
Profesoara se plimbă printre bănci. El n-o vede, scrie, scrie. Umple pagina, trece pe cealaltă parte şi continuă să scrie… Sună. Profesoara strânge tezele. Unii îi pun întrebări, ea le răspunde.
Ghiţă îşi ia mâncarea din bancă – pâine unsă cu muştar. Unul îl întreabă:
– Ai ştiut, mă Ghiţă?
– Îhî! Îhî!
Acasă, profesoara ia tezele să le corecteze. Ajunge la teza lui Ghiţă. Citeşte: „Goe nu mai urcă dealul. De mult nu mai urcă dealul. Goe s-a dus şi a învăţat pentru mâine, că are teză. Lui îi era foame. „Dă-mi, mamă, mâncare!” „Taci dracului, ce să-ţi dau, că nu-i gata!” „Dă-mi oarece! Hai, dă-mi…”
N-apucă să termine, că pleosc! îi dă mă-sa o palmă peste gură. El a ieşit plângând din casă. Goe a stat afară până a venit taică-său. „De ce plângi?” „M-a bătut mama”. „Ce-ai făcut?” „I-am cerut mâncare”. „Tu, dă-i pruncului mâncare!” Ce să-i dau, că nu-i fiartă mazărea(1) şi pită nu-i!” „Du-te, Goe, la coparativă şi ia o pită!” Goe simte palma lui taică-său, mângâindu-l. „Să-ţi cumperi şi piscuiţi!”
Goe a cumpărat o pită şi un borcan cu muştar. L-a văzut el pe Nelu cum mânca pită cu muştar. Era bună pita cu muştar. I-o uns mă-sa o scrijea(2). „Să-mi pui la şcoală, mâine”. „Ţi-oi pune! Du-te şi adapă vacile!” Goe era bun, a adăpat vacile şi mă-sa i-o mai uns o scrijea. Dar el era supărat, că de multă vreme n-a mai urcat dealul”.
Profesoara oftă:
– Ei! Ghiţă! Ghiţă!…
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
1. Mazăre, s.f. – Fasole
2. Scrijea, s.f. – Felie de pâine
Ovidiupecican's Blog 