ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMÂNEASCĂ. XI: HEIDEGGER PE DÂMBOVIȚA – INIȚIERE, MISTER, RITUAL, CEREMONIE

Refuzul lui Heidegger de a opera cu limbajul consacrat nu se datora, desigur, unei extravaganțe ci, pur și simplu, înlocuirii orizontului consacrat al filosofiei de până atunci. Pentru unii, această dinamică înseamnă revoluție în gândire, înnoire radicală a orizontului cunoașterii filosofice. Pentru alții, ea se lasă interpretată drept ieșire înafara convenției gândirii filosofice prin abandonarea, în mare măsură, a dimensiunii rațional-argumentative a discursului și apelul în exces la substituirea vocabularului filosofic, recursul la „bolboroseală” și „fornăială” opacă, dar încărcată de promisiuni numai parțial dezvăluite.

Cu aerul că ar elucida cauzele unei judecăți de valoare părtinitoare, dl. Sorin Lavric spune într-un loc că „… marxiştii Şcolii de la Frankfurt – de la Adorno şi Habermas pînă la Horkheimer şi Marcuse – văd în opera lui Heidegger o schlechte Theologie («teologie proastă») şi o Tiefenschwindelei («escrocherie în numele profunzimii»)…”. Nu marxismul îi conduce însă la asemenea observații pe aceștia, ci încrederea în rațiune și aerul suspect de demisie de la misiunea liber asumată a filosofiei, pe care îl răspândește cugetarea heideggeriană. Când promiți gândire și dai incantații și psalmodiere s-ar zice că e legitim să ți se denunțe atât deplasarea către un fel de teologie, cât și escrocheria.

Pe Heidegger nu îl interesează omul și proiectarea lui în orizontul ființei, ci conturarea unei utopii a Dasein-ului. În consecință, nici cuvintele care să exprime această alter-realitate nu îi ajung, și pentru asta recurge la derivări complicate, sapă rune proprii. În română stridențele nu se datorează doar, nepriceperii traducătorilor, despre a inadecvarea lor urmând să se pomenească mai departe. Cu titlul de simplă mențiune provizorie observ aici doar că, oricât de introduși în universul germanei și în glosarul termenilor heideggerieni, cât timp ei vor neglija caracteristicile limbii române, starea de fapt nu se va schimba. deși nu întotdeauna se traduce mai aproape de spiritul limbii (însă, iată, te întrebi, de vreme ce nu realitatea este reperul pentru filosofia lui Heidegger, de ce să faci să „sune” conceptele în româna trăită și vorbită?!). Iată câteva minunății din panoplia heideggeriană: „calitatea-de-a-fi-la-îndemână”, „ființarea-la-îndemână-intramundană”, „înclinația-irepresibilă a Dasein-ului”, „pornirea-impetuoasă” (și „simpla-pornire-impetuoasă”), „voința-de-a-avea-conștiință”, „ne cheamă-înainte în situație”.

Opera heideggeriană s-a citit, în cele câteva decenii trecute de la crearea ei, în anumite dominante interpretative care lasă încă loc și altor ipoteze. Reluarea ei prin investigarea mai atentă a temelor care migrează dintre politică spre sub-textul lucrărilor heideggeriene sau face drumul invers, de la acestea către politică, ar putea să mai scoată la iveală surprize.

Până atunci, să observăm că originalitatea heideggeriană se construiește pe mai multe tronsoane, în ambele planuri: la nivelul conținuturilor sale, dar și la nivelul formei sale. Las momentan deoparte chestiunea „păsăreștii” lui Heidegger, faima lui datorându-se parțial noii convenții în care își plasează contribuțiile terminologice și formulările sui generis. Am să spun, în schimb, câteva cuvinte despre conținuturi.

Mijloacele aduse în slujba noului fel de psalmodiere sunt pe măsură. Cineva observa că, de la o vreme, Heidegger nu mai argumentează, ci devine oracular, sentențios, înfundat în propria retorică enigmatică, promițătoare, îndrăgostită de crepuscul și penumbre, evocând un peisaj cam deșertic, lunar… S-a vorbit despre un „aspect bombastic, adeseori puțin argumentativ” al acestei filosofii. Amatorii de asemenea literatură – filosoful clujean Aurel Codoban a prezentat, la noi, primul filosofia ca… literatură – o gustă, o decriptează pe cont propriu sau în grupuri mici, socotind-o o mare contribuție la dezvoltarea gândirii înalte.

Iată cuvintele aceluiași domn S. Lavric, cu referire directă la subiectul atins aici: „Heidegger nu poate fi gustat decît în virtutea unei lecturi ritualice. Ceremonia gravă a conceptelor sale cere, drept condiţie a înţelegerii, o dispoziţie trează de ordin religios. Şi cum cele mai bune din textele lui au un sunet liturgic, de orgă vibrînd sub sugestia unor intuiţii suprafireşti, ele trebuie parcurse, precum notele imnice ale unei melodii de cult: cu mina reculeasă a martorului care asistă la desfăşurarea unui mister” („Plastronul semantic”, în România literară, nr. 7, 2011). Filosofare? Rațiune? Argumentație? Nici pomeneală! „Ritualic”… „Ceremonie”… „Religios”… „Sunet liturgic”… „Intuiții suprafirești”… „Notele imnice ale unei melodii de cult”… „Desfășurarea unui mister”… Fără comentarii.

Cu un mic efort, Heidegger a poposit La Țigănci… Pe strada Mântuleasa… Comentatorii lui români – măcar unii dintre ei – l-au priponit în zona oficierilor de tip ecleziastic. Nu este vorba de vreo anexare a lui Heidegger la vreuna dintre bisericile creștine, cel puțin deocamdată. Dacă însă aruncăm, din nou, o privire către fragmentul din Viereck unde se spunea că autorul german împărtășea o atracție pentru „…mistica telurică de tip wagnerian, … cultul pământului, al sângelui, al nopții eroice, al aurorei redemptive, al comunității rasiale carismatice…”, ceea ce „… simboliza o nouă formă de politică, o aventură ce ducea individul către zările îndepărtate (über sich selbst hinaus), în care cumpăna firească, aceea ce leagă destinul uman de comandamentele religiilor tradiționale, poate fi, ba chiar trebuie, abolită”, atunci începem să pricepem ce fel de direcție pot lua aceste ritualuri și ceremoniale crepusculare, oraculare, misterioase etc.

Și dl. Gabriel Liiceanu asigură că Heidegger e mai mult decât jargonul filosofic propriu, pe care i-l impută Cioran, și ceva peste suma ideilor sale. „Un gânditor nu este doar rezumatul ideilor sale…” (Întâlnire cu un necunoscut, București, Ed. Humanitas, p. 246). „La Heidegger e «poker mare», care se joacă după cu totul alte reguli decât jocul pe care-l joacă Cioran” (ibidem, pp. 245-246). Iar accesul în profunzimile acestei gândiri îl asigură… mersul racului: „Ființă și timp nu poate fi predată cu adevărat decât revenind, la început și umplând începutul acesta cu achizițiile pasului făcut. (…) «Abia drumul înapoi ne duce înainte, spune Heidegger undeva»” (ibidem, p. 278).

Prefațând Sein und Zeit în traducerea de la Humanitas, dl. Liiceanu descoperea însă, pe urma maestrului german, că „miza acestei cărți este totodată imensă și limitată” (p. XIII), volumul fiind „… o carte de inițiere în «misterele lumești»” (p. XIII), rămânând, însă, și „o carte fără mister” (p. XIV). Cu sau fără el, misterul e adus, în orice caz, în discuție, și de titularul cursului de la Universitatea din București. Iar cuvântul inițiere nu putea nici el lipsi.

Dl. Gabriel Liiceanu și dl. Sorin Lavric ne arată destul de limpede ce fel de lectură a lui Heidegger propun societății românești sau, mai exact, celor mulți sau puțini interesați de gândirea înaltă: nu o discuție deschisă, demnă de o agora a iubitorilor de înțelepciune, ci o mesă cu perspective de convertire la ritual și ceremonie, la mister și inițiere. A pomenit, oare, cineva de un aer ocultist și de atmosfera de grupare esoterică a adepților acestei filosofii? Desigur, am făcut-o chiar eu, mai înainte, în ciclul de postări-răspuns la interpelările dlui Cristian Mladin.

Parcă încep să se lege lucrurile…

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/03/10/in-contra-directiei-de-astazi-in-filosofia-romaneasca-x-heidegger-pe-dambovita-%e2%80%93-initiere-mister-ritual-ceremonie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

12 comentariiLasă un comentariu

  1. Dl. Pecican pare absolut, dar absolut incapabil să ofere în mod corect până şi cea mai elementară referinţă bibliografică. Un nou exemplu din „galeria de aur”: Dl Pecican invocă aici, iar, recenzia lui Sorin Lavric la cartea lui Bogdan Mincă (recenzie numită, de fapt, „Plastronul semantic”), în schimb citează, candid, mai curând titlul recenziei lui Sorin Lavric la o carte a lui Andrei Cornea (recenzie numită „Spectrul nefiinţei”).

    Ete-na! Ha (ha-ha).

    • Ei, uite că măcar unul dintre băieţii liiceni a citit cu oareşcare atenţie postarea mea şi s-a prins de schimbarea titlurilor lavriciene. Felicitări (dacă nu sunteţi chiar dl. Lavric). Ştiam eu că nu sunteţi chiar cu totul de repudiat, oameni buni…

  2. Ce trucuri retorice ieftine. Evident,într-o discuţie, Dl. Pecican cade mereu în picioare – sau, cel puţin, aşa-şi închipuie dumnealui.

    Şi, atunci, de ce să-i mai tulburăm, în fond, această impresie solitară?

    • Domnule I.M.,

      De-aş posta eu aceste lucruri ca să vă fac dvs. o bună impresie… Vă puteţi dispensa de această ipoteză. Ori, cine ştie, vă veţi fi imaginând că asemenea semnalări merită mai mult decât o recunoştinţă convenţională… Numai dvs. nu comiteţi erori nicicând, nu-i aşa?

      Adevărul este însă că mai mult decât nişte trucuri de retorică ieftină nici nu merită tragerile dvs. de surtuc. Produceţi ceva viabil intelectual şi mai discutăm. Poate. Dacă am mai avea timp şi chef să o facem. Iar dacă aţi produs, ieşiţi în public, cu onestitate.

      Pe moment, dialogul pe care îl întreţineţi se menţine voios într-o zonă infantilă, de reclamagiu şcoler. Fie cum vă place.

      Bine, cel puţin, că nu vă cheamă Lavric, onorabile cărturar.

      • Ce se întâmplă: erori mai săvârşeşte (desigur) orişicine, dar puţini comit gafe culturale de asemenea proporţii ca Dl. Pecican (ei, da: vezi, iarăşi, ‘Kehre’!) – şi încă şi mai puţini îşi păstrează băţoşenia vanitoasă chiar şi după ce li se face serviciul de a fi atenţionaţi în mod public cu privire la respectivele greşeli.

        Să nu ne lăsăm amăgiţi: această „măruntă” nouă scăpare a Dlui Pecican (şi anume, confundarea celor două recenzii ale lui Sorin Lavric) poate comporta unele implicaţii ceva mai adânci; nu constituie ea oare un exemplu reprezentativ pentru acurateţea metodologică mai generală a demersului Dlui Profesor şi pentru „pescuitul în ape tulburi” pe care-l cultivă dumnealui cu predilecţie?

        Nu ştiu, zău, dacă probitatea intelectuală şi precizia referinţelor trebuie dispreţuite şi bagatelizate drept simplu joc de copii. Ca dovadă, ele se învaţă cu destule sforţări, căci nu derivă taman dintr-o pornire înnăscută.

        De fapt, ironia situaţiei este că Dl. Pecican comite, la nivel metodologic, boroboaţe pentru care – pariez – i-ar sancţiona drastic pe studenţii dumisale (măcar pentru că i-o solicită regulamentul de ordine internă al instituţiei universitare). La dumnealui, însă, ele devin, pasămite, brusc scuzabile (ba chiar simpatice, te pomeneşti?!).

        Hm. Hm.

  3. P.S.: Păi nu sunt Dl. Lavric – nu sunt.

    • E-n regulă, nu trebuie să vă zbuciumaţi din cauza asta…

  4. @ I.M.

    Ei, Domnule „Hm. Hm”,

    Dacă o țineți tot așa cu turnătoriile avântate pe chestiuni cruciale de metodologie științifică s-ar putea să săltați la nivelul de „Mm. Mm”!

    Felicitări!

  5. …Şi mai râvnim, atunci, o dezbatere serioasă?

    • Dezbatere serioasă? Parcă-parcă încep să se creeze condițiile. Trecui pe la amicii dumitale Humanitas – librăria clujeană, deservită de tineri instruiți și inimoși, subplătiți (mă rog!) – și constatai că s-a redus la 15 lei cărțoiul din M.H. tradus de cuplul fratern și erudit Lavric Mincă. Dacă bătrânul maestru devine accesibil la preț, poate că va deveni mai accesibil și la vorbulițe.

      Dar vorbind o idee mai serios – numai atâta cât puteți duce -, adaug: problema cu echipa de tălmaci din M.H. e că nu prea știu româna în profunzimile ei. Lasă că poate până la urmă o schimbă de tot…

  6. …Nu ştiu cum (şi nici de ce), dar…”nu iasă”.

    • Chiar nu? E simplu: nu prea avem să ne spunem nimic unii altuia. Aparținem unor medii diferite.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: