Proză: Laurenţiu MIHĂILEANU: Nodul la cravată

Laurenţiu Mihăileanu scrie poezie, proză şi teatru de ani buni. Asta nu îl scuteşte însă de debutul pe blogul acesta abia cu acest prilej. Mulţumesc, dragă Laurenţiu, pentru prozele trimise şi bun venit pe arcă! (O.P.)

 

Gesturi, gesturi şi iar gesturi… Oare n-ar fi plictisitoare o astfel de temă? Cât despre mine, nefiind convins de semnificaţia gesturilor puse deja în discuţie, şi fiind chiar amuzat de idee, mi-am aruncat numaidecât privirea asupra ambiguităţilor secolului XX. Oho, dar ce răsplată! Se găseau aici, domnilor, gesturi berechet: unele socio-istorice, unele socio-culturale, gesturi de grup etnic, de sex. Dar, lucru straniu, nici măcar unul singur rezervat exclusiv respectivului secol. Şi n-am avut, desigur, încotro, trebuind să dibuiesc fiecăruia în parte corespondenţele potrivite. Ce puteam face, până şi folosirii cardului VISA am îndrăznit să-i găsesc câteva transpuneri de sens.

Curios, însă, unul mi-a rezistat, totuşi. „Care anume?” mă veţi întreba. Ei bine, unul cât se poate de anodin: aranjatul nodului la cravata! „Măi să fie, dar e rizibil, e ridicol…” am cugetat eu, însă zâmbetul mi s-a vestejit în doi timpi, pe măsură ce-l analizam. Ea, banala cravată, aşa binecunoscută de noi toţi, detronase cândva, fără scandal şi dintr-o lovitură, consacrata lavalieră, panglica în vogă, plastronul şi chiar papillon-ul! S-a întâmplat în primii ani de dupa 1900. Iar puţin mai încolo, ţine-te bine… molimă, nu alta! Indiferent de originea sau forma cravatei, a nodului (până acum au fost concepute 85 moduri de a-l lega!), pe când gestului în sine nu ştiu să-i fi opus rezistenţă vreun continent, vreo ţară, vreo tradiţie,  conservatoare sau nu. Şi astfel, trasul de nod spre a-l lărgi, strânsul lui, poziţionarea lui, sau, într-un cuvânt, aranjatul nodului de cravată, a devenit peste noapte  unul dintre elementele convenţiei diplomatice prin care puteau fi aduşi la aceeaşi masă un malgaş, un asiatic, un arab, un nord-american şi un european.

Iată un gest unanim acceptat, lesne de scos din articulaţie, şi deci, uşor de traficat. Da, chiar şi traficat! Cât despre „traficanţii” lui, ehe, cine nu-i cunoaşte? Începând cu un Charles Chaplin, un Fred Astaire, o Marlene Dietrich (de ce nu!), un Cary Grant, până la un Elvis Presley, un Sean Connery şi un Kevin Costner, aceşti celebri agenţi publicitari l-au impus din mers. Iar de aici, nodurile: Charlot, Christensen,  Windsor, Pratt, Shelby, Nicky, Kelvin, Onassis.  Par simple fasoane, dar oare azi, sărbătoririle, ceremoniile, festivităţile ― oficiale or nu ―, ar mai putea fi ele concepute fără aportul celor două degete nesigure, când de obicei posesorul lor eşuează în a-şi masca încordarea, tracul? Şi, în fond, nu tot de masculinitate ţine asta? Desigur, poate pentru a o pune mai bine în lumină, aşezând totodată gestul nostru în rând cu altul la fel de sugestiv: ridicatul policarului. Sau mă înşel?

Imagini reprezentând lucrări de Roy Lichtenstein

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/04/11/proza-laurentiu-mihaileanu-nodul-la-cravata/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Lori, ai uitat un nod de cravata, foarte important, pentru politicieni, seamana cu cu spanzuratarea.
    Am citit si recitit, dar macar un politician ???
    Cu drag, Bela.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: