De când e lumea lume şi scriitorii scriitori, au existat şi, evident, nu se vor stinge niciodată, duşmănii… literare, deşi, după umila noastră părere, termenul de „literar” n-ar trebui să intre într-un asemenea context semantic. Şi, tot după opinia noastră, duşmăniile respective ţin mai mult (sau exclusiv?) de latura umană, iar nu de cea literară, se referă adică la ura/antipatia/ranchiuna/invidia/resentimentele manifestate faţă de un om, şi nu faţă de opera acestuia, asupra căreia, totuşi, în final, se vor răsfrânge. Se vede treaba că ştia el, conu’ Mihalache Kogălniceanu, ceva când (îşi/ne) propunea să criticăm cartea, iar nu persoana!!
Curioşi a afla (dar convinşi că nu le vom stârpi) de unde pornesc asemenea sentimente faţă de confraţi (luaţi în totalitatea lor sau la bucată), am rugat câte un reprezentat al celor trei mari provincii istorice – Transilvania, Muntenia şi Moldova – să formuleze o întrebare pe care să o adresăm literaţilor – scriitori, critici, istorici literari, jurnalişti, universitari, comentatori ai fenomenului literar românesc.
De ce trei şi de ce venind din cele trei zone? Păi scenariul mioritic (la care ne tot raportăm, că se potriveşte ori ba!) nu implica trei ciobănei?! Atâta doar că, de data asta, cei trei nu pun la cale niciun plan criminal. Doar dacă, nu cumva, la final or să fie ei omorâţi – virtual, desigur – de cei intervievaţi! Căci, nu-i aşa, nu vom şterge noi resentimentele, nici măcar printr-o anchetă glumeaţă în formă, dar foarte serioasă în fond. Cel mult, vom declanşa… alte antipatii!
Luându-şi rolul, mai în glumă, mai în serios, fiecare a găsit cu cale să formuleze întrebarea în graiul local. Pentru culoare, pentru amuzament?! Noi nu vom şti-o, poate, niciodată! Aşadar:
De la Zalău, Carmen Ardelean: No, pă di ce să mâncă ăi de scriu întră ei?
Din Bucureşti, Rodica Lăzărescu: Da’ dă ce să mănâncă condeierii dă cur?
De la Focşani, Mircea Dinutz: Da` di şie, bre, sî manâncî stihurgoşii întri dânşîî?
Cât despre răspunsuri, le aşteptăm în orice formă va găsi fiecare de cuviinţă să le îmbrace!
*
Stimați confrați mioritic organizați (pe temeiuri păstoresc-regionaliste, care va să zică),
Problema ridicată de domniile voastre, cu distincția neaoșismului și patos politic (când vine vorba de… kur!) vădește, cu adevărat, o aplecare către filosofare și tăiere de frunze la câini. Într-adevăr, grija domniilor voastre față de concordia scriitorimii impresionează până la lacrimi de krokodil. De ce nu se mai poate dormi în România? Ar fi, pasămite, zavistie între scriitori. Cu alte cuvinte, unii condeieri – poate mulți, poate puțini – și-au permis să iasă din pluton, părăsind încremenirea extatică și duioșia mieroasă față de semenii de vocație, stârnind zarvă în Paradis. Ceea ce se înțelege din mirarea domniilor voastre este că normalitatea ar fi opusul acestei situații, că trăim o situație de acută criză în relațiile profesionale și interpersonale ale breslei etc.
Așa să fie? Nici vorbă, o știți, pesemne, destul de bine: arta presupune adresabilitate sufletească, pasionalitate, emotivitate, empatie și altele asemenea. Or, în aceste condiții, amprenta individuală particularizează marcat, stabilind diferențe, dihotomii, contrarietăți, alertând vanitățile, orgoliile, paranoia sau numai vigilența etică și estetică ori civică. E în firea celui care scrie să facă, la nevoie pe prostul – nu altfel procedau, prin eroii lor, unii precum Hasek și Ilf și Petrov, nu-i așa? -, important este însă să nu și devenim astfel. Deși, mai știi? Dacă analfabetizarea continuă în țara noastră la calitatea ei actuală, chiar și în rândul absolvenților diverselor cicluri de învățământ, poate că va deveni singura convenție comunicațională viabilă… (Greu, deh, de deosebit zgarda, avangarda și ariergarda, nu știi niciodată cum se vor așeza lucrurile.)
Altminteri, de-ar fi să vă iau măcar o clipă în serios întrebarea, mai multe unghiuri și răspunsuri mi s-ar înfățișa, aproape simultan; toate valabile (sau nu). 1. De aia (profund și românește!). 2. De ce nu? (Inteligent și național, din nou.). 3. Pupincurismul curent solicită și reacții contrare, pentru mai mult echilibru (răspuns ponderat). 4. Știți ce-a zis Dabija?… (abordare curtenitoare). 5. Judecați cu mintea „căldiceilor” biblici (răspunsul teologului hâtru). 5. Din… virilitate (după vizita la sexolog). 6. Pentru încălecarea adversarului (perspectiva descălecătorului). 7. Din invidie și ură (răspunsul lui Pleșu & Liiceanu). 8. Din frustrare (vorbește Volo Tismăneanu). 9. Din plictis (mormăiala lui Cioran). 10. Divide et impera (vorba securistului de serviciu). 10. MAI BINE EU DECÂT EL (abordare sportivului, în virtutea spiritului de competiție). 11. Ca să se mire… cine întreabă (abordarea clișeistică). 12. Pentru a testa libertatea de expresie (versiunea Mircea Toma și ActiveWatch). 13. Încă nici nu se ceartă de-adevăratelea, e o leșinătură în viața noastră literară… (războinicul nerăbdător). 14. Din cauza oiței turnătoare, veți vedea și voi trei curând la ce vă va duce (ecou din orizontul deal – vale).
Vă dați seama că șirul gurilor care se rostesc aici ar putea continua aproape la infinit, dar mă tem că, de la o vreme, rostirea se va rosti singură, rostuindu-se, fără grijă, prin noi și s-ar vedea atunci că filosoful Noica a descris, evocat, invocat și analizat segmențial, punctual, în eșantion, din Păltiniș doar trăncăneala incontinentă la care, cu voia dvs., vă livrați și dvs., din plin întrebând asemenea fleacuri încărcate de metafizica obielelor…
Asigurându-vă de simpatia pe care o datorăm stultiției, de oriunde ar veni înspre noi, provocându-ne să ne-o expunem pe a noastră, vă doresc numai bine!
Ovidiupecican's Blog 