Poezie: Marin SLUJERU: Grădinile neascultate

Poezia lui Marin SLUJERU, filosof de vocație și profesor de inspirație, coboară spre cititor din Maramureș, dar aparține unei modernități asimilate. Spirit civic, dar scriitor (prea) discret, el descinde – ca poet și memorialist – intermitent printre cititorii lui care, descoperindu-l, nu îl mai părăsesc, așteptându-i cu răbdare ofrandele. Selecția prezentă de inedite este primul semn bun al recoltei acestei toamne. Bun venit, Marin SLUJERU, în acest spațiu, pe acest blog! (O.P.) 

 

AZI NU SE FILMEAZĂ

plouă, vântul bate pieziş

oameni cu gulerul ridicat se grăbesc

la locul lor natural în compoziţie

umbrelele se dau peste cap  la fix

…………………………………………………..

un  fluviu de maşini târător prin oraş

deasupra toamna distribuiefrunzecolor

semafoarele filează foarte feeric  

 LINIŞTE

noapte de toamnă  

creierul tace chitic

„psst!”…,  pe muţeşte –

să auzim, să auzim… 

ÎN CENTRU       

aceleaşi biciclete bibilite rezemate de vitrină,  

de câte ori apare o nouă cafenea –

sunt băieţii eterni de la marginea oraşului,

ascultă muzică, discută fotbal, chelneriţele nu-i interesează   

îmi imaginez grădinile neascultate şi Râul –

de-o vreme, copacii au frunzele tot mai  mici, mai picturale, mai puţine

TRECE VARA

tineri privind în nemişcare

s-a aşternut  liniştea în cafenea

fie aceasta o  reverenţă iminenţei lui Septembrie,

frunzelor ce vor cădea

DUPĂ

 

sfârşit de August mai tăntălau, mai tolomac

şi decât burlacii de la marginea oraşului

mai mătăsos decât figuristele  de pe centru,

fercheş, înalt cât figuriştii

şi nu mă pot bucura, că se trece

şi nu-i nimic după

FEREASTRĂ

cade un fluture galben – deja –

de mâine încep frunzele

AER FĂRÂMICIOS

soarele scaldă degeaba muşcatele

simt asta la intrarea în bloc

atât de rău le-a muşcat frigul azi-noapte

– jale la ferestre, prăpăd prin balcoane

schelete de flori, praf şi pulbere de petale

ÎNGER OCTOMBRIN

nu te cruci de  bătrâneţea mea

nu te minuna nu mă căina

ea mi-e  pavăză  înger cuib

cum trec, mă păzeşte de vuiet

totdeauna e cu mine

şi mă-nvaţă-a face bine

în tot locul mă-nsoţeşte

şi de  rele mă fereşte, amin!

 

 

OCTOMBRIE, DOAR

îţi spun poemul despre îmbătrânire

– nu încă, mai târziu, nu acum –  îmi spui

– mai târziu sare asupra mea, îmi va fi prea aproape

şi cu preaaproapele eşti absolut singur

doar  trăieşti –  nu scrii –  rămâne neştiut totul

aşa că scriu acum – cât n-a venit  încă