AVENTURILE LUI MATIAȘ CORVIN LA CLUJ
povești
Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărții de Știință, 2011, 46 p.
cronica în imagini și ilustrația copertei de Andor Komives
http://www.casacartii.ro/detalii_1184_Aventurile-lui-Matias-Corvin-la-Cluj.html
http://www.casacartii.ro/eveniment_Lansare-de-carte-Aventurile-lui-Matias-Corvin-la-Cluj_8.html
Ovidiupecican's Blog 
Felicitari pentru carte! pe cand continuarea?
Vă mulțumesc. Cât de curând, sper. Deocamdată, să vedem dacă pe copii îi va interesa…
Felicitări! Sunt convinsă că toţi cititorii vor savura minunatele legende ale vestitului rege. Coperta e nemaipomenită.
Da, Andor Komives e un artist cu o viziune particulară, personalizată. M-am bucurat că am colaborat la proiectul acestei cărţi tipărite într-un timp record.
Domnule Pecican,
Este adevărată povestea despre Mateiaş cum că i s-ar fi ridicat la Cluj un grup statuar în cadrul căruia îi este închinat steagul Moldovei, pe care de fapt nu a învins-o niciodată?
Există o statuie a regelui Matia Corvin ,excepțional realizată de Janusz Fadrusz, sculptor renumit, de origine slovacă, al Imperiului, amplasată în scuarul central al Clujului la începutul secolului trecut. Regelui călare, câțiva comandanți militari îi închină drapele. Printre ele, ochiul ager al lui Nicolae Iorga a descifrat și un steag moldovenesc. În interpretarea istoricului interbelic, el ar fi semnul unei minciuni istorice: o referire la pretinsa victorie a lui Matia în lupta de la Baia, în 1467.
Folosindu-se de acest argument, presa naționalistă română și câțiva exponenți ai politicii de extremă dreaptă inflamează spiritele, așa cum se poate constata la următoarele adrese:
http://www.stiridecluj.ro/politic/matei-corvin-agita-spiritele-nationaliste-din-cluj-psd-cluj-sustine-ca-noua-statuie-altereaza-adevarul-istoric
Gheorghe Funar: http://bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=7&article=932
Victor Roncea: http://roncea.ro/2011/04/03/statuia-lui-matei-corvin-din-cluj-inaugurata-prin-mutilarea-istoriei-consfintite-de-iorga-ministrul-resurselor-ungariei-%E2%80%9Ckolozsvar-e-al-nostru%E2%80%9D-fiesta-ungureasca-sub-nasul-autoritat/
Despre bătălia de la Baia, unele situri dau o viziune echilibrată, recunoscându-i voievodului Moldovei meritul victoriei. A se vede, spre exemplu:
Baia (articol wikipedia): „ un monument istoric de primă mână este Biserica Sfântul Gheorghe, ctitorie atribuita lui (a se vedea „Bisericile moldovenești din sec XVI-XVIII” de G. Balș) Ștefan cel Mare, în urma victoriei asupra regelui Ungariei, Matei Corvin. I se spune și Biserica Albă, probabil fiindcă nu a fost zugrăvită niciodată!”
Politica externă a lui Ștefan cel Mare (articol wikipedia): „În 1467 Ștefan a sprijinit răscoala sașilor și a marii nobilimi transilvănene împotriva regelui Matia. După ce acesta a redobândit controlul asupra situației, unii dintre capii răscoalei s-au refugiat la curtea lui Ștefan. Matia Corvinul a profitat de venirea sa din Ungaria în Transilvania însoțit de o oaste compusă din 8.000 de călăreți și 4.000 de pedestrași, și a intrat în Moldova cu scopul de a tranșa problema moldoveană în favoarea intereselor ungare. A adus cu el doi pretendenți la tron. În timpul campaniei regale ungare împotriva sa Ștefan s-a confruntat și cu o răbufnire a opoziției partidei boierești ostile. După un moment de negocieri la Roman, oastea regală a luat prăzi în animale și oameni din teritoriile prin care a trecut și s-a așezat la Baia, aproape de trecătorile spre Ardeal.”
Bătălia care s-a dat la Baia, în condiții neprielnice unei desfășurări de forțe – teren mlăștinos dominat de înălțimile din jur, a fost câștigată de Ștefan cel Mare în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467. Chiar și regele a fost rănit și o parte a oastei a pierit în luptă. Victoria lui Ștefan i-a permis acestuia să tranșeze relațiile cu boierii infideli, care au fost uciși după bătălie”.
Ștefan cel Mare în târgul Băei de Mihail Kogălniceanu la http://ro.wikisource.org/wiki/%C5%9Etefan_cel_Mare_%C3%AEn_t%C3%A2rgul_B%C4%83iei
Există argumente pentru care eu aș lăsa statuia așa cum este (înafara celui estetic, referitor la faptul că o statuie minunată nu trebuie stricată cu adaosuri străine de concepția care a generat-o):
1. așa a făcut-o sculptorul, așa a reflectat personalitatea regelui cu deschideri renascentiste: într-o ipostază „clasică”, ecvestră, înconjurat de lideri militari subordonați lui… Nimic nu spune însă că steagul închinat al Moldovei s-ar referi la bătălia din 1467. Mai târziu, cum se știe, Ștefan cel Mare a acceptat vasalitatea față de Matia Corvin, și tocmai aceasta este ideea pe care cred că o surprinde monumentul în chestiunea relațiilor ungaro-moldovenești. Ar fi vorba, deci, nu de trimiterea la un eveniment din prima parte a domniei ștefaniene, ci la o realitate relațională și politică dintre Ungaria și Moldova în a doua parte a guvernării lui Ștefan.
Argumentele mele țin, deci, de respectul față de concepția artistică a autorului, de valoarea estetică a monumentului (dreptul la integritate, prin evitarea ciuntirilor sau a „completărilor”) și interpretarea mai puțin pozitivistă, mai degrabă în cheie simbolică, a prezenței acelui drapel în contextul dat, ca etalare a vasalității Moldovei ștefaniene față de regele Matia într-un moment ulterior întâlnirii contondente de la Baia dintre cele două oștiri.
Domnule Pecican,
Vă mulţumesc pentru răspuns.
Mă surprinde faptul că treceţi cu vederea o diferenţă, cred ireductubilă, între ceea ce înseamnă practica medievală a stabilirii raportului de vasalitate şi cea a închinării unui drapel.
Aceasta din urmă nu poate fi decât urmarea unei înfrângeri militare. Drapelul este fie închinat de bunăvoie ca semn al capitulării fie capturat de învingători.
În cazul grupului statuar, acesta este adus la picioarele calului regal de Stefan Bathory, ajutor de nădejde al lui Matei în lupta de la Baia.
Dimpotrivă, în ceremonilaul de acceptare a vasalităţii, noul vasal era cel care primea însemnele teritoriilor sau ale cetăţilor pe care le primea de la suveran (în cazul nostru Ciceu şi Cetatea de Baltă).
Este greu de imaginat o cheie simbolică în care să fie unite cele două ipostaze.
Trecând peste faptul că statuia a fost creată în timpul imperiului austro-ungar şi reflectă prin expresivitatea generală ideea centrală a naţionalismului hungarist de atunci (şi nu numai), a stăpânitorului semi-zeu în faţa căruia nu poţi decât să te închini, mă tulbură gândul că ultimul care a înlăturat inscripţia corectivă a lui Iorga a fost nimeni altul decât Miklos Horthy.
Pe dumneavoastră nu ?
Pe mine nu, într-adevăr. Pe de o parte, pentru că pare să fie una dintre preocupările dictatorilor naționaliști obsesia monumentelor și, mai general, a propagandei. În al doilea rând, pentru că marele istoric român interbelic a fost, el însuși, un naționalist șovin (culmea, debutând în viața publică printr-o manifestație împotriva unei trupe de teatru care juca la București în… franceză!) și antisemit (după cum o indică orientarea publicisticii lui, dar și alianțele lui politice cu A.C. Cuza etc.).
Cred, de asemenea, că judecarea acurateții istorice a unei opere de artă este riscantă. De aceea, de pildă, înlocuirea statuii – visată de dl. Gheorghe Funar – cu Columna lui Traian (altă operă de artă) ar avea, în ce privește acuratețea istorică, rezultate similare.
Cine vrea să facă distincțiile pe care dvs. le faceți între închinarea drapelului și prestarea jurămintelor vasalice are la dispoziție suficiente informații scrise, nu cred că este absolut necesar să le deducă privind o statuie. Desigur, este numai opinia mea, deci nu este în niciun caz obligatoriu să devină și a altora.
Este posibil ca identitatea pe care o atribuiți personajului cu drapelul să fie corectă. Am mai auzit-o, după cum știu și că alte căpetenii prezente în cadrul aceluiași grup statuar au, și ele, identități precise. Ce ne facem însă cu faimosul Kinizsi Pal, pe care unii istorici români – de-ai noștri, care va să zică – s-au grăbit să îl românizeze, zicându-i Pavel Chinezul? Cred că identificările acestea pot conduce la rezultate discutabile, care pun pe jar iubitorii de istorie.
Firește, unii învață despre trecut și rezolvând rebus sau colecționând timbre, dar cei care iubesc istoria cu adevărat fac mult mai bine dacă citesc o carte specializată. Altminteri, facerea lumii în versiunea lui Constantin Brâncuși are mai degrabă aspectul unui ou, pretându-se la o interpretare simbolică, nu la o descifrare literală.
Totuşi, cred că un grup statuar, expus în permanenţă în spaţiul public şi devenit aşadar bun comun al locuitorilor cetăţii nu se poate pune la adăpostul unei viziuni artistice pentru a exprima neadevăruri istorice flagrante.
