Text fără dată, în limba română, cu alfabet chirilic, grafie cu cerneală rădăcinie pe pergament: Datare aproximativă: primele două decenii ale sec. al XVII-lea.
Provenienţă: Arhiva Turanu, fond documente familiale Moşoniu – Apăvăloaie
Doamnei celei mai cu asupră între preacinstite fețe boiereasă
Măriuca lui Ilie vel logofăt, fată lui pan Jurașcu vel bornic, ce-au fost cândva,
Plecată închinăciune despre partea lui Costandachi vel pitar ot ot Dăbjești și Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor din ținutul Buhtei, cu, de-alături, mânzul negru ce spusu-ți-am că al domniei tale preacinstită boiereasă va să fie, cum cu mâna pe piept și făcând semnul crucii adeveresc, carele nu se arată a fi semn de moarte, ci dar cu închinăciune s-ar orăndui.
Ce nici cu boier Ilie nu e sămn de moarte, n-avea de grijă că e cu sănătate și bună voie, de-au lăsat pâlcul oștirii și grija bătăii pe sama mea și a lui Gorcea ot Mirciuliceni, iară domnia lui, luund sama la o leahă de la Bar, bine știutoare de carte, roșă în obraji și cu oarece boi tulburatec mai ceva ca un șip de Cotnărel, s-au învârtejit pre urma ei într-un nor de praf ș-apoi dus au fost. Carele tot un soi de moarte ai putea zice să hie, cât ce nice vreunul ce-au călcat în mersul vântului nu știu să să hie întors. Vezi tu, Doamnă Maricuța, că sabia blestematului de nogai nu iartă, iar chiar de-ar ierta, nice leahul nu doarme, ci odată te scurtează de cap ori te anină într-o crăcană, ci nice de-ai trece într-o clipală a ochiului la spurcata lui eresă ori te-ai lăsa apucat după obiceiul păgânului, să-și lase sămânța la tine, tot n-ar hi de-agiuns.
Ce mânzacul ista tropăitor, cu care tare bine te-i mândri, ți l-aș mâna io, de-a dreapta, de-ar hi, pănă ce nu mi-ar trece vremea în zădar, că om și robul Celui de Sus oi fi și io, nu stană.
Aleasă închinăciune în fața măriei tale, jupâneasă Măriuco,
Costandachi, aci den zăvoi cu Vodă
Ovidiupecican's Blog 