Interviu: Ovidiu PECICAN: „Mă număr printre cei care speră”

Buna ziua,

            Sunt studentă la Jurnalism în Cluj – Napoca, anul III și aș avea o mare rugăminte. Am primit ca temă, la cursul susținut de d-na Elena Abrudan, un interviu tip portret asemănător celor de pe ultima pagină a publicației Adevărul de Seară. M-am gândit la d-voastră și v-aș ruga dacă îmi puteți acorda 5 minute să-mi răspundeți la aceste întrebări.

 Irina-Eliza Alexandru,anul III, Jurnalism, Cluj-Napoca

 

 Ce credeți despre societatea românească la momentul actual?

E liberă, diversă, măcinată de temeri și animată de speranță, e incapabilă să priceapă că dezastrul personal – atunci când survine – e în contrast violent cu cea mai bună poziționare pe care această societate a avut-o vreodată în istorie. Argumente, sub formă de interogații,  pentru ultima remarcă, aparent excesivă: când am mai făcut noi parte din clubul exclusivist al statelor occidentale, pe picior de egalitate (măcar în principiu, cu acestea? Când am mai fost partenerii alianței strategice cea mai puternică, având astfel asigurată, măcar pentru o vreme, securitatea națională? Și când am mai avut un parteneriat strategic cu hegemonul universal (presupunând că așa ceva ar mai fi existat vreodată)? La toate cele întrebări – cea referitoare la UE, cea care privește NATO și cea care evocă SUA – răspunsul este niciodată.

 Care credeți că sunt atuurile României pentru a trece peste această situație?

Sper că nu vorbiți serios. Sau presupuneați că vă voi răspunde în tonalitatea plângăcioasă a românului mediu? Nici pomeneală. Inconștiența și incapacitatea de a conduce a guvernanților momentani nu mă orbește în așa măsură încât să nu pricep beneficiile de ansamblu ale epocii noastre. Atuurile pentru a merge mai departe nu pot fi decât unele precum existența unui proiect coerent și performant, punerea lui consecventă și competent în act, urmărirea persuasivă și inventivă a țelurilor vizând atingerea unor niveluri de trai ameliorate pentru toți cetățenii României.

 Considerați că în România există discriminare?

Câtă vrei, nu numai printre minoritari. Dar mai ales față de romi, evrei, femei, copii și bătrâni. Intolerabil!

Ce vă place și ce nu vă place (în general)?

Îmi place să sper și să mă număr printre cei care speră. Îmi place să cred în sănătate, în educație, în cultură și în valorile morale. Nu îmi place abandonul, inconsecvența, prostia vândută ca marfă de calitate, supravegherea polițienească (nu vă faceți iluzii, ea continuă!), gelozia, josnicia.

            Vă mulțumesc mult!