Addenda la proză: Horia PORUMB: Coliva (eseu în strofe)

Motto

Mentalul intuitiv este un dar sacru, iar mentalul raţional este un servitor fidel. Noi am creat o societate care onorează servitorul şi care a uitat darul.

Albert Einstein

 

Colivă. E grâul ce-l mănânci la pomeni.

Înţelegi grâul cum vrei, ai patru niveluri de abordare, ale celor patru elemente, aşa ne-nvaţă misticii Scripturii.

Grâul îl semeni toamna, trebuie să aştepţi primăvara ca să încolţească şi rodească.

Deci orice rod e cu aşteptare, cu răbdare, cu incertitudine.

Astea-s vorbe pe care le pricepe oricine, e primul nivel al înţelegerii, e nivelul vorbelor, al aerului.

Grâul germinează în pământ, lăsând să-i putrezească mai întâi coaja.

Nu poate nimic încolţi fără a lăsa ceva în urmă, putrezirii.

Bulgărele de pământ ce-l arunci pe sicriu nu-i doar ca să-ţi amintească de unde vii şi unde te-ndrepţi, ci prilejul să-ţi faci bilanţul gândurilor „pământeşti², ca să te lepezi de ele, precum se leapădă grâul de coajă, să te desprinzi, ca să poţi avansa.

Incitarea la detaşarea de trecut o găseşti şi-n simbolul focului de sânziene. Obiceiul ne vine de la Eleusis: ardeai pergamentul pe care-ţi marcaseşi numele. El ducea cu sine grijile anului ce-a fost, pe care le lăsai cenuşii. Cenuşa este şi ea pământ.

Nu poţi avansa, crea, rodi, daca nu ştii să îngropi trecutul.

Acesta este al doilea nivel al înţelegerii, e nivelul pământului.

Anotimpurile se succed şi, tot în succesiune, ciclic, moare şi se reînnoieşte natura.

Grâul din primăvara viitoare va fi semănat iar, el îşi va perpetua existenţa.

Poate că aşa se perpetuează şi viaţa omului, în cicluri succesive, de viaţă şi de moarte.

E speranţa într-o viaţa ulterioară.

Ţi se-ncinge imaginaţia.

E rostul minţii, e nivelul focului.

Persefona, răpită din preajma Demetrei, e silită să petreacă o jumătate de an sub pământ, ca într-o închisoare, drept soţie a lui Hades.

Odată cu venirea primăverii, Persefona se întoarce la lumină, unde regăseşte libertatea şi fericirea lipsită de griji.

Tot aşa şi sufletul, venit din al şaptelea cer, locuieşte încătuşat de trupul fizic al omului, pe pământ. Aspiră la lumina pierdută, la sfera din care s-a născut.

Viaţa merge înainte ca o luptă. Dar ciclul încătuşării se întrerupe la moarte.

Sufletul devine iar liber, se reîntoarce la lumina care-i era atât de familiară, din care purta şi el un crâmpei.

Unde a fost acest crâmpei de lumină în tot acest timp în care sufletul era prizonierul trupului?

Era mereu acolo, dar n-am ştiut! Nu l-am băgat de seamă, tulburaţi fiind de grijile terestre, de nimicniciile pământeşti, de agitaţia mintalului.

De ştiam să le stăpânim, vedeam, ca printr-o apă calmă, comoara ce zăcea pe fundul lacului, frântura de lumină dumnezeiască din noi.

Grâu: răbdare, desprindere, reînnoire, calmul apei, Lumină.

E înţelegerea supremă, e nivelul apei. Apa ia forma pe care tu i-o dai.

Apa: apa sfinţită, atât de luată în derâdere, e simbolul cel mai înalt al dumnezeirii din om. Coliva e un imbold la liniştirea apelor.

Horea Porumb, Cluj-Napoca, 29  iulie 2009

Published in: on 30 Octombrie 2011 at 6:44 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/10/30/addenda-la-proza-horia-porumb-coliva-eseu-in-strofe/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: