(urmare)
Mama nu a fost căsătorită niciodată. Mi-a mărturisit că marea ei iubire a plecat în America să lucreze şi nu s-a mai întors înapoi. Deşi mama era o femeie tăcută, nu vorbele, ci mimica feţei ei mă făcea să înţeleg ce vrea şi ce-şi doreşte. Niciodată nu am văzut-o nervoasă sau răstindu-se la cineva. Întotdeauna avea răbdare pentru toată lumea şi era de-o curăţenie şi-o hărnicie de invidiat. În plus era foarte religioasă
Alăturea de ea am avut o viaţă veselă şi fericită. De aceea moartea ei m-a zdruncinat din temelii.
După înmormântare, mătuşa şi unchiul m-au chemat să mă mut la ei, dar n-am putut să o fac. Ceva îmi spunea să rămân în casa mamei.
Munca și învăţătura m-au ajutat să trec peste acel prag și să-mi pot primi liniştea înapoi.
*
Se înserase. extenuată de toate descoperirile legate de existenţa ei, Meri se ridică să intre în casă. Ultima surpriză apăru în forma unor fotografii care alunecaseră din dosar.
– Tata şi-a făcut fotografii cu mine… se miră ea, văzându-se alături de Carlo în mai multe ipostaze.
Căuta să pătrundă dincolo de imaginea din fotografie, dorind să ştie ce simţea tatăl ei în acel moment. I s-a părut că bărbatul îşi savura taina, în timp ce ea, de 3-4 ani, privea surâzătoare spre aparatul fotografului.
Într-o poză, obrajii lor erau lipiţi unul de altul. Observă anumite asemănări: forma ochilor, ovalul feţei şi părul castaniu natural.
– Ce mi se pare ciudat e că a murit a doua zi după ce şi-a făcut testamentul.
Fulgerată de un gând, spuse speriată:
– O, Doamne….
Porni pe potecuţa grădinii ca în transă. Voia să se elibereze de toate gândurile care o invadau într-o învălmăşeală de nedescris. Adierea serii îi făcea bine.
Privi spre cerul înstelat şi se întrebă cu voce tare:
– Oare de ce nu i-a mărturisit mamei că e tatăl meu?
Răspunsul îl găsi singură:
– Nu a vrut să ne tulbure fericirea. Ce rost avea să intrăm în gura lumii? Ar fi fost oribil să se afle că soţul Margaretei are o fetiţă cu cumnata.
– Dar pentru cine a făcut ascunzătoarea din perete? -, se întrebă pe bună dreptate Meri.
Atunci frunzele nucului se mişcară într-un tremur uşor, iar ea percepu o şoapă venită din zenit.
– Pentru tine fata mea, pentru tine…
*
„Dragă mătuşă, vreau să te liniştesc în privinţa bijuteriilor dispărute la incendiu. Ai intuit bine, Carlo le-a recuperat, deoarece şi-a dat seama că a fost o greşeală să le dăruiască unei persoane care nu i-a meritat nici dragostea, şi nici sacrificiul.
Carlo a ştiut şi de Bogdan, şi de Iv, care m-a înfiat chiar în spitalul în care m-ai născut, sacrificându-se inutil pentru tine, deoarece, la rezultatul testului de paternitate, a reieşit că el e tatăl meu şi nu Bogdan, cum probabil ai crezut tu.
În acest moment mă numesc Belucci, şi vreau să-ţi spun exact ce cred despre tine.
În egoistul tău nemărginit ai sacrifict tot ce aveai mai bun şi mai scump. Dragostea noastră. Asta îmi va uşura hotărârea de-a rupe pentru totdeauna relaţia cu tine, cu atât mai mult cu cât acum ştiu că, deşi m-ai născut, nu ai fost cu adevărat niciodată mama mea.
P.S.: Încă ceva! Mamei nu i-a fost ruşine să mărturisească în faţa oamenilor că are un copil din flori, deşi era şi ea tânără. Ea s-a sacrificat, iar Carlo s-a sinucis pentru tine. Te-ai gândit vreodată la asta?
Probabil din dorinţa de a nu-ţi complica viaţa, nici după moartea mamei nu ai avut curajul să-mi mărturiseşti adevărul.
Asta mă face să cred că eşti lipsită de orice substanţă morală şi sufletească.
Mă întreb: oare ce calităţi ai, în afara indiferenţei şi-a insensibilităţii tale „aristocratice”? După mine, eşti un monstru de egoism.”
*
Meri reciti scrisoarea dar, în loc să o vâre în cutia poştală, o rupse bucăţele.
– De fapt, ce mă mai leagă de această femeie? Viaţa mea a avut mereu o altă perspectivă şi un alt orizont, mult diferit de al ei. În acest moment doresc să-mi cunosc mătuşa şi verişorii, dar cel mai mult vreau să aflu cât mai multe despre tata….
În timp ce se întreba încotro s-o apuce, deoarece se afla în sala de aşteptare aeroportului Otopeni, la microfon se anunţa următorul zbor:
– Pasagerii pentru cursa de Milano, sunt rugaţi să urce la bordul avionului…
Ovidiupecican's Blog 