Proză: Lucian POP: Entitatea Memo

  

  Iată ce fabulă de buzunar am trimis pe e-mailul revistei Tribuna.

     Băsescu, hăituit de opoziţie, ajunge lângă o stâncă ce are o gaură rotundă în ea. Intră prin gaură într-o peşteră. În mijlocul peşterii stă satisfăcut Omar Hayssam cu o lanternă în mână. În jurul lui se înghesuie sute de saci cu gurile desfăcute, dând la iveală o risipă de lănţişoare, inele, verighete, cercei, brăţări, cutiuţe cilindrice, pătrate, tabachere, cu toate şi toate din aur şi argint, încrustate cu pietre preţioase şi semipreţioase. Din depărtare se aude până în peşteră tropotul opoziţiei. Hayssam iese repede, strigă „- Sesam închide-te!” şi dispare din peisaj. O uşă ce imită perfect suprafaţa  stâncii astupă gaura. Apare opoziţia. Descalecă. După 8 ani de urmărire neabătută, uzată, opoziţia se culcă în iarba grasă pe care caii încep să o pască tacticos. Pe când s-adoarmă cu toţii în pacea naturii, se aude din interiorul stâncii, vocea lui Băsescu: „- Sesam deschide-te!” Nici o mişcare. Aceeaşi voce, panicată: „- Sesam deschide-te!” – Domnule preşedinte, se ridică Năstase din iarbă, se pare că numai de-afară funcţionează formula. Când te hotărăşti să-ţi semnezi demisia, te eliberăm. – Dar bine, oameni buni, am aici destule valori să mă descurc pe cinci ani cu pensiile şi salariile bugetarilor! – Cu atât mai mult! îi strigă neîndurătoare opoziţia.

Morala:  Săriţi cetăţeni la gâtul celor care, numai interesul lor îl văd, nu binele general.

 

     Trece o săptămână de când am trimis fabula pe adresa de e-mail a revistei Tribuna şi mă caută doi reprezentanţi ai S.R.I. –ului. Cu o politeţe desăvârşită m-au implorat să le accept invitaţia la o cafea şi un coniac de cinci stele.

  Ce mi-au dezvăluit cei doi, la una din  măsuţele cafenelei mele preferate? … Că există un cerc ocult de oameni binevoitori (mai multe despre ei, sereiştii nu-mi puteau dezvălui). Şi aceşti oameni binevoitori descoperiră entitatea Memo.

    Să zicem că un popor are, la un moment dat, un conducător inspirat. Ori, în subsolul ţării lui, se descoperă zăcăminte fabuloase. Poporul acela începe să viseze cum îşi aruncă lenjeria intimă, maşinile, casele şi îşi ia altele noi. Ba şi anii vechi şi-i schimbă!  Când această visare se încinge, ajunge la roşu, te frige, entitatea Memo îşi face apariţia deasupra poporului respectiv. 

    Viitorul nu este impenetrabil. Are nişte pori prin care respiră. Atunci însă, când, un întreg popor îşi îndreaptă gălăgios  pâlniile visării către el,  de emoţie şi zăpăceală, viitorul transpiră abundent prin aceşti aceşti pori.  Transpiraţia aceasta seamănă bine cu stropii de răşină  ce apar în nodurile din care s-au tăiat primăvara crengile rebele ale prunilor. Atâta aşteaptă entitatea Memo. Este înnebunită după răşina aceasta. Oripilat de gura băloasă  a lui Memo, ce-i suge cu plescăituri dizgraţioase  răşina cleioasă, viitorul îşi întoarce faţa de la poporul acela.

   Aşa au păţit congolezii, cu zăcămintele lor preţioase de coltan, aşa au păţit bolivienii, care pe lângă petrol au mai avut şi un conducător vizionar. Dar, luaţi exemplul lor, unde au ajuns cele două popoare cărora viitorul le-a întors spatele? Într-o sărăcie de compătimit. Pentru că nu mai pun mâna pe nimic. Sunt afectate  de cea mai gravă formă de anemie. Ceva le lipseşte din sânge şi din aerul ce le înconjoară, ceva ce se transmite numai şi numai prin ochii discreţi ai viitorului, un fel de liant, de speranţă.

   Şi la noi în ţară sunt  îndeplinite toate condiţiile să ne trezim cu entitatea Memo pe cap. Avem  zăcămintele de aur proaspăt descoperite, avem şi conducătorul capabil să ne alinieze pentru marele salt.

  – Uită-te, domnule Pop, ce se poate întâmpla dacă devenim agresivi şi stresăm viitorul…  Și, înainte de-a se ridica de la masă , cei doi sereişti îmi dădură  o listă completă de ţări din care acest animal sperios fugise cu Memo pe urmele lui. Toate erau ţări din Africa, Asia ori America de Sud.

   Nu că sunt rasist. Eu sunt continental. Ţin la superioritatea Europei. Am acceptat să-mi retrag fabula, fără să pretind despăgubiri pentru dezamăgirea trăită, după ce domnul Danciu, redactorul şef al Tribunei, mi-a promis solemn că-mi va fi publicată.