Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: SOS DE CĂRBUNE

Tulai, nu mai sosăşte primăvara, ne pedepsăşte Domnu de Sus pentru păcatele de jos! Apoi vin şi Paştile, da’ omu nu să satură de răutăţi carnivore. Îi drept că şi io mă pierd în ochii lui Niculiţă, de îmi trebe busolă să mai poci ieşi de-acolo.

Fely mi-o vorbit de ce ar fi după moarte. Ea crede în re-în-carne, adică îţi mai procuri carne pentru sufletu rămas gol pă drumuri.

Doctoru Polonic şi-o deschis restaurant, unde plăteşti o dată şi baji în tine cât poţi mesteca. Are macaroane de-alea din Italia, cu sos de cărbune proaspăt.

 Jojolu meu, săracu, prost îi! Ieri l-o prins controlu în troleu şi i-o cerut biletu… Apoi Jojo s-o scobit în dinţi cu biletu, că aşè obicei anormal are şi cu o şurubelniţă o reuşit să i-l scoată din măsea, ca să verifice număru de găuri, numa că biletu era foarte mozolit şi i-o dat o amendă grasă. Apoi cretinu de Jojolu s-o dus la frizerie şi o acceptat o spălare pe chelie. Când i-o aplicat prosopu pă ochi, cineva i-o luat sacoşa cu produse. O vinit boul acasă cu mâna goală. L-am bătut rău, că am uitat că posteam în rugăciune.

Published in: on 27 Martie 2011 at 8:34 pm  Comments (3)  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/03/27/alexandru-jurcan-jurnal-de-jojolica-sos-de-carbune/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. si daca citesti doar cuvintele cu litera mare, iti dai seama de valoarea autorului

  2. Fiecare cuvant atent cantarit. Nimic gratuit. Poanta finala m-a umplut de ras.
    Expresii memorabile: sos de carbune, rautati carnivore.
    Mai nou A.J. tinde spre o concizie, spre o esentializare care confera prozei, caracterelor o revitalizare nefireasca. Desi nu sunt un adept al umorului dialectal, acesta nu irita, ba dimpotriva, umanizeaza.

    • Trebuie să admitem că în ţara asta „tristă, plină de umor” sunt şi destui inşi care nu au umor. Alţii nici nu pot descifra formele dialectale, zonale, arhaismele, fanteziile creative din lumea satului. Dar ăştia din urmă, şcoliţi în zona unde, printr-o întâmplare din biografia intelectuală a unui diacon numit Coresi, s-au trezit peste noapte vorbind româna literară, pun pariu că s-ar uita degeaba şi prin Budai-Deleanu, şi prin Cantemir, şi prin cronicarii sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea.

      Talentul lui Sandu Jurcan este unul real, şi el se exprimă în împrejurări în care funcţionează mai degrabă ca leac în faţa maladiilor prezentului. Dar pentru asta, mai zic o dată, e nevoie de o însuşire pe care, din păcate, nu toţi vorbitorii de română o au. Băgaţi de seamă la filosofi, de pildă… Nu mulţi ştiu zâmbi, de parcă Lucian sau Erasmus, Voltaire sau Diderot nici n-ar fi fost unii de-ai lor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: