Proză: Lucian POP: D-ale politicii

    

Domnul Hedeş avea o căruţă şi pe calul Fănuş. Fiind deci un mic transportator, nici nu se pune problema, domnul Hedeş era membru activ al Partidului micilor patroni. Calul Fănuş era membru al partidului de opoziţie, care se numea Partidul egalităţii universale.

   În fiecare seară, după cină, cei doi combatanţi ieşeau în faţa porţii şi în văzul tuturor vecinilor de pe strada lor, se certau ca la uşa cortului pe probleme de idei şi principii politice, acuzându-se reciproc de fanatism şi opacitate.

   Bob, dulăul bătrân, care văzuse multe la viaţa lui şi care numai mămăligă mai putea mânca, îl trase pe cal într-un colţ ferit de priviri străine şi-l dojeni:

 – Dragă Fănuş, sari gardul, ţi-o cauţi cu lumânarea.

 – Dar tu nu-l auzi pe Hedeş ce prostii debitează?!

Bob se mulţumi să-l avertizeze:

 – Poate vrei să ajungi la Abator!

   Vizavi de casa domnului Hedeş stătea domnul Mitică, un cetăţean pe care îl durea în cot de politică. Ieşea uneori

în stradă şi striga, aşa, să-şi expună independenţa:

 – Mă doare în cot de politică!

   După discuţia cu Bob dulăul, calul nu avu la cine merge pentru a se plânge decât la independentul domn Mitică.

 – Domnule Mitică, uită-te şi dumneata în ce vremuri barbare trăim! Eu am nişte principii politice clare, bătute în cuie. Văzând că nu vreau să abdic de la ele, pe domnul Hedeş îl bate gândul să mă ducă la Abator!

Faţa domnului Mitică se înnegri de supărare, dar în sinea lui râse:

 – Îl umplu pe Hedeş de ridicol dacă-l duce la Abator! Demonstrez cartierului întreg ce înseamnă orbirea politică. Mergi până acolo încât îţi tai mâna dreaptă, că fără cal în meseria lui, Hedeş este ca o undiţă fără cârlig!

Cu acest plan ticălos în cap, domnul Mitică îl linişti pe animalul de tracţiune:

 – Dragă Fănuş, de ani întregi îţi admir curajul cu care îl înfrunţi pe mărginitul de Hedeş. Sunt trup şi suflet alături de tine şi de ideile Partidului egalităţii universale.

   Cu pieptul bombat de aceste încurajări nesăbuite, Fănuş se opri în faţa lui Hedeş ca şi statuile cu gâturile arcuite ale cailor ce poartă pe spatele lor oameni istorici. Tuşi plin de importanţă şi îi mărturisi superior:

 – Domnule Hedeş, eşti un prost incorigibil, asemenea tuturor membrilor partidului din care faci parte. Cine se aseamănă se adună!

   Rămas fără replică, domnul Hedeş făcu nişte zig-zaguri ca un începător într-ale mersului pe bicicletă. Reveni omul sigur pe el abia numai când se văzu cu căpăstrul lui Fănuş în mână. I-l trase energic peste capul cabalin.

 – Unde mergem fără căruţă?! se minnună calul.

 – Nu-i treaba ta.

   De dincolo de gard, domnul Mitică îl văzu pe domnul Hedeş cum îl duce pe cal cu paşi mari şi grăbiţi către Abator.

Fănuş îşi întoarse capul către domnul Mitică şi un frison rece îi trecu prin ochii adumbriţi de speranţe deşarte, când îi văzu acestuia un zâmbet de satisfacţie întins de la o ureche la alta.

   Numai poctoavele lui se auzeau pe strada pustie.

 – Asta-i viaţa oftă Fănuş, şi cum mergea, aşa, stins, în urma stăpânului, pe pomenii vorbind:

 – Dacă mă gândesc bine, o chestiune serioasă cum este administrarea unei ţări, nu poate fi lăsată pe mâna unor aerieni, care, în afară de nişte aripi mari, nu-ţi aduc altă zestre. Cârma ţării trebuie ţinută de gospodarii care ştiu să chivernisească fiecare bănuţ!

 – Acuma vezi cal-găgăuţă de ce partidul meu are atât de puţini alegători? Cine-i are la inimă pe micii patroni, iaca, zice lumea, nişte zgârciţi ce îşi mănâncă de sub unghii! Mai bine îi alegem pe panglicarii ăştia de egalitari care ne promit marea cu sarea!

 – Ai dreptate domnule Hedeş, cu observaţiile tale pertinente mi-ai deschis ochii! şi cei doi vechi adversari politici se opriră la primul bar, unde vorba aceea, acum dau eu un rând, vine rândul tău, ai dat tu, trebuie să dau şi eu!…

   Domnul Mitică, care îl aştepta pe domnul Hedeş să se întoarcă singur de la Abator, când îi văzu pe amândoi cum ies din bar, şi mai ales cum vin către casă, calul rezemat de gard, omul rezemat de cal, dădu să intre posomorât în curtea lui.

 – Dom Mitică! Dom Mitică! îl opri Fănuş bucuros nevoie mare, ştii ce înseamnă să ai o revelaţie?… Ştii că pentru o singură clipă de iluminare merită să bâjbâi toată viaţa prin întuneric?… Dar  din păcate dumneata n-ai ce te apropia, îţi trebuie cel puţin un miligram de conştiinţă!…

Morala

   Ideile politice se războiesc între ele pe viaţă şi desconsiderare. În rarele lor momente de pace, la o cafea, cu ce se laudă aceste idei? Cu câte victime au căzut în numele fiecăreia dintre ele!

Published in: on 14 Iulie 2011 at 10:30 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/07/14/proza-lucian-pop-d-ale-politicii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: