Poezie: Codrina BRAN: Noi poeme de toamnă

        

                   XXX      

                                                                                                              Rana neînchisă

          Din centrul pieptului meu

          mi-o port de când mă ştiu

          o învelesc cu veşminte

          o acopăr cu podoabe

          mă tem să nu se vadă

          mă tem să nu se audă

          glasul trist al unei viole

          lacrimile le ţin zăgăzuite

          cu un colier de jad

          să nu urce

          rana împuşcată din piept o ascund

          în spatele broşei de jad

          brăţările şi inelele

          vor să vă distragă atenţia

          să nu priviţi în ochii mei de jad verde

          să nu descoperiţi acolo o apă

          care abia se mai ţine în maluri

          rana de care vă spun

          nu ştiu când am căpătat-o

          poate în copilărie

          ba nu, mai întâi a fost rana

          şi apoi în jurul ei a crescut şi s-a modelat un trup

          pentru că rana o ţin minte înaintea trupului de copil

          care avea dureri de creştere

          pentru că te doare când creşti

          te doare boala

          te doare poate moartea

          dar aceea este o altfel de durere

          în spatele broşei de jad

                  x    x   x

          dac-am să-ţi spun că-n amurg

          după ce am alergat ziua toată

          am descoperit esenţa iubirii

          când îţi spuneam că în ochii tăi

          îl văd pe cel de dincolo de tine

          tu nu ştiai ce spun

          nu,nu-i adevărat tot timpul ştim

          dar refuzăm să ne dăm jos ochelarii

          până ce osteniţi

          la capăt de drum

          depunem veşminte şi accesorii

          depunem obositele trupuri

          iubitele noastre trupuri

          viori de fericire

                      x   x   x

          strânge-mă tare

          în nopţile acestea

          cu braţe lungi de ploi

          înfăşoară-mă

          în pletele frunzelor moarte

          cântă-mi cântecul funebru

          pe care eu nu-l voi mai auzi

          fă-te că nu observi

          că-n trupul meu invadat de uitare

          mai pâlpâie un foc cuminte

                    x   x   x

          vin amintirile

          cu pas famelic

          sticlindu-şi ochii

          şi dinţii

          mă înconjoară

          hulpave

          trăgând fire din nervii mei

          tu dragoste-fiară

          mi-ai dat furându-mi

          mi-ai luat dăruindu-mi

          otrava

          fără antidot

                    x   x   x

                                                                                              Păsări albe, păsări negre

          au privegheat oul ce nu eclozează

          aripă albă, aripă neagră

          te-au chemat pe rând la lumină

          secret zăvorât

          înfăşurat în taine

          de sens invers

          tot mai adânci

          şi mai tulburi

          ou privegheat

          ou aşteptat

          pasăre albă, pasăre neagră

          vei rămâne mister

                x   x   x

          Semne pe cer, semne pe apă

          semnele cărării

          orele cad cu plescăituri amfibii

          grele şi umede

          gravidele timpului

          nu întoarce capul

          şarpele istoriei mi-a muşcat glezna

          cochiliile mărilor din sud

          mestecă ecouri mediterane

Published in: on 15 noiembrie 2011 at 9:26 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (37)

Filă de manuscris disparată, zdrențuită la margini, scris cu litere chirilice, cerneală rădăcinie. Inițiala roșie este încadrată în ornamente vegetale ce imită stângaci frunzulița de acant. Fondul Turanu (O.P.)

 

Zacialo 5

 

… Eară într-aceie zi, când s-au tâmpinat oștile la o poiană cu stângenei, mare furie au venit pre muldovenii noștri de la bunul Dumnăzău. Pricina zâc să fie fost nu alta decât că ploaia de cu dzi au făcut fornicile să suie pân corturi și să înțape cum știe ele, cu răotate și în răzmeriță, pănă ce-au roșit carnea pre Vodă și la boierii cei de samă. Că alții, mai învățați, ba au dormită în șei, ba și-au rostuit culcuș pin copaci, ba au păzit tabăra cum se cade unor străji bine tocmite. Ci dis-de-dimeneață i-au luat Vodă, de nedurmit și învrâstat de mâncătura de fornici, din cale afară, cu voie de prigoană. Ș-așa, făr să apuce la merinde, cu ochii crăpați de somn și buimaci ca nește găini bete, s-au pornit asupra osmanului ș-au lovit fără véste, prăvălindu-l în vivor asupa catanelor de la Ardeliu. Care și iale, dacă au dat cu ochiu de turc, numai ce-au pornit iureș mai diparte, dând asupră leșilor nimeriți cu șpăngile acățate pen crengi. Ce-au ieșit de acolo, numai svinții mucenici de la Nicheia pot spune. Că s-au înglotit călărașii de-a rămas careva și spăndzurați de căte o cracă, iar pe care i-au tropotit armăsarii, prindzându-i den urmă, acolo au rămas. Ci mulți s-a răzsipit pen coclauri și au fost și de care au prins muierile noastre, după trei dzile, trudind la tufele de zmeuriș să prindză puteri… Au fostu mare înfruntare. Carea nice acmu nu să știe care au bătut pe care la Codrii Buticiului. Ce Vodă au remas în scaon, iar nice domnișorul adus de la Țarigrad n-au perit, ce i să închina câte un sat de pre margini, neștiind ce face. Poci dzâce că pre toț i-a stropșit fornicile. Cum e de la Fiziolog cetire: că unde omul e dibaci, lighioaile e și mai dibace.

 

Published in: Fără categorie on 15 noiembrie 2011 at 9:12 pm  Comments (2)  
Tags: , , , , , , , , , , ,