O expoziţie de artă suportă într-adevăr orice manifestare. Piaţa centrală a urbei nu. Cel puţin, nu ar trebui.
Dacă un sculptor ar crea o statuie impresionantă la nivelul expresiei artistice cu Matei Corvin prestând omagiile de vasalitate înaintea lui Stefan cel Mare aţi fi de acord cu amplasarea ei în Piaţa Operei?
Cred că situaţia actuală din Piaţa Libertăţii este corespondentă acestui exerciţiu de imaginaţie şi riscă, prin minciuna pe care o exprimă să stârnească sentimente pe care le-am dori cu toţii latente, nu manifeste.
Este greu să nu deteşti o statuie cu tot ce înseamnă ea câtă vreme te minte de câte ori îi treci prin preajmă.
Stimate Domn,
vă mulţumesc că îmi împărtăşiţi cu sinceritate opinia dvs. cu privire la subiect. În ce mă priveşte, aţi observat deja, sunt la fel de sincer cu dvs. în expunerea poziţiei mele. Recunosc, pentru mine un monument public este prilej de înfrumuseţare a ambianţei estetice şi urbanistice, nu, cum ziceam, un mijloc de propagandă. Din acest punct de vedere, deplor, de pildă, schimbarea anumitor nume de străzi după eroi efemeri, când ele se numesc atât de frumos: Narciselor, Muncitorilor, Feroviarilor etc. Americanii au avut o idee şi mai bună: str. nr. 38, Bulvardul 5 (Fifth Avenue) etc.
Dacă ar fi să fac un top al celor mai precare monumente clujene, atunci în fruntea lor ar sta, la concurenţă, „cuptorul” sau „aragazul” de la intrarea în Piaţa Mihai Viteazul şi celula foştilor deţinuţi politici de la intrarea din Parcul Municipal. Înţeleg nevoia de reprezentare publică a suferinţei, a gloriei etc. dar nu înseamnă că şi subscriu la ea.
Avem nevoie de o viaţă normală, nepoluată; la propriu şi la figurat. Cred că în actuala etapă educaţia patriotică o facem iubind ce e frumos, încurajând valoarea şi respectând codul etic universal.
Revenind la statuia care ar ocupa centrul oraşului, ea a devenit de mult timp un simbol al Clujului. Eun exemplu admirabil de aplicare a principiilor esteticii realismului figurativ şi un grup statuar care impune. Îmi plac fizionomiile, atitudinile grupului, impresia de ansamblu. Dacă am face cu ea ca şi cu Hotelul Continental, care se dărâmă, sau cu casa gotică de pe Eroilor, dărâmată pentru că ÎPS Bartolomeu voia să flancheze – polemic – Biserica Greco-Catolică ce a trebuit restituită (altă guerilla urbană, de astă dată fratricidă), curând tot centrul ar cădea în derizoriu. Şi aşa, atracţia mall-urilor şi afluxul de maşini, circulaţia intensă (trebuia demult făcut acolo un spaţiu pur pietonal, ca la Muenchen) videază tot mai mult de interes centrul istoric al oraşului.
Pe de altă parte, scuarul cu biserica romano-catolică Sf. Mihail nu este la fel de central ca odinioară. Au apărut pieţe mult mai frecventate (cea a Muzeului, de pildă, redată turismului şi populaţiei obişnuite), şi e bine aşa. O metropolă, cum se pretinde Clujul în Ardeal, nu seamănă cu un sătuc, dominat de o unică piaţă centrală şi un singur turn ecleziastic, nu?
Cu gânduri bune pentru preocuparea dvs. faţă de buna gestionare a spaţiului urban comun, O.P.
Caut de mult timp o biografie a regelui Matei Corvin și, spre mirarea mea, nu reușesc să găsesc nici una, mi-ați putea sugera dvs.un autor? Mulțumesc
Stimate domn,
Din motive de neînțeles – dar posibil de explicat, totuși (nu și de justificat) -, istoriografia română a ocolit figura fiului lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Pe unii i-a deranjat că a avut o mamă maghiară, pe alții că a ajuns regele maghiar cel mai prețuit. O altă categorie de patrioți nu a putut acdepta că s-a bătut cu Ștefan cel Mare, la Baia, în timp ce alții sunt supărați că l-a ținut 12 ani la Vișegrad pe Vlad Țepeș (deși tot el l-a reprimit ulterior la curte și l-a mai impus o dată pe tronul Valahiei). Pe scurt: ori citiți în maghiară lucrările istoricilor maghiari, ori vă mulțumiți cu ceea ce găsiți prin istoriile românilor și ale Transilvaniei. Sau, dacă socotiți important, puteți încerca să fiți chiar dvs. cel care scrie o monografia Matia Corvin în numele istoriografiei și culturii române. N-ar fi rău!