Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (3)

Text fără dată, în limba română, cu alfabet chirilic, grafie cu cerneală rădăcinie pe pergament: Datare aproximativă: primele două decenii ale sec. al XVII-lea.

Provenienţă: Arhiva Turanu, fond documente familiale Moşoniu – Apăvăloaie

Doamnei celei mai cu asupră între preacinstite fețe boiereasă
Măriuca lui Ilie vel logofăt, fată lui pan Jurașcu vel bornic, ce-au fost cândva,

Plecată închinăciune despre partea lui Costandachi vel pitar ot ot Dăbjești și Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor din ținutul Buhtei, cu, de-alături, mânzul negru ce spusu-ți-am că al domniei tale preacinstită boiereasă va să fie, cum cu mâna pe piept și făcând semnul crucii adeveresc, carele nu se arată a fi semn de moarte, ci dar cu închinăciune s-ar orăndui.

Ce nici cu boier Ilie nu e sămn de moarte, n-avea de grijă că e cu sănătate și bună voie, de-au lăsat pâlcul oștirii și grija bătăii pe sama mea și a lui Gorcea ot Mirciuliceni, iară domnia lui, luund sama la o leahă de la Bar, bine știutoare de carte, roșă în obraji și cu oarece boi tulburatec mai ceva ca un șip de Cotnărel, s-au învârtejit pre urma ei într-un nor de praf ș-apoi dus au fost. Carele tot un soi de moarte ai putea zice să hie, cât ce nice vreunul ce-au călcat în mersul vântului nu știu să să hie întors. Vezi tu, Doamnă Maricuța, că sabia blestematului de nogai nu iartă, iar chiar de-ar ierta, nice leahul nu doarme, ci odată te scurtează de cap ori te anină într-o crăcană, ci nice de-ai trece într-o clipală a ochiului la spurcata lui eresă ori te-ai lăsa apucat după obiceiul păgânului, să-și lase sămânța la tine, tot n-ar hi de-agiuns.

Ce mânzacul ista tropăitor, cu care tare bine te-i mândri, ți l-aș mâna io, de-a dreapta, de-ar hi, pănă ce nu mi-ar trece vremea în zădar, că om și robul Celui de Sus oi fi și io, nu stană.

Aleasă închinăciune în fața măriei tale, jupâneasă Măriuco,

Costandachi, aci den zăvoi cu Vodă

Published in: Fără categorie on 19 Mai 2011 at 8:49 pm  Comments (2)  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/05/19/document-scrisori-boieresti-din-moldova-sec-al-xvii-lea-3/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Hehehe. Aceste falsuri sunt o noua (sau veche) forma de a fi bagat in seama? Acum exista farmacia inimii Catena.

  2. Hihihi. Pentru cei dați la timp la școală „falsurile” astea se numesc LITERATURĂ.

    Nu ezitați, când mai e nevoie de explicați întrebați. Farmaciile sunt pentru boli. Nu că lipsa de cultură n-ar fi una, hehehe!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: