INTERMEZZO: NAZI HEIDEGGER?

Cum unii dintre cititorii care poposesc pe acest blog nu au răgazul de a călători prin bibliografia problemelor atinse aici, le ofer mai jos câteva excerpte în original, spre a lua pulsul discuțiilor mai recente la temă (O.P.).

„I love it when Heidegger gets drubbed for the fact that he was a great big Nazi. And I love watching people who’ve dedicated much of their life’s work to Heidegger or to his disciples, who also believe in their bones that they are in some deep and fundamental sense in the vanguard in the fight against Nazism, explain the contradiction” (Jonah Goldberg, „Heil Heidegger!”, în The Corner, 22 octombrie 2009).

„Faye agrees that it was possible, even in the wake of Farias’s and Ott’s work, «with a lot of self-delusion, to separate the man from the work.» He asserts it’s no longer possible, since scholars can now access «nearly all the courses» that Heidegger taught in the 1930s. According to Faye, «we witness, in the courses and seminars that are ostensibly presented as ‘philosophical,’ a progressive dissolving of the human being, whose individual worth is expressly denied, into a community of people rooted in the land and united by blood.» The unpublished seminar of 1933-34 identifies the people with a «community of biological stock and race. … Thus, through Heidegger’s teaching, the racial conceptions of Nazism enter philosophy.»

The «reality of Nazism,» asserts Faye, inspired Heidegger’s works «in their entirety and nourished them at the root level.» He provides evidence of Heidegger’s «intensity» of commitment to Hitler, his constant use of «the words most operative among the National Socialists,» such as «combat» (Kampf), «sacrifice» (Opfer) and völkisch (which Faye states has a strong anti-Semitic connotation). He also cites Heidegger’s use of epithets against professors such as the philologist Eduard Fraenkel («the Jew Fraenkel») and his fervid dislike for «the growing Jewification» that threatens «German spiritual life,» mirroring Hitler’s discourse in Mein Kampf about «Jewified universities».” (…)

„We must acknowledge,” Faye says in one fierce conclusion, „that an author who has espoused the foundations of Nazism cannot be considered a philosopher.” Finally, he reiterates his opposition to the Heidegger Industry: „If his writings continue to proliferate without our being able to stop this intrusion of Nazism into human education, how can we not expect them to lead to yet another translation into facts and acts, from which this time humanity might not be able to recover?”

His influence will end only when they, and the broader world of intellectuals, recognize that scholarly evidence fingers the scowling proprietor of Heidegger’s hut as a buffoon produced by German philosophy’s mystical tradition. He should be the butt of jokes, not the subject of dissertations.” (Carlin Romano, „Heil Heidegger!”, în The Chronicle of Higher Education, 18 octombrie 2009)

„Heidegger was critical not only of modern industrialism and its destruction of the environment but of modern social institutions as well, including the American and French Revolutions that had promulgated the very human rights I regarded as such important achievements. The same fascist ideology responsible for Auschwitz, I discovered, had also provided the justification in the early 1930s for the most sweeping environmental legislation the world had ever seen. As a famous Nazi slogan put it, “pure land” and “pure blood” went hand in hand” (Michael E. Zimmerman, „My Way to Integral Thinking. An integral ecologist’s personal and philosophical confrontation with modernity” în EnlightenNext Magazine, 16 noiembrie 2009, cu un articol introductiv de Tom Huston).

JURNAL de JOJOLICA (7): Alexandru JURCAN: CÂINĂRÂIA

Ei, dragi prieteni ai acestui blog, zilele săptămânii sunt dense și aglomerate pentru un universitar. Până la postările de seară și nocturne menite să evidențieze gloriile filosoficești ale zilei, după un 8 martie celebrat prin armistiții vremelnice, în preajma noilor străluciri ale spadelor în vânt, prozatorul Alexandru Jurcan revine cu o nouă pagină din jurnalul Jojolicăi, rurala transilvană din vremea globalizării. (O.P.)

Tulai, cât îi de nespălată politica asta! Măturam pă coridoarele şcolii laptele vărsat din mulgerea statului, când l-am zărit pă scumpu doctor stajier Cacuro, aterizat din Japonia. El îmi zâce Soupy, nu Jojolique. Aşè apasă pă vocala de început, că parcă vine trenu de sfârşit cu scuipat de vânt. Mi-o afirmat vestea drept în faţă: în oraşu nost o fost lăsaţi vreo cinzăci de câini, aduşi în forţă din alte municipii duşmane contra partidului la putere. Blăstămatu de şofer o golit camionu cu câini în plin centru urbanistic. Io am şi fujit la vecinele mele din bloc să semneze propunerea de măturare urjentă a nedoriţilor şi transportarea lor de unde o venit, să dăm replica de partid putent. Io cred că primaru de la câini îi opus politic la primaru nost şi vrè să-i arunce câinărâia în pubeală. Femeile de la bloc o semnat cu nerăbdare feministă revolta: mandarina, Polidina, Profila, Molcomişa, Momâia, Vorovela, Mufa şi jos-semnata, adică io, Soupy!!

Imagine de copertă de Dacian Ovidiu VĂIDEAN

Published in: on 9 martie 2011 at 2:13 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Dan GULEA: Joyce, ghid de conversaţie (2): Maşina de citit

 

Fidelă acestor principii, transitions scrie, începînd din 1930, despre o maşină de citit şi despre textele produse de ea, readies; autor: Bob Brown (Robert Carlton Brown). Înainte de invenţia computerului sau a cărţii electronice, el realizează o maşină de citit, plecînd, e adevărat, de la premisa falsă că ochiul omului modern ar putea citi mai repede, ca şi cum omul modern ar fi o specie superioară fizilogic, anatomic, „omului vechi“; dar ideea în atrage pe Gertrude Stein, William Carlos Williams şi  Marinetti (instituţionalizatul, în 1930, Marinetti, reprezentant al academiilor de arte şi al guvernelor etc.), printre alţii, care vor face readies, adică poeme pentru o astfel de maşină. Device-ul funcţiona pe baza unor microfilme, pe care erau textele, care puteau fi mărite sau micşorate cu o lupă. Cititorul de la „maşină“ se putea întoarce în text, putea naviga prin el. Principiul: ochiul surprinde dintr-o pagină cuvintele esenţiale, iar astfel apare readie. În volum un an mai tîrziu, Readies for Bob Brown machine (1931) scriu

William Carlos William:

Grace-face: hot-pot: lank-spank: meat-eat: hash-cash: sell-well: old-sold: sink-wink: deep-sleep: come-numb: dum-run: some-bum (Readie poem)

În fapt, un fel de „cuvinte în libertate“, poeme minimaliste; mai interesant, pentru că literele şi sensurile se amestecă, este Norman Macleod

Romance-toreva-province-tusuyan-mokideathofgod –

brown-slab-wall-or-withe-between-two-curvatures –

mark-delicate-jointure-arm-or-thigh-red-hang-from –

Pentru formulări, cuvinte precum toreva, tusuyan, mokideathofgod, sensul se pierde.

Experimente foarte apropiate de viziunea lui Joyce din Finnegan Wake (în volum în 1939), cu observaţia valabilă pentru orice tip de experiment al „cuvintelor în libertate“, a libertăţii cuvintelor, că, în locul acestei eliberări apare mai degrabă pericolul încifrării, al pierderii sensului, al ilizibilităţii acestor work in progress. Nu toţi cei prezenţi în antologia lui Bob Brown au urmărit această ocultare sistematică a sensurilor, dereglarea lor la fel de sistematică (dacă e să-l prafrazăm pe Rimbaud). Gertrude Stein, de exemplu, scrie We came. A History, de unde cratimele au fost omise, deşi editorul, Bob Brown, ar fi insistat ; mai tîrziu, Stein a publicat poemul într-un volum, înlocuind cratimele cu semnul egal[1]: „There are three things / That are historical / Tube roses heliotrope and lavender / They maybe fragrant lilies / And other delights but / History is made and / Preserved by heliotrope / Lavender and tube-roses“.


[1] Ulla E. Dydo, William Rice, Gertrude Stein: The Language that Rises: 1923-1934, Northwestern University Press, 2003, p. 434.

Ilustrația: Schiţă de Brâncuşi pentru volumul Tales Told of Shem and Shaun (1929), primă variantă a Work in progress / Finnegan’s Wake

 

http://cnx.org/content/m31518/latest/

http://www.nytimes.com/2010/04/11/books/review/Schuessler-t.html?_r=1&pagewanted=all

CENTRUL ARTISTIC DE LA BAIA MARE: TRADIŢIA, AVANGARDA ŞI „NOUL CLASICISM”

Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită joi, 10 martie 2011, ora 18, la vernisajul expoziţiei-eveniment Centrul artistic de la Baia Mare: tradiţia, avangarda şi „noul clasicism”. Lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Expoziţia este rezultatul unei cercetări a colecţiei de pictură a Muzeului de Artă Cluj-Napoca realizată de muzeograful Dan Breaz şi face parte din programul de studiere şi punere în valoare a bogatului patrimoniu artistic de care muzeul dispune.

Alegerea conceptului curatorial propus, respectiv a tematicii dialogului dintre tendinţele estetice tradiţionaliste şi tendinţele estetice novatoare din cadrul Centrului artistic de la Baia Mare corespunde cu necesitatea de a observa comparativ diferitele sale etape de evoluţie exprimate de lucrările artiştilor Hollósy Simon, Thorma János, Eugen Pascu, Ziffer Sándor, Klein József, Nagy Oszkár, Jándi Dávid, Szolnay Sándor, Réti István, Arthur Garguromin Verona, Dimitrie N. Cabadaief, Alexandru Phoebus, Tasso Marchini, Marius Bunescu, Petre Abrudan, Octav Angheluţă, Traian Bilţiu-Dâncuş, Emil Cornea, Petru Feier, Lucian Grigorescu, Teodor Harşia, Letiţia Muntean, Ferenczy Károly, Koszta József, Ács Ferencz, Bene József, Börtsök Samuel, Mikola András, Mohi Alexandru, Krizsán János, Aurel Popp, Kószta József, Perlrott Csaba Vilmos.

Expoziţia reprezintă – pentru toate categoriile de public – o reală oportunitate de a se familiariza, din perspectiva inedită a coexistenţei şi a întrepătrunderilor dintre tradiţie şi inovaţie, cu lucrări de o certă valoare artistică, unele expuse acum pentru prima dată, a căror influenţă este semnificativă atât pentru evoluţia picturii moderne din Ungaria, cât şi pentru evoluţia picturii moderne româneşti. În acest sens, lucrările selectate sunt reprezentative şi pentru noul context de după încheierea primului război mondial, când, în anul 1919, Thorma János a redeschis şcoala de artă. Din acest moment, se înregistrează un număr tot mai însemnat al discipolilor aparţinând spaţiului cultural românesc, care au frecventat colonia artistică de la Baia Mare până în deceniul cinci al secolului XX şi care au avut un rol tot mai important în configurarea identităţii vizuale a renumitului centru artistic.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 10 martie – 10 aprilie 2011.