Pentru un scriitor succesul ia uneori forme burlești. Chiar ieri am primit vestea, de la prietenii din redacția Apostrof, că un anume domn Alexandru Ciolan – nu inventez și nu ridiculizez, așa se numește! – îmi adresează reproșuri într-un text pe care îl propune spre publicare în respectivul periodic cultural, amenințând că în caz de refuz se va adresa altei reviste, menționând și atitudinea redacției față de textul său.
Se pare deci că omul ține morțiș ca textul critic la adresa mea să îi apară. Un neașteptat succes al difuzării textelor mele, de vreme ce unul dintre ele a produs efecte în conștiința unui publicist din capitală. Și de ce nu? De vreme ce e convins că are dreptate și, mai mult decât atât, că m-a prins cu mâța în sac…
Specială, totuși, grija lui de a se asigura împotriva cenzurii pe care ține să o anticipeze, să o spun pe șleau cum: șantajând cu dezvăluirea publică a refuzului. În lumea oamenilor educați asta s-ar numi obrăznicie sau mitocănie, dar printre publiciști trebuie că are un nume eufemistic, „tentativă de asigurare” sau „măsură de precauție”. Iar dl. Alexandru Ciolan este jurnalist. Îl poate găsi oricine pe internet cu ușurință, fiindcă deține o rubrică – despre care prefer să nu mă pronunț aici – în Ziarul financiar.
Faptul mă face să devin curios. Iată că sunt oameni de la Ziarul financiar care citesc revistele de cultură. Ba, unii dintre ei sunt atât de interesați de scrisul meu, încât au o motivație suficient de puternică pentru a se așterne pe scris ei înșiși, dându-mi o lecție.
… Și de ce nu? Poate am greșit, poate chiar merit o lecție sau mai multe… Cine e infailibil pe lumea asta?
Mă apuc să citesc textul dlui Ciolan și rămân descumpănit. Omul mă pomenește ca la târlă, îmi stâlcește numele (într-un loc mă botează „Octavian”), mă numește cu numele din buletin – deși e notoriu că, publicistic, semnez doar cu unul dintre prenumele primite la botez -, ba chiar repetă până la plictis o poreclă pe care o tolerez din partea prietenilor, dar nicidecum dinspre necunoscuți grobieni, needucați.
Când te numești Alexandru Ciolan s-ar cuveni, poate, să ai o sensibilitate specială față de nume și să iei precauții cu derivările lor. Într-o țară ca a noastră, onomastica ce trimite direct la obiecte prea concrete și nu cine știe cât de estetice, ba chiar la unele satirizate literar și politic îndelung, ar trebui să te învețe câte ceva. Se pare însă că dl. Ciolan nu și-a meditat condiția onomastică la vreme. Pentru domnia sa, polemica de idei se confundă cu stâlcirea – cu intenții sarcastice și minimalizante – a numelui preopinentului; mai ceva ca la schimbătorii de valută sau la băutorii de tescovină și rachiu ieftin de la „Miloaga”.
Omul, care reclamă niște greșeli de-ale mele de logică (și poate că ar avea dreptate, mai știi?!, nu mă grăbesc să resping ce mi se atribuie, fie și cu intenții obraznice, de moftangiu, înainte de a pritoci întâmpinările respective), face și el una, cât casa, care îi anihilează însuși demersul contra mea: dacă acela contra căruia scrii e cu totul rizibil, în continuă și gravă eroare, penibil ca nivel ideatic și expresie, de ce ai mai sta de vorbă despre sau cu el? Merită să cobori atât de jos?
Cum nu am frecventat împreună cu Alexandru Ciolan birtul „Miloaga” – în caz că îl va fi frecventat domnia sa -, și nici nu am primit aceeași educație ca domnia sa, nu văd de ce l-aș lua, măcar o clipă, în serios.
P.S. Aflu acum că dl. Ciolan a avut eleganța de a reveni la textul inițial, propunând o versiune „periată” și regăsind aparențele unei politețe formale. Salut colegial această revenire și mă pregătesc să îi acord, la rândul meu, tratamentul publicistic pe care, socotesc, îl merită.
fotografia lui Alexandru Ciolan provine de pe situl Ziarului financiar
Ovidiupecican's Blog 