DEZBATERE CU FENOMENOLOGI (2)

Am promis un comentariu mai amplu al comentării – destul de imperative și de înțepate – a doamnei Ileana Borțun de pe situl dlui Constantin Aslam, „Izvoare de filozofie”. Iată încă două mostre de înțelegere profund personală a lucrurilor de către domnia sa.

1. „Sofismul falsei analogii”

Printre mostrele de logică conectată la problematica adusă de mine în discuție se află și următoarea abordare a doamnei Ileana Borțun: „Dacă resping paralela dintre „cazul Heidegger” şi „cazul Noica” este dintr-un motiv foarte simplu: aşa cum a fost făcută ea de dl. Pecican şi acum de dumneavoastră (= dle Adrian Niță; n. O.P.), ea se integrează în categoria falselor analogii. „A” nu poate fi respins doar prin aceea să se arată că „B” este de respins şi apoi se insinuează că „A” ar fi precum „B”; faptul că „A” este precum „B” trebuie demonstrat, nu insinuat”. Adânc, într-adevăr.

Iată însă niște fapte istorice (nu o analogie, și nici vreo insinuare):

Noica a fost (în tinerețe) extremist de dreapta.

Și Heidegger a fost (în tinerețe) extremist de dreapta.

Și Noica, și Heidegger au fost în tinerețe extremiști de dreapta.

Nu e aici, cum se poate observa, nicio analogie, după cum nu este vorba nici de alte farafastâcuri de laborator, scornite sau gonflate. Este o simplă enumerare – cu însumare – a două nume implicate în același tip de opțiune politică (pentru dreapta extremă). Și în cazul lui Heidegger, și în cel al lui Noica aceste fapte sunt cunoscute, recunoscute și dovedite. Va spune doamna Borțun că Garda de Fier sau cel nazist nu se regăsesc de aceeași parte a spectrului politic? Ar fi cam greu de contestat studiile care demonstrează contrariul.

Ne facem oare că nu pricepem? Sau chiar nu pricepem (fapt mult mai grav pentru capacitatea de înțelegere a doamnei Ileana Borțun)?

2. Între a gira și a gaza

Deși nu este prima care intreprinde așa ceva, doamna Borțun face o concesie importantă. O face, desigur, constrânsă de turnura pe care a luat-o demonstrația mea, dar o face. Și, cum era de așteptat din partea cuiva care gândește despre însăși limba în interiorul căreia s-a născut așa cum s-a văzut în postarea mea anterioară, cu dreptul pășește pe un teren ferm și rezonabil, dar cu stângul dă în gropi. „… Consider că Heidegger a făcut o greşeală enormă atunci când nu a înţeles criminalitatea nazismului; spun „enormă” nu pentru că răul pe care l-a făcut ar fi fost enorm ca atare (Heidegger nu a gazat pe nimeni şi nici nu a îndemnat la aşa ceva), ci pentru că este într-adevăr incredibil că un gânditor atât de subtil a fost atât de inept în privinţa nazismului”. Incredibil, dar adevărat! Conform crezului liber mărturisit, pentru doamna Borțun nazistul care nu a făcut parte din personalul camerelor de gazare este, cumva, mai în regulă decât executantul ordinelor superiorilor care îi încolonau pe prizonierii destinați „dușurilor” de la Buchenwald și Auschwitz. Reunoscând eroarea politică heideggeriană, doamna Borțun vădește o conștiință civică și istorică… virginale. Conform acestui mod de a pune în pagină nazismulnumai gardienii din lagăre se fac vinovați de un rău enorm. Răul pe care l-a girat Heidegger ca nazist, rămâne rău – dar, se înțelege, nu chiar enorm.

Odată în plus mă disociez de această manieră mult prea originală de a condamna extremismul politic doar prin cele mai abominabile și vădite excese ale lui, celelalte dobândind, parcă, un soi de aer mai acceptabil… Ceea ce îmi confirmă bănuiala: a trăi cu capul în pagina textului heideggerian, fugind de investigarea implicațiilor de viață asupra filosofiei maestrului, nu pare cea mai bună cale de a te valida ca intelectual și cetățean. Cu atât mai mult cu cât vii dinspre un interes, tot filosofic, față de cercetătoarea cea mai profundă a totalitarismelor, Hannah Arendt.

În aceste condiții, mă voi feri să dau vreun verdict despre calitatea exegezelor pe care le oferă pana doamnei Borțun pe tema celor doi gânditori. Rețin doar jumătatea de pas înainte, intenția și chiar ciudat formulata condamnare a nazismului. Tot e ceva.

Desigur, doamna Borțun se dovedește înțelegătoare cu Heidegger. Domnia sa are ceva de spus cu privire la cauzele situației în care s-a regăsit gânditorul german, ca urmare a convingerilor sale sincere sau, poate, a oportunismului său. ”(Explicaţia cred că se găseşte într-o tendinţă mai veche a filosofilor de a fi, mulţi dintre ei, complet inadecvaţi în spaţiul public, în spaţiul politic; dar aceasta este o discuţie foarte amplă, pe care nu mă simt în stare s-o deschid acum. În orice caz, Hannah Arendt are multe de spus în această privinţă.) Acest lucru greu de înţeles este amplificat de faptul că Heidegger (greşind din nou, după părerea mea) nu şi-a exprimat într-un mod public explicit, pe înţelesul tuturor, regretul pentru greşeala din 1933. Acestea două – greşeala şi „tăcerea” ulterioară – au alimentat foarte mult tendinţa de a extinde inepţia politică a lui Heidegger asupra filosofiei sale. Cu toate acestea, cred că se poate arăta (nu aici, fireşte, ci într-o lucrare academică) faptul că unele elaborări importante ale lui Heidegger (e.g. cele despre Nietzsche sau cele despre tehnică) ţintesc – mai mult sau mai puţin explicit –tocmai către o analiză filosofică a totalitarismului şi care pot atesta că Heidegger a ajuns până la urmă la esenţa acestui fenomen criminal.” O asemenea lucrare academică nu a fost însă propusă încă grupului de fenomenologi antrenați în proiectul transpunerii și comentării lui Heidegger în limba română deși, iată, nu era o idee rea. De ce, oare?

Doamna Ileana Borțun nu este prima care, dintre filosofii români, vădește o subită prudență în fața admirării necondiționate a anumitor filosofi conectați la mișcări politice contestabile din perioada interbelică. Rețin aici, în acest sens, declarația expresă a dlui Pleșu de acum câteva zile (joi 24 februarie 2011, la ICR):

„Mă tem de «mișcări» care au soluții, instrumente și decizii. Și care mă fac fericit chiar dacă eu nu vreau. O mișcare de tipul ăsta a fost și mișcarea legionară”.

De ce nu înțelege Andrei Pleșu mișcarea legionară:

•«mi se pare necreștinească (deși ea avea simbolistica creștină în axa ei): eu nu înțeleg cum poate o mișcare creștină să umble cu pistolul la brâu și să căsăpească oameni în spital. Nu cred că crima există în legea morală creștină.

•nu cred că acel cult pentru moarte al mișcării legionare este foarte românesc. Ciobanul din Miorița, care e dat mereu ca exemplu de personaj caracteristic pentru România, nu se duce să le ia gâtul celorlalți. O încasează și intră pe altă traiectorie de destin. Dar nu sare la bătaie. Dacă ar fi sărit la bătaie, am fi avut de-a face cu un western. Dar Miorița nu e un western!»

Ideea morții și a sacrificiului prin moarte e ceva musulman, nu ceva ortodox și nici românesc. Se practică în țările arabe foarte mult. De altfel, există o variantă a ortodoxiei care seamănă a islamism. Un fel de furie de ayatollah, care vrea să se rezolve lucrurile scurt, cu ghilotina”.

«Din punctul meu de vedere, martiriul nu este o practică autohtonă. Nu cunosc mari teologi care să fi acceptat chiar martiraje minore când s-au dărâmat biserici, adică măcar să declari că nu e în regulă și să suporți consecințele (care nu puteau fi fatale, însemnau o trimitere la munca de jos, într-o mănăstire de graniță).

N-avem această pornire și mă tem de cei care o propun. Când a apărut scandalul cu cipurile, au fost reprezentanți ai clerului care au spus: «E 666, mâna diavolului, nu vă lăsați, mai bine să ne aruncăm cu pieptul în săbii!» Brusc, după ce s-au purtat musulmani un timp, acum erau kamikaze» (Cosmin Navadaru, „Andrei Pleșu despre „gândirea de meci” a românilor…”, Hotnews, sâmbătă 26 februarie 2011).

Recunoaștem aici accente mai noi, pe care anterior vorbirea dlui Andrei Pleșu le evita, pe cât posibil, domnia sa arătându-se iritat de provocările înregistrate pe această temă (a se vedea corespondența publică dintre domnia sa și scriitorul Ion Vianu). O discutare a lor va surveni ceva mai încolo, spre a nu știrbi spațiul acordat, de astă dată, gândirii cu premeditare a doamnei Ileana Borțun.

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/02/28/dezbatere-cu-fenomenologi-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

6 comentariiLasă un comentariu

  1. Preastimate Dle Profesor,
    Ati fi credibil daca ati aduce aceeasi critica marxismului si neomarxismului de azi, responsabile de producerea bolsevismului, a comunismului si a tuturor crimelor lor. Dar, se pare ca va multumiti doar sa participati la niste lansari, unde verba volant si lustruirea, vorba poetului… Ati fi credibil daca ati face acelasi proces intelectualilor interbelici care au girat comunismul criminal dupa 1945. In Romania, nume precum Tudor Vianu, Mihai Ralea, D.D. Rosca, G. Calinescu, M. Sadoveanu si multe altele. Dar ati scris despre unii dintre ei, trecand gingas peste colaborarea lor cu regimul criminal. Sau daca ati scrie despre participarea tinerilor intelectuali din anii ’50-’60, care nici macar nu au vreo remuscare pentru ceea ce au facut atunci, contand pe faptul ca cei mai multi contemporani au disparut, iar arhivele nu vor incepe sa vorbeasca decat dupa moartea lor. Pentru a ne pastra in domeniul filosofiei, sa-l numim doar, dintre supravietuitori, pe unul pe care-l admirati: Ion Ianosi. Toti acestia sunt vinovati de crimele comunismului pe care le-au legitimat de pe pozitii ideologice si culturale. Pai, daca democratii interbelici si cei care au suferit de pe urma dreptei extreme nu fac decat sa legitimeze crimele stangii extreme…
    Intrucat va faceti ca ploua in privinta lor, apare evident ca tot procesul indreptat impotriva lui Heidegger si a intelectualilor de dreapta romani din perioada interbelica serveste altor obiective. Dvs. le stiti mai bine. Si noi, desigur. Dar ce dialog poate exista cu aceasta agenda ascunsa? Dialogul pe care il pretindeti nu este decat o tehnica de lupta.
    Inteleg prea bine ce va mana in lupta, dar – tocmai de aceea – nu va pot crede. Oare, prin ceea ce faceti (tacere inspre una din parti plus campanie ideologica impotriva celeilalte), nu participati si dvs. la vina colaboratorilor comunismului, regimul care a distrus nu numai vietile atator oameni, dar si pe cele ale urmasilor lor care, iata, nu reusesc nici azi sa puna aceasta tara pe drumul unei bune normalitati? Caci identificati gresit (si, se pare, cu buna stiinta) cauza pentru care suntem azi asa cum suntem.
    Urandu-va mai multa cinste,
    T.N.C.

  2. Critica marxismului o făceam încă în vremurile marxismului oficial, stimabile. Am făcut-o şi mai apoi, dar nu vă pot pretinde să citiţi din urmă. O fac şi acum, cotidian, altminteri de ce m-ar solicita unii membri ai institutului specializat în cercetarea crimelor comunismului, la lansări şi alte evenimente? Nu vă pot pretinde să citiţi, şi nici să pricepeţi ce citiţi, desigur. Pot însă să îmi rezerv dreptul de a scuti cititorul blogului de faţă de inepţiile dvs. nedocumentate, atunci când ele sunt astfel.

    Altceva e simpatic însă. Îmi solicitaţi mie dovezi de credibilitate pe care sunt nesigur că dvs. le-aţi putea produce. Aştept acele dovezi înainte de a continua.

    Să ştiţi însă, şi dvs. şi cei din spatele dvs. că familia mea a avut de tras de pe urma tuturor dictaturilor româneşti, şi de extremă dreaptă, şi de extremă stângă. La naiba cu ele, împreună şi separat!

    Despre cinste să vorbească doar cei cinstiţi, nu dvs., anonimul.

  3. Preastimate Dle Profesor,

    Imi pare rau pentru enervarea pe care comentariul meu v-a produs-o. Nu-mi procur satisfactii din a enerva oamenii, cu atat mai putin pe cei care imi sunt indiferenti (ca persoana, va rog sa nu o luati drept o jignire).

    Am exprimat niste indoieli, cred eu indreptatite. Nu am sa va cer sa-mi dati indicatii bibliografice despre critica pe care o faceati marxismului inca din vremurile marxismului oficial, caci stiu ca nu veti putea. As vrea insa a va ruga sa-mi indicati – mie si altor necredinciosi – unde ati scris despre numele pomenite mai sus ceva similar cu ceea ce faceti acum. Nu ma refer la cate o remarca ici-colo, ci la niste texte (fie si polemic-pamfletiste) dense, documentate si directionate, precum cele pe care le vad aici.
    De asemenea, as vrea sa-mi indicati unde ati scris impotriva directiei neomarxiste din cultura romana de azi, aratand legatura sa directa cu marxismul, bolsevismul, comunismul si cu crimele acestora.
    Va asigur ca voi citi tot ceea ce corespunde acestor descrieri. Ceva imi spune insa ca: 1) nu veti putea da nici un titlu; 2) veti da titluri care nu satisfac descrierea, numai pentru a-mi da o replica; 3) nu veti posta comentariul; 4) il veti posta fara raspuns sau cu un pseudo-raspuns.

    Motivul pentru care va scriu pseudonim (nu anonim) este ca nu traim in vremuri cu adevarat libere – asa cum pretind multi -, iar opiniile cinstite in unele chestiuni supuse controlului ideologic (de tip soft, dar nu mai putin hard pe pielea omului) pot atrage consecinte neplacute asupra celui care le exprima. Precum vedeti am si eu curajul pe care l-ati avut dvs. in critica marxismului pe vremea marxismului oficial.

    Va urez numai bine, fara enervari si aversiuni personale,

    T.N.C.

  4. Domnule T.N.C.,

    Mie nu îmi sunteţi indiferent. Dimpotrivă, mă interesează de la cine vine un interes atât de marcat pentru persoana şi activitatea mea, pentru care, spun drept, vă sunt recunoscător. Fără a fi naiv, îmi spun că aceste interese vin din partea cuiva realmente dornic să ştie ceea ce întreabă.

    Sunt în total dezacord însă cu dvs. atunci când bănuiţi că v-aş cenzura. Suntem pe un blog personal unde singurele comentarii care nu au fost acceptate la moderare – cred că nu mai mult de două – au fost cele care depăşeau în formulare limitele elementarei politeţi. Cu dvs., oricâte suspiciuni aţi avea, nu acesta este cazul. Adaug că eu nu sunt Cenzura în niciun fel, şi nu mi s-ar părea normal să reprim ceea ce nu împărtăşesc ca luare de poziţie, mai cu seamă că, vorbind dvs. din umbră în numele cinstei, mă gândesc că, deşi vă plasaţi prudent la adăpostul unei obscurtiăţi identitare, tot respectaţi valoarea morală despre care aţi adus vorba.

    În al treilea rând, oare de ce socotiţi că mi-aţi fi produs enervare? Sunt o fire mai degrabă cordială şi colocvială, mărturie sunt multe dintre postările de pe acest blog, cărora le-am răspuns după puteri, chef şi cu câtă energie disponibilă aveam, însă nu le-am răspuns cu sudălmi, insinuări scabroase etc. Cu ce m-ar îmbogăţi, înălţa sau valoriza pe mine aşa ceva? Nici nu e inteligent să te enervezi pe nişte umbre care lasă deoparte răspunderea propriilor afirmaţii în strădania de a eficientiza efortul de maculare a celuilalt.

    Acuma, vă spun numai atât, în ceea ce priveşte fondul chestiunii ridicate de dvs.: puteţi frecventa – cum văd că o faceţi – şi singur internetul pentru a găsi scrierile mele relevante pentru subiect şi epoca de care vă temeţi că nu a fost abordată (critic). Chiar şi pe blogul acesta sunt postate titluri, uneori şi cuprinsuri de cărţi unde veţi găsi problematica epocii comuniste şi abordarea critică a comunismului românesc.

    Nu sunt însă destul de lămurit ce anume desemnaţi prin termenul de „neocomunism” sau neomarxism manifest la noi. Fiţi, vă rog, bun, pentru mai multă onestitate intelectuală şi civică, ca, înainte de a arăta cu degetul în direcţia mea, socotind că nu aş fi acordat atenţie acestor tendinţe, să le desemnaţi precis, ca să ştim despre care anume dintre ele vorbim. S-ar putea ca unele dintre ele să vă apară dvs. mai clar decât mie, după cum este posibil şi ca acelea care au făcut obiectul scrisului meu să vi se pară dvs. neclar profilate.

    Cu privire la consecinţele nefericite asupra persoanei dvs. de care vă temeţi atunci când vine vorba de un dialog al nostru în plină lumină, îmi permit să vă atrag atenţia asupra unui aspect: suntem în România postcomunistă unde, se spune, ca membri ai UE şi semnatari ai unor acorduri, nu tolerăm activităţile de poliţie politică. Nu e mai puţin adevărat că, dacă aţi fi socotit un ins cu intenţii obscure şi tulburătoare ale ordinii constituţionale, sunt convins că simpla dvs. postare sub pseudonim ar putea conduce serviciile discrete, dar specializate, fără greutate la dvs. Să nu fim naivi să credem că aceste lucruri sunt dificile în domeniul comunicaţiilor internet. Nu uitaţi că la utilizatorii publici netul a ajuns după ce a ieşit din sfera de folosire strategică a armatei americane. Dar asta nu înseamnă că nu s-ar şti cine, de unde, când şi cum a trimis un mesaj. Ca simplu utilizator public vă spun – ceea ce poate ignoraţi până acum – că oricare dintre moderatorii unui blog vede de unde îi vin mesajele, folosind un sistem de decodare simplu, dar eficace, nesecret, şi ajutându-se de Google maps.

    În fine, în limitele reciprocităţii respectului, vă las, deocamdată,cu bine şi aştept precizările,

    O.P.

  5. Preastimate Dle Profesor,
    Asa cum cred ca s-a vazut de la inceput, nu intentionez o polemica cu dvs. Nici nu m-ar tine puterile, eu fiind un foarte slab polemist si, pe deasupra, lipsit de talent literar. Aceasta nu ma impiedica insa sa fiu un spirit critic si atent la idei si la argumentarea lor.
    Interesul dvs. (aproape obsesiv dupa cum se vede din interventiile pe acest blog) pentru identitatea comentatorilor arata mai degraba ca aveti nevoie de a capta persoana celuilalt intr-o panza de referiri si, uneori, atacuri ad personam. Cand identitatea va ramane necunoscuta sau atunci cand nu puteti compune un portret robot din mesajele postate sunteti constrans sa va referiti strict la idei si argumente. Lucru mai dificil si mai inconfortabil.
    Motivul pentru care prefer sa raman anonim vi l-am impartasit deja. Nu atentez la siguranta nimanui, ci incerc sa am grija de cea proprie. In ciuda „libertatii” de care se tot vorbeste, exista unele teritorii mentale care sunt bine controlate ideologic prin instrumente de tip soft. Nu le mai numesc – sunt cunoscute. Peste cateva decenii, istoricii, politologii si cercetatorii din diverse alte domenii isi vor castiga painea si vor umple bibliotecile studiind acest fenomen si pe protagonistii lui. Pana atunci insa, cei care nu sunt eroi sau care au de facut lucruri pe care le considera mai importante incearca sa traverseze epoca fara a se compromite