LE CHEF (14): Elena Cesar von SACHSE: VIŞINATĂ şi CHIFTELE DE SOIA CU SOS

– Tuşă Savetă, eşti acasă?

– Dar unde să fiu, draga mătuşii, la ora asta, că doară-i ameazu!

– Ce bunătăţuri ai făcut? Că din nimic te pricepi să faci ceva bun.

– Apăi din nimic nu aş zice că se poate face ceva. Dumnezeu ne dă, dar nu ne pune în traistă. Aşa că, dacă vrei să ai, trebuie să dai cu sapa în grădină, să pui sămânţă, să pliveşti, să dai apă şi câte şi mai câte, ca să ai haznă de munca ta. Până şi pământul e simţitor. Dă rod numai dacă-l munceşti cu drag. Aşa-i la ţară, dacă vrei să ai ceva, trebuie să şi transpiri.

– Dar ce crezi, că la oraş nu se munceşte?

– Doamne fereşte să mă gândesc la aşa ceva. Oameni harnici sunt pretutindeni, dar trebuie să recunoşti că şi putori.

Eu am zâmbit, încuviinţând din cap şi, ca s-o molcomesc, am întors vorba:

-Mătuşă, ai fost vreodată la Cluj?

– Dacă aş fi avut timp, poate. Dar vezi că la mine ziua trebuie împărţită în aşa fel încât să pot face cât mai multe lucruri. Puii, găinile, gâştele şi porcii vor să mănânce, nu mă aşteaptă pe mine să mă întorc de la „şpaţir”. Drept să-ţi spun, n-am plecat din sat. Doar până în pădure, după ciuperci. Rădăcinile mele sunt bine înfipte-n pământ. Aici m-am născut, aici am să mor.

– Dar pătimaşă mai eşti, mătuşă.

– Aşa am fost toată viaţa, şi cu munca, şi în dragoste. Când am muncit, am muncit şi când am iubit, am pus suflet şi patimă. Unchiu-tău Valeriu, Dumnezeu să-l ierte, o fi pătimit destul din cauza firii mele. Uneori mai ieşeau scântei între noi, că aşa-i în viaţă, dar el cu vocea lui plăcută mă înmoia îndată. Ştia să facă glume care îmi stârneau veselia -, îşi aminti ea.

– Dar, mătuşă, şi dumneata ai fost glumeaţă şi pusă pe şotii…

– Asta m-a salvat, mereu, fata mea. Bine că nu ai auzit niciodată ce-mi ieşea pe gură atunci când eram furioasă, lucru de care azi nu mă prea mândresc. Tot ce-mi apăsa sufletul, trebuia clarificat. Iar după ce m-am răcorit, am şi iertat. Dar asta-i altă poveste.

În timp ce discutam, eu stăteam sprijinită de balustrada scării ce ducea spre coridor. Probabil remarcând acest lucru, exclamă:

– Doamne iartă-mă, dar vino Lenuţă şi aşază-te la masă. Să-mi fie cu iertare. Aşa-s bătrânii singurateci, vorbesc mai mult decât se cuvine. Aşază-te, nepoată dragă.

– Mulţumesc, dar nu mi-e foame.

– Dar parcă ziceai că gătesc bine… -, încerca ea să o întoarcă, ca să nu o pot refuza.

Grăbită cum îi era firea, puse pe masa din coridor, două farfurii, linguri şi, fuguţa, apoi fuguţa-fuguţa, aduse din bucătărie cratiţa din care se răspândea un miros îmbietor de mărar şi usturoi.

Dintr-o mişcare scoase din frigider o sticlă şi umplu „ochi” două păhărele.

– Sănătate! Asta-i vişinata de anul trecut şi trebuie băută.

– E foarte bună. E greu de făcut?

– Ce-i greu în viaţa asta, dacă vrei să faci ceva? Nimic! Eu zic că prima dată să mâncăm şi pe urmă ţi-oi spune cum se face şi vişinata, dar şi mâncarea cu care te-oi servi.

În timp ce bea din lichior, privirea mătuşii îi trăda gândurile. Zâmbind spuse:

            – Tu l-ai ştiut pe unchiul tău Valeriu numai când a fost bătrân. În tinereţe a fost bărbat falnic şi frumos. Multe au pus ochii pe el, de nu eram eu să le spulbăr dorinţele -, adăugă ea şi începu să râdă cu mare poftă.

– Mi-a spus mama că aţi fost suflete pereche.

– Că bine zici. Aşa-am şi fost. Mare norocul că ne-am întâlnit. Dar când primeşti aşa un dar, trebuie să-l şi plăteşti. Nu am avut copii şi asta ne-a întristat. Dar Dumnezeu are planurile lui, iar noi trebuie să ne supunem.

– Era şi dumnealui tot atât de harnic?

– Dar ce crezi, că ar fi putut să fie altfel? -, răspunse ea zâmbind, furată pentru o clipă de amintiri.

– De aceea şi aveţi aşa o gospodărie mare şi îmbelşugată.

– Avem, pentru că am muncit cu drag şi spor. Să ştii însă că nu ne-am gândit niciodată să strângem averi, deşi, fără să vrei, se adună când pui suflet şi dăruire. Ce mă bucură e că am auzit că-mi calci pe urme.

– Aş vrea eu, mătuşă…

– Ei, lasă modestia. Soră-mea zice că de mult ai întrecut-o la gătit, la făcut prăjituri, la pus compot şi murături. Cică toate reţetele pe care le ştii de la mine, le-ai scris într-un caiet şi le pui în practică în fiecare zi. Ohoho… de aveam o fată, poate nu era ca tine…

Mătuşa mea e o femeie care, dacă se porneşte, nu se opreşte prea uşor. E ca o flacără. Arde până se consumă combustibilul, iar eu, ca să evit laudele la adresa mea, am folosit cea mai sigură metodă:

– Mătuşă Saveta, cum zici că trebuie să fac vişinata?

            M-a privit pentru o clipă nedumerită, ca apoi, cu un zâmbet larg, să-mi spună:

– Foarte simplu. La 5 kg de vişine ai nevoie de 2-3 kg de zahăr, depinde cât vrei să fie de dulce. Într-o damigeană bine spălată pui un rând de vişine, alta de zahăr, în aşa fel încât ultimul rând să fie zahărul. O legi apoi la gură şi o laşi o săptămână la soare. Din când în când o mai scuturi, ca să se topească zahărul. După aceea adaugi 1litru de alcol (spirt) şi 0,200 rom. Din nou scuturi bine damigeana şi o laşi să stea la un loc răcoros. După 3 luni scurgi vişinata (dacă a mai rămas!) printr-o pânză curată şi o torni în sticle, pe care le vei păstra în continuare la rece, astupate cu dopuri.

– Dar din ce ai făcut chifteluţele? Că ştiu că nu te dai în vânt după carne.

– Ba, mănânc, dar mai mult iarna. Atâta timp cât am în grădină tot ce-mi trebuie, vreau să mă bucur de ele. Chifteluţe din soia, cu sos, asta e mâncarea pe care ai mâncat-o. Cum ţi s-a părut?

– Foarte gustoasă!

– Mă bucur. Deci să-ţi spun cum se face. Ai nevoie de de o cutie de soia cuburi (175g) pe care o pui la umflat cam 15 minute. O scurgi bine de apă şi o aşezi într-un vas încăpător. Adaugi pe urmă o ceapă mare rasă pe răzătorul mic, 2 cartofi mari şi 2 morcovi fierţi, daţi tot prin răzătoare. Urmeayză să iei 1 căpăţână de usturoi pisat, 2 linguri cimbru, 1 lingură chimin, 1 legătură de mărar, 1 legătură de pătrunjel, sare, piper, 3 linguri făină,1 lingură de oţet, 2 linguri de ulei. Frămânţi bine până se obţine o compoziţie omogenă. Pe planşetă se modelează chiftelele, se dau prin făină şi se prăjesc în ulei. În uleiul rămas de la prăjit, se căleşte 1 ceapă, 2 căţei de usturoi tocaţi mărunt,1 legătură de mărar, 1 lingură de oţet, jumate de linguriţă de zahăr, sare, piper şi bulionul de la 1 kg de roşii. Se lasă să fiarbă puţin după care se adaugă chifteleţele şi se mai lasă două minute pe foc.  Se serveşte cu macaroane sau orez.

– Eşti o gospodină neîntrecută. Mă întreb de unde ştii atâtea lucruri.

– Câteva reţete le ştiu de la mama, altele de la bunica, dar multe le-am încercat de una singură. Ei, fata mea, fac şi eu ce pot -, îmi spuse ea cu o falsă modestie, trăgându-mi cu ochiul.

Anunțuri
Published in: on 11 Aprilie 2011 at 3:06 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/04/11/le-chef-14-elena-cesar-von-sachse-visinata-si-chiftele-de-soia-cu-sos/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: