Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (5)

Text fără dată, în limba română, cu alfabet chirilic, grafie cu cerneală neagră pe pergament: Datare aproximativă: primele două decenii ale sec. al XVII-lea.

Provenienţă: Arhiva Turanu, fond documente familiale Moşoniu – Apăvăloaie

 

 

Domniei Sale, preacinstita doamnă Stănica ot Bărșești, ce-au fost după Ivașco clucerul de-al triilea, sân Dumitru ot Fălceni,

Zâc vouă, den gând curat, numai frumsățe a vieții și pâne pe masă, io, Vasilie sân Timofte, ot Cricalau, cu plecăciune pănă-n pământ. Aflați că gândul de cu sară nu să potrivește cu acela din zoriorii de zuă, mai cu samă când vremea e fără de vreme, ca acmu. Iar Surioara mea dulce, Maricuța, fiindu ea la ananghie, mă trimite grabnic după oastea lui Vodă să aflu veste de bărbatu-său, Ilie logofăt, căruia i-au perdut urma. N-am dară cum plini ce-au fost vorba, nu doară noaptea ce vine, ce nice alalte nopți au poate nicicând… Că nu știm unde șade podghezul tătărăsc în câmpii noștri și la ce cetate de-a țării s-a oprit leșii, au dacă nu-mi aține-vor calea mustăcioșii de unguri.

Știe dumneta bine din cale afară că meșteșugul meu nu e tăișul sabiei, ci mai bine potrivala poeticească și ghiersul însoțit de alăută. Numai cât din atâta lucru socot că nu mă poci trage să nu încalec spre a sări pentru Măriuca ce m-au avut la suflet den primele zile ale ceștii vieți.

De-ați puté a nu mă uitare, slăvită doamnă Stănițo, bine mi-ar ține cald la inemă în drumul ce mă abate de a veni cu muzichiia mea în fața obrazului tău cu libov învălit.

Ci io mă duc, sărutând urma ce lași și dorind să nu mă lași uitării,

Vasilie

Published in: Fără categorie on 21 Mai 2011 at 9:38 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/05/21/document-scrisori-boieresti-din-moldova-sec-al-xvii-lea-5/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: