Cărțile mele (40): VOLUPTĂȚI LITERARE

 Ovidiu PECICAN

 VOLUPTĂȚI LITERARE

 critică literară

 Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2011, 250 p.

 coperta: Alexandru PECICAN

Există prea multă morgă şi seriozitate în opusul magnum al unui cărturar? Cultura se clădeşte pe piloni solizi, minunaţii pilaştri de alabastru pe care toată lumea îi atinge, de care toată lumea se sprijină, chiar dacă nu toţi se opresc cu atenţia cuvenită să îi desluşească. E prea multă frivolitate în kleine schriften? Excelent, fără micile desfătări uşoare ca puful de păpădie, fără avioane şi bărcuţe de hârtie ce ne-am face? 

Iată de ce mi se pare că expresia „voluptăţi literare” din care am făcut titlul de faţă s-ar cuveni să devină un concept cu deplină acoperire în vocabularul omului cultivat, al publicului cel mai larg, al experţilor în literatură.  Dacă voluptatea nu apare, dacă nu adie măcar, ca simplă promisiune, la ce bun să mai citeşti textul criticului? (Ovidiu PECICAN)

„În ritmul exact, cadenţat, energic cu care ne-a obişnuit, de cel puţin o carte pe an, criticul clujean Ovidiu Pecican lansează un nou volum. „Expresia voluptăţii literare din care am făcut titlul de faţă – spune autorul – s-ar cuveni să devină un concept cu deplină acoperire în vocabularul omului cultivat, al publicului cel mai larg, al experţilor în literatură. Dacă voluptatea nu apare, dacă nu adie măcar, ca simplă promisiune, la ce bun să mai citeşti textul criticului?” Regula de aur rămâne să ştii despre ce vorbeşti. Criticul clujean ştie în toate aceste scurte articole apărute iniţial în diverse reviste, în ultimii trei ani şi grupate acum, cu umor, în „Câteva voluptăţi literare”, „Alte voluptăţi literare” şi „Încă nişte voluptăţi literare”. Cvasitotalitatea textelor se referă la literatura română de azi” (Stelian ȚURLEA).

Published in: on 8 Aprilie 2011 at 12:21 pm  Comments (6)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/04/08/cartile-mele-40-voluptati-literare/trackback/

RSS feed for comments on this post.

6 comentariiLasă un comentariu

  1. Misto coperta! ha-ha-ha… felicitari lui Sandini…

    • E maestru, și când îl folosește pe Botero, și când nu… Mulțumesc!

  2. Abia aştept să mă ,,ocup” de cartea asta:) Dar mai ales mă bucur că vă găsesc şi pe blog.

    • Vă mulţumesc pentru reacţie. Tocmai am vorbit cu editorul şi mi-a spus că nu e exclus ca volumul să iasă pe piaţa de carte chiar în timpul Târgului Gaudeamus clujean ce se deschidepeste două zile. Felicitări şi dvs. pentru blog!

      • Mamăăăă, Ovidiu Pecican dixit ,,felicitări”
        (pentru ce scriu (pe blog, probabil) hihihi…) Merci frumos!:) Am să-mi fac timp pentru dvs.( cărţile, articolele, blogul)promit, că de mult intenţionam.

      • Va mulțumesc!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: