ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMÂNEASCĂ. XIV: FORMULA WITTGENSTEIN – ECO

Dacă recunoaștem adevărul conform căruia politicul exprimă acut și direct stări de spirit și direcții de gândire prezente difuz în societate, și dacă admitem – odată cu Umberto Eco – faptul că fascismul precede și succede afirmării, în sec. al XX-lea, a unor guvernări fasciste, se pune problema dacă astăzi, la începutul sec. al XXI-lea, tendințele fasciste se regăsesc pe scena publică universală (în general), europeană (în particular) și românească (în special). Răspunsul nu poate fi, mă tem că, decât afirmativ. Astăzi știm cu certitudine că ipoteza lui Francis Fukuyama, întemeiată pe o lectură kojèviană asupra istoriei văzute cu ochii lui Hegel, nu mai stă în picioare și că, deci, suntem departe de a locui o epocă a cărei caracteristică vizibilă ar fi dispariția ideologiilor. O serie de programe, de mișcări politice și de lideri providențiali afirmă, cu reînnoită putere, sloganuri și table ale legii care nu lasă îndoială asupra tipurilor de orientări ale vieții publice către care îndrumă. Iar printre ele, cele ilustrative pentru extremismul de stânga ori cel de dreapta nu au cum lipsi.

În România de după decembrie 1989, extremele spectrului politic s-au afirmat cu destulă virulență, ajungând, în campania electorală din anul 2000, să trimită un finalist în runda secundă a alegerilor prezidențiale. Partidele de extremă stângă (precum Partidul Socialist al Muncii) și cele de extremă dreaptă (de la Partidul Unității Naționale a Românilor până la Partidul România Mare) au fost reprezentate în parlamentele post-comuniste românești, au participat la coalițiile de guvernare – în timpul regimului Iliescu 1 – și au dobândit adepți capabili să îi aducă la o reprezentativitate legală în legislativ și executiv. Și chiar dacă după 2004 rolul lor politic s-a redus, în urma scorurilor procentuale diminuate față de antecedente, ele rămân, în continuare, o realitate politică românească capabilă de adaptări, în curs de remodelare.

Nu acest ancadrament propriu-zis politic interesează însă în contextul discuției prezente. Mult mai important pare de elucidat ce anume se întâmplă dincolo de birourile oficialilor și de sesiunile de lucru ale parlamentului, ale guvernului sau ale altor instituții reprezentative (ministere, prefecturi, primării etc.); ce anume se întâmplă în stradă, în restaurante, în cluburi și pe coridoarele firmelor, în pauzele academice dintre cursuri și seminarii, prin piețe. Subiectul este demn de atenție tocmai datorită motivului dezvăluit de Umberto Eco în judicioasele rânduri citate anterior, după care semnele viitorului politic și supraviețuirile trecutului ideologic sunt de descifrat într-un anume fel de a gândi și a simți, într-o serie de deprinderi culturale, într-o nebuloasă de instincte obscure și pulsiuni impenetrabile.

Referitor la extrema dreaptă, același Umberto Eco are dreptate să observe că „… De-a fascismul se poate juca în multe feluri, iar numele jocului nu se schimbă. Cu noțiunea de «fascism» se întâmplă ceea ce, după Wittgenstein, se întâmplă cu noțiunea de joc. Un joc poate fi sau nu competitiv, poate interesa una sau mai multe persoane, poate pretinde o pricepere specială sau nici una, poate fi jucat pe bani sau nu. Jocurile reprezintă o serie de activități felurite care dau la iveală doar o oarecare „asemănare de familie”.

                        1                      2                      3                      4

                        abc                  bcd                  cde                  def

Să presupunem că există o serie de grupări politice. Gruparea 1 e caracterizată de aspectele abc, gruparea 2 de bcd, ș.a.m.d. 2 e similar cu 1 având două elemente în comun. 3 se aseamănă cu 2, iar 4 se aseamănă cu 3 din același motiv. Să observăm că 3 e similar și cu 1 (au în comun elementul c). Cazul cel mai curios îl avem la 4, evident similar lui 3 și 2, dar fără nici o trăsătură în comun cu 1. Cu toate astea, ca urmare a seriei neîntrerupte de similarități descrescătoare între 1 și 4, se păstrează, printr-un soi de tranzitivitate iluzorie, un aer de familie între 4 și 1.

