INSTANTANEU: Latinitas. O versiune cu Virgil MIHAIU

 Latinitas

 Un poem vizual reprezentându-l pe poetul Virgil MIHAIU într-un bar din Aiud.

 În fundal, Lupa Capitolina

 … Sau, cum zice, poetul însuși: Ca fervent adept al ideii de latinitate, nu puteam ramane insensibil la aceasta versiune fotografica a legendarei statui LUPA CAPITOLINA, intalnita intr’o cafenea din urbea transilvana Aiud (fondata de romani sub numele de Brucla; in germana poarta numele STRASSBURG AM MIERESCH – Strassburg pe Mures!).
<nov. 2011>

Published in: on 13 noiembrie 2011 at 8:31 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

Proză: Lucian POP: Întâlnirea

   Este duminică, zi de vară, cu spații largi, plutitoare. Mă opresc la marginea pădurii și îmi caut un loc de stat, lângă cărare, sub un fag ce strecoară lumina printre frunzele lui, transformând-o în fluturi imateriali, imponderabili, fluturi ce se leagănă în joacă peste iarba înaltă, subțire, de la marginea pădurii, iarbă asemănătoare firelor de păr din coada unui cal elastic, vegetal.

   Stau, și vine pe cărare, mărunt, concentrat, un cățel ce inspectează urmele olfactive ale cărării. Mă vede și mi se alătură, cum pe aceeași bancă la care eu am ajuns primul, se așează încă un plimbăreț discret. Eu nu scot un cuvânt către câinele ce stă și el în fund alături de mine. Se plictisește repede. Din politețe, să nu mă părăsească fără nici un motiv, câinele mârâie la ceva periculos, văzut și simțit numai de el, se ridică plin de importanță și curaj, scoate un lătrat teatral și o ia pe cărare, ca un pompier la foc.

   Mai stau un pic.

   O cioară fâlfâietoare planează pe creanga unui fag-sergent care stă înfipt la câțiva metri în fața trupelor pădurii. Cioara este circumspectă. N-are nimic de-mpărțit cu mine. Cum stă pe creangă, face o manevră complicată să-mi întoarcă spatele, rotindu-se pe loc. Nu o interesez. Este chinuită de nehotărâre. Neavând nici un drum de făcut, o copleșesc toate direcțiile. Scoate un croncănit eliberator, metafizic, își fâlfâie aripile și o ia peste poiană. Mesajul este clar. „ Am, n-am treabă, nimic nu se compară cu satisfacția zborului.”

   În fața mea, cum întind mâna dincolo de cărare, dau de o tufă de spini. Pe sub tufă, merge cu gesturi atente să nu spargă frunzele uscate, de acum un an, o șopârlă. Își întoarce capul spre mine. Rămâne cu un picior din față suspendat în aer. Mă fixează cu ochii unui copil ce dă la muzeul Antipa peste dinozaurul suprem. Cel mai ce campion al nostru, actual, elefantul, pus pe lângă dinozaurul din Antipa, pare o mică statuetă de porțelan, pe care o ștergi cu mare grijă să nu-i rupi trompa. Așa mă privea șopârla. Splendoarea pielii, ce verde, albastru, auriu și roșu, scânteietoare. La ce speculație ajung? Din tone de carbon, ținute sub milioane de ani de presiune, se naște un diamant. Urmașul unui dinozaur tern, lăbărțat, cât un hangar, fără pretenții estetice, este brelocul, minunata șopârlă. Am stat cu respirația tăiată, până când, cu aceeași acuratețe de-a nu lăsa nici o dovadă a trecerii ei prin acest univers, șopârla se pierdu în codrul ei de iarbă.

   Am stat destul. Mă ridic în picioare. Cărarea dă colțul pe după marginea rotunjită a pădurii. De după colț, apare un om. Dacă mă abordează pe teme politice, îi voi da întrutotul dreptate. Nu mi-ar pica bine , ca din cauza unei polemici, ce se termină inevitabil cu decibeli dați la maxim, să se împrăștie turma somnolentă de nori ce trece căscând pe cerul duminicii…

Published in: on 13 noiembrie 2011 at 8:17 pm  Comments (5)  
Tags: , , , , ,

LITERATURĂ ROMÂNĂ VECHE PE INTERNET

Accesul la izvoarele narative necesare cunoașterii literaturii române vechi s-a democratizat mult odată cu accesul liber la resursele virtuale. Cum cei pasionați sau obligați prin natura studiilor lor să caute să se orienteze în largul „continentului scufundat” al literaturii noastre nu au întotdeauna posibilitatea de a împrumuta cărțile dorite de la bibliotecă sau de a le achiziționa pentru propria lor posesie, indic mai jos câteva situri unde pot găsi ceea ce caută (O.P.).

Proză istoriografică:

Mihail KOGĂLNICEANU, „Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei:

http://ro.wikisource.org/wiki/Prefa%C8%9B%C4%83_la_Cronicile_Rom%C3%A2niei_sau_Letopise%C8%9Bele_Moldaviei_%C8%99i_Valahiei

Simion Dascălul & Grigore URECHE, Letopisețul Țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara…:

http://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9B%C4%83r%C3%A2i_Moldovei,_de_c%C3%A2nd_s-au_desc%C4%83lecat_%C8%9Bara 

Miron COSTIN, Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron-Vodă încoace…:

http://www.referat-e.ro/carte-Miron_Costin_Letopisetul_Tarii_Moldovei-26.html

Miron COSTIN: De neamul moldovenilor: http://ro.wikisource.org/wiki/De_neamul_moldovenilor

Dimitrie CANTEMIR: Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor: http://www.if.asm.md/biblioteca/hronicul_vechimei_a_romano_moldo_vlahilor_vol_I.pdf

I.C. Chițimia & Stela TOMA, Cretomație de literatură română veche: http://www.archive.org/stream/CrestomatieDeLiteraturaRomanaVechevol.2#page/n1/mode/2up

Radu Popescu, Istoriile domnilor Țărâi Românești: (fragment) http://ro.wikisource.org/wiki/Istoriile_domnilor_%C8%9A%C4%83r%C3%AEi_Rum%C3%AEne%C8%99ti

 

Istoriografie versificată:

Radu Greceanu: Poveste de jale și pre scurt asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Țării Rumânești: http://ro.wikisource.org/wiki/POVESTE_DE_JALE_%C8%98I_PRE_SCURT_asupra_nedreptei_mor%C8%9Bi_a_preacinstitului_Costandin_Cantacuzino,_marelui_postialnic_al_%C8%9A%C4%83rii_Rom%C3%A2ne%C8%99ti 

 

Cărți populare: 

Floarea darurilor. Sindipa (ed. Alexandra Moraru, Magdalena Georgescu) http://www.archive.org/details/CartiPopulareRomanesti.FloareaDarurilor.Sindipavol.1

Cele două volume ale Crestomației de Literatură Română Veche, apărute la editura Dacia în 1984 și 1989, și de trei volume din Cărțile populare (Ed. Minerva, 1996, 1997, 1999), cuprinzând următoarele cărți: Floarea darurilor, Sindipa, Fiziologul, Archirie și Anadan, Călătoria lui Zosim și Bertoldo pot fi consultate pe blog, la adresa: http://www.teologiepentruazi.ro/2010/04/18/cinci-car%C8%9Bi-de-literatura-romana-medievala-pentru-download/

Expoziţia de grafică „Pod peste timp”- Bardócz Lajos (Ungaria)

Vernisaj: marţi 8 noiembrie 2011, orele 18.

 

Bardócz Lajos s-a născut în anul 1936 la Sebeş jud. Alba. A absolvit Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti în anul 1960 iar în perioada 1970-1988 a fost profesor la Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca, fiind mentorul multor generaţii de artişti contemporani. Din anul 1988 trăieşte în Ungaria.

A avut expoziţii personale în România, în Ungaria, Austria şi Germania. A participat la expoziţii colective în România şi Ungaria, precum şi la Ljubliana (Slovenia), Bradford (Marea Britanie), Tokyo etc. Lucrările sale au fost recompensate cu premii la Expoziţiile de iarnă de la Kecskemét (1988, 1989, 2002), Expoziţiile de vară de la Debrecen (2002, 2006).

Bogatul palmares expozițional al artistului îl recomandă ca pe o personalitate creativă, inventivă și stăpână pe mijloacele sale artistice ajunsă la maturitatea creației și la consacrare. Revenirea – simbolică – îl locurile care i-au marcat formația și prima parte a existenței trebuie socotită nu doar o întoarcere nostalgică, recuperatoare în ordine biografică, ci și o programatică întoarcere la izvoarele unei inspirații care a alimentat și continuă să alimenteze, prin nevăzute țesături subterane, resursele unui talent autentic.  

Expoziţia prezintă o selecţie de 40 de lucrări de grafică realizate în pastel şi cărbune din creaţie recentă a artistului. Acestea au o subiecte variate: de la peisaje la lucrări cu caracter evocator-istoric, de la lucrări cu o dimensiune spirituală pregnantă la lucrări ce evocă personalităţi ale culturii abordate prin tema portretului.

Varietatea tematică și tratamentul cromatic, linia și tușa survin, împreună, la Bardocz Lajos, pentru a conferi ansamblului o amprentă specifică. Ea face marca unui plastician contemporan cu o reflecție și o dexteritate ce se complinesc una pe alta, propunând un stil personal al privirii, o perspectivă asupra ipostazierilor lumii care, rămânând în limitele recognoscibilului, nu ezită, totuși, să abstractizeze și chiar să treacă de forma identificabilă, îndrăznind când simbolul, când metafora, când aventura în direcția plasticității tranpunerii emoționalității pure ori a demersului cerebral.

Published in: on 13 noiembrie 2011 at 12:27 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

RĂZBOI ÎN STAT

DECLARAȚIILE de joi, 3 noiembrie 2011, ale președintelui Traian Băsescu au adus la suprafață, într-o nouă formulare – la fel de apăsată ca și cele dinainte, însă cu noi nuanțe – reproșurile pe care puterea executivă le aduce puterii legislative, actualizând un război între puterile fundamentale din stat care a cunoscut permanent, în ultimii ani, în România, crize acute și mocnite. Dacă, până acum, cea mai inflamată fază a acestui conflict a fost cea în care, urmare a bătăliei pentru întâietate în stat, președintele Băsescu a fost suspendat de Parlament („Criza 322”, cum i s-a spus, cu trimitere explicită la numărul aleșilor care au votat suspendarea prezidențială), nici tensiunile în raport cu a treia putere a sistemului nostru de guvernare, pretins democrat – anume cea judecătorească – nu au lipsit. Faimoasele rezerve referitoare la componența Consiliului Superior al Magistraturii, numeroasele contestări la adresa unor miniștri ai Justiției (de la Rodica Stănoiu la Monica Macovei), reproșurile făcute Direcției Naționale Anticorupție – sub denumirile pe care instituția le-a purtat anterior -, toate sunt episoade ale stării de beligeranță care nu a scutit și nu scutește nici magistratura de toate nivelurile de la atacurile asupra sferei sale de competență și a atribuțiilor ce îi revin.

Este greu de spus, în aceste condiții, dacă ceea ce se petrece la nivelul statului nostru ca ansamblu rămâne o legală și binevenită tentativă de asanare instituțională și ameliorare a activității, ori mai curând sunt tentative de adjudecare a priorității uneia dintre puterile statului în detrimentul celorlalte două, încălcându-se, astfel, însuși principiul echilibrului între puterile constituționale. Datorită acestei împrejurări, ieșirea la rampă, în deplină lumină, a actorilor angajați în acest joc este benefică, dezvăluind interesele și mobilurile, motivațiile și cauzele care îi mână în luptă pe purtătorii de cuvânt ai diverselor ramuri ale statului nostru.

Iată că președintele, vorbind în numele puterii executive, spune că „În mod categoric, modul cum a acționat justiția … ne-a ținut în afara spațiului Schengen, chiar dacă nedrept”. Tot el susține că ar exista atenționări venite de la Comisia Europeană cu privire la modul în care justiția decide «câștigătorii» unor proiecte europene. Traian Băsescu nu a ezitat să insereze în discursul său o tonalitate dojenitoare și chiar paternalistă, care nu a scăpat juriștilor atenți, prin însăși practica lor de specialitate, să interpreteze până la nuanță textele și depozițiile.

Răspunsul nu s-a lăsat așteptat. Asociația Magistraților din România (AMR) a condamnat, neechivoc și cu nedisimulată asprimă, apostrofarea capului executivului, socotind-o cu totul abuzivă: „judecătorii și procurorii României nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al președintelui țării, a cărui numire, printre altele, trece prin filtrul Curții Constituționale”.

În comunicatul AMR există un pasaj care descrie sintetic și cu destulă fidelitate starea actuală a României din punct de vedere juridic. Panoramarea respectivă are o valoare superioară celor survenite din presă sau dinspre autori particulari, din societatea civilă, pentru că poate fi socotită depoziția unuia dintre cei trei piloni ai statului român, trebuind luată în considerare cu seriozitatea pe care o asemenea ramificație instituțională o presupune. Or, iată cum stau lucrurile privite dinspre protagoniștii actului de justiție actual din țara noastră: „Într-un stat polițienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care justiția să fie controlată, îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine și se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete își măresc bugetul, iar pentru justiție nu se găsește nici măcar mărunțiș, în care reformele există doar în vorbe și prestații televizate, un președinte, într-un ton dictatorial, își poate permite să cheme la ordine magistrații, să-i înfrunte ostil, amenințător, să-i blameze și să-i terfelească în piața publică din postura părintelui națiunii căruia i se recunoaște dreptul de a-și stigmatiza, la stâlpul infamiei, oamenii legii”. Stat polițienesc, control și oprimare a justiției de către politicieni, legi expediate și neîntemeiate, discriminări bugetare grave și creatoare de dezechilibru între puteri, alianța politicului cu serviciile secrete, subfinanțarea justiției, circ mediatic în jurul reformei fără reformă, amenințare la adresa magistraturii dinspre vârfurile statului, dezonorare publică a reprezentanților justiției, lipsă de demnitate sunt caracteristicile acestui succint exprimat cadru oficial al României de azi.

Este clar că răfuielile au atins o cotă înaltă, cel puțin la nivelul vorbelor azvârlite dintr-o parte într-alta. În limbaj popular, părțile… își arată pisica!

Grav este că și președintele, și magistrații, se amenință fățiș unii pe alții. Or, în calitate de garanți ai democrației și funcționalității statului nostru declarat democrat, împreună cu Parlamentul, ambele părți ar trebui să procedeze la o reglare a mecanismelor în spiritul și litera Constituției și a sistemului legal în vigoare. În loc de asta, într-un stil de autentici mafioți, și unii, și alții se amenință cu represalii. Unul o face aducând argumente de la Bruxelles și acuzând transparent de corupție magistrații, ceilalți o fac formulând fără jenă amenințări directe: „statul, la rândul lui, este supus legilor și normelor constituționale și nu poate încălca legea fără să fie sancționat, … hotărârile judecătorești sunt pronunțate în baza legilor pe care se află și semnătura președintelui, … nerespectarea actului de justiție și instigarea la nerespectarea actului de justiție atrag repercusiuni tot prin lege stabilite și ele se pot repercuta inclusiv asupra celor care le-au zămislit”. „Da, sunt legi pentru judecători. Dar sunt legi și pentru președintele României, legi pe care acesta trebuie să le respecte și care i se aplică așa cum se aplică fiecărui cetățean al acestei țări.”

Problema rămâne însă: de ce, dacă există probele unor încălcări, și de o parte, și de cealaltă, a cutumei și legii, nu se iau măsuri concrete? Răspunsul este unul singur. Scopul atâtor declarații războinice este să păstreze un anume, precar, statu quo între puteri, nu să remedieze mediul vieții noastre statale, politice și publice în folosul interesului tuturor cetățenilor.