La măria Sa Mariea, surioarî bună,
Noroc și frâmsețe!… Că să dai la besearica den deal lumină și pâni de prescuri că am scapat cu viață și suflu și acu. Ci venit-au fără veaste urgie, zâce că de la furnuci care-au măncat den Vodă și l-au sculat asupră nechiamațâlor ce ne-au alungat la codru de pi la casăle noastre. Ce numai ce m-au scosu den brață calde unde șideam să mai ațâpesc după grea noapte și pohtitoare, că datu-am io și Miclăuș și Ianuș și prostovanul de leah carele au remas pre lângă noi peste nește muieri lăiețe care nu mai văd decăt ceriul, cât șed pe spete cu picioarele rășchirate. Și daca au vrut, am vrut și noi, că nu e cu cale să dai îndărăpt de nu vrei fi vrere să te râdă pănă și gainilii de sunt soațe la cucoșii selbatici. Zic de cucoși că am și săgetat eri unul și i-am mâncatu carné, dară erau cam ca ațăle…
Ce cum morfoleam cu gura pen somnu un capăt de naframă de la Ilincuță, pre lângă carea mă tâmplasem mai la urmă, numai ce aud chiote și focuri și vaiere și șuier, holbură de plânsoare și tropot de armăsari. Ș-apoi am știut că e iureș și că vine asupră-ne careva ca să ne iaie capul. Ce io capul meu n-am a-l da nemărui. Derept aceia am întratu supt poala largă a Ilicuțăi și ș-au pus bocile pi mine și Tătăroaia, cât numai io știu cum m-a ferit Dumnedzău și de tăișul sabiei, și de nădușala morții. Di la o vréme n-am știut ci-au fostu, că Tătăroaia m-au tras de chică afară de supt ia cum m-ar fi născutu di-a dereptu, ci-am văzut fătilii pline de sânge de-am credzut c-au stropșit zeamă de zmeură pe ii, și Vioară numai dădea cu capetile la scorboră un tatar bat, iar pre gios cu junghere în gâturi și în ochi să așternusă nogai și doi osmanlâi ș-au zâs că amu gata, nu mai e de niceo triabă, că s-au dus și că am gădilat-o îndăstul…
N-ai ști ce gria batai au mancat spurcăciunili aici la codrul nostru, ce nainte d-a porni cătră tabăra lui Vodă ca să văz de-i bine în toate au ba, vrut-am să-ți dau sămn de la mine.
Vasâli, fratilii tău iubeț
Ovidiupecican's Blog 
Lasă un răspuns