1. Cu ochii literele el sculpta ca dalta/ şi
dulcinee una după alta
din groase tomuri / albe răsăreau
Lentilele-i prăfoase c-un zâmbet curăţau
dând la o parte ceaţa din pupile
se-nfăţoşau sălbatice copile
care-l priveau şi îi păreau pripite
ca un viespar/ în oarbele orbite.
Rugina anilor din Mancha
cu-armura ca argintul şi cu lancea
s-a-nlocuit. Schimbă de-asemenea jenanta
murire-a lui în jilţ/ cu Rosinanta –
adevărat Pegas/ menit s-aducă aripi
poeticului glas/ care venea din ceruri
şi lumina în grote.
2. Te luptă cu iluzii şi vise Don Quijote!
În timp ce târgoveţii
văd lumea prin ferestre ce găuresc pereţii.
Tu cată-n altă lume balaurii din hăuri
Ăst timp, ei în robia, a două sau trei…găuri
petrec – zici tu-n zadar….
3. Cine să te urmeze?
Doar Sancho pe-un măgar
ţi-adastă umbra ’naltă
din cer până-n pământ
mereu mai subţiată de soarele cel sfânt/
ce de n-ar fi călcată de bravul slujitor
ar fi de vânt luată şi s-ar preface-n nor!…
Nici morile nu-i sfarmă
neîmplinitul vis/ Nici slujitorul lasă-l
a merge-n Paradis…
Din burg doar grasul Sancho
pe urma ta păşeşte
El, Sancho te urmează,
Târgul – te urmăreşte!…
Ovidiupecican's Blog 
Lasă un răspuns