Termenul de «fascism» se adaptează la tot, fiindcă pot să fie eliminate dintr-un regim fascist unul sau mai multe elemente, fără a-i fi știrbită vreun moment marca fascistă. Separați fascismul de imperialism și-l veți avea pe Franco sau pe Salazar; luați-i colonialismul, și veți avea fascismul balcanic. Adăugați fascismului italian un anticapitalism radical (care nu l-a fascinat vreodată pe Mussolini) și-l veți avea pe Ezra Pound.

Adăugați cultul mitologiei celtice și misticismul Graal-ului (cu totul străin de fascismul oficial) și-l veți avea pe unul din cei mai respectați guru fasciști, Julius Evola” (ibidem, pp. 38-39).

Formula aplicată de Eco în cazul fascismului cu forme proteice de expresie reprezintă, după cum precizează eseistul italian, o adaptare după Ludwig Wittgenstein (semn că poți fi semiolog și romancier, precum Eco, sau filosof și logician, precum Wittgenstein, cu preocupări desprinse de realitatea imediată, dar care să aibă relevanță și în interiorul acesteia). În virtutea ei, autorul volumului Cinci scrieri morale enunță un set de trăsături ale fascismului recognoscibile în constelații ideatice diverse, ale căror caracteristici derivă din selecția și combinarea specifică a temelor de la un caz la altul. Iată, prin urmare, într-o simplă enunțare brefă, trăsăturile fascismului etern (Ur-fascism): 1. cultul tradiției; 2. refuzul modernismului; 3. Cultul acțiunii pentru acțiune; 4. Interdicția asupra criticii, căci dezacordul înseamnă trădare; 5. Teama de diferență; 6. Apelul către clasele de mijloc frustrate; 7. Obsesia complotului, eventual internațional; 8. Dușmani sunt în același timp și prea puternici, și prea slabi; 9. Pacifismul este pactizare cu dușmanul; 10. Disprețul pentru cei slabi; 11. Fiecare este educat pentru a deveni un erou (cultul morții); 12. Machismul; 13. populism calitativ; 14. Vorbește «limba cea nouă» (ibidem, pp. 39-47).

Avem elemente de gândire fascistă în rândul intelectualității active a României în acest moment? Pot fi întâlnite mai multe dintre trăsăturile enumerate de Umberto Eco la vreunul – sau mai mulți – intelectuali cu aporturi culturale din contemporaneitatea românească imediată? La această întrebare se poate răspunde abia identificând elementele respective și cărturărimea care le promovează activ, uzând de ele în discursul cultural pe care îl practică și în selecția de autori și titluri de opere la care aderă.

Evident că modul cel mai simplu de a te identifica cu o anume formă de fascism este să aderi deschis la autori de sorginte fascistă sau care au promovat explicit fascismul. Nu este vorba de a face caz, în mod eronat, de asemenea afinități atunci când în cauză se află un ins care la tinerețe s-a dovedit fascist, dar ulterior, prin atitudine și operă, a evoluat pe coordonatele altei atitudini civic-politice. Este însă cazul oricărui autor și a oricărei opere ce provine de la autori care nu s-au dezis niciodată explicit de opțiunea lor fascistă.

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/03/15/in-contra-directiei-de-astazi-in-filosofia-romaneasca-xiii-formula-wittgenstein-%e2%80%93-eco/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Intr-adevar, un bun subiect de reflexie. Totuşi, Ur-fascism nu cred că înseamnă fascism etern, ci mai degrabă paleo, sau mai bine proto-fascism. Dacă el există dintotdeauna, nu este obligatoriu să fie etern. Cel târziu odată cu sfârşitul lumii se va încheia şi el.

    Dealtfel, dacă acceptăm că el este o componentă constitutivă a naturii umane, în zadar încercăm să îl reprimăm total. Poate ar fi mai înţeleaptă o asumare şi o pereptuă controlare a manifestărilor sale care, altfel, răbufnesc din timp în timp cu o violenţă infinit amplificată.

    Cât despre caracteristicile enunţate ale ur-fascismului, acestea sunt însumate în viaţa noastră publică de personaje mai degrabă marginale. Peste Tisa însă, văd un prim-ministru şi o întreagă politică de guvernare care le aplică. De Jobbik ce să mai zic ? Extrema extremei.

    Întrebarea fundamentală este cum te aperi când eşti atacat de un proto-fascist. Ştie cineva ?

    • Stimate Domnule Sima,

      Scuze pentru întârzierea cu care vă postez comentariul care, mi se pare, merită atenția cititorilor.

      În privința traducerii termenului Ur-fascism, precizez că am utilizat tălmăcirea lui Geo Vasile, din cartea menționată a lui Umberto Eco. În ce privește propunerile dvs. de traducere, sunt demne de reținut, dar personal aș traduce prin „Fascism originar” (dacă nu chiar „arhetipal”). Nu cred că formula, în oricare dintre variantele propuse – a lui G. Vasile, a dvs. sau a mea – trimite la o trăsătură/ predispoziție structurală omului (poate de aceea nu aș paria pe interpretarea „arhetipal” în sensul de dimensiune abisală a umanului), și nici la una care îl însoțește pe durata întregii lui existențe istorice. Cred că referirea se face la un set de opțiuni care, din când în când, în diverse împrejurări istorice, se pot face simțite pe piața de idei și de atitudini a unei societăți. Presupun că, pentru ca acest lucru să se întâmple, se cer întrunite anumite condiții istorice favorabile. Ar fi util de urmărit chestiunea ținând seama de cercetările care descoperă și evidențiază similitudini între extremismul de stânga și cel de dreapta (comunism – fascism). Ar merita, cred, întreaga atenție pentru a înțelege mai bine cum ajunge o societate predominant agrară și patriarhalistă, precum cea din România reîntregită, să opteze pentru exacerbarea anumitor tendințe „metapolitice” până la a le transforma în opțiuni politice clare, generatoare de legi și proceduri de acțiune concretă.

      În al doilea rând, chiar de ar fi o componentă constitutivă a naturii umane, cum ziceți, de unde până unde ar trebui să socotim că ea ar fi imposibil de reprimat? Întreaga educație se întemeiază pe ideea că PUTEM corecta asemenea impulsuri naturale. Altminteri am apuca tot ce ne vine, în orice moment, în disprețul legilor și normelor morale, am poseda, am ucide etc. doar pentru că, nu-i așa, ne-am născut cu impulsuri vitale agresiv-erotice și cu pofte nemăsurate și neîntrerupte și… nu putem lupta cu ele.

      Cât de marginale sunt sau nu sunt personajele care exprimă tendințe ur-fasciste la noi este de analizat și de stabilit. Remarcile dvs. se referă la mediile politice și de stat din Ungaria, și sunteți liber să exprimați opinii în această privință. Dar îmi permit să observ că postările mele nu se interesează de mișcări și personalități politice din zona balizată, ci de prezența anumitor teme relevante pentru subiect în discursul intelectual românesc actual.

      În fine, cum să te aperi când ești atacat – în ce fel? – de un ur-fascist… Prin legile democrate, prin dreptul la replică, prin mijloacele dialogului intelectual, dacă este vorba despre o dispută. Când se trece la par, poliția, sistemul legal, apelul la solidaritate democrată efectivă pot da răspunsul.

  2. Cel mai periculos joc al fasciștilor locali este încercarea de a normaliza legionarismul ca o formă de ortodoxie. Manifestul revistei Rost pare a fi devenit, ”Niciun legionar cinstit nu poate fi mai mult decât ortodox, după cum niciun ortodox român onest nu poate fi mai puțin decât un legionar cinstit”… Vezi acest articol… http://c-tarziu.blogspot.com/2011/03/citeva-precizari-pentru-cei-care-se.html

    • Ai dreptate, încetul cu încetul ajung și în direcția respectivă, purtat de valuri… Dar nu revista Rost îmi dă mie bătăi de cap, fiindcă acolo lucrurile sunt clare și asumate. Eu, prin mijlocul cărturărimii respectabile, cu ștaif occidental și aer respectabil, mă învârt, uimit ca trezit din somn ce glisări se produc în proximitatea noastră… Nu te aștepta însă ca respectivii să recunoască onest ce fâlfâiri îi străbat!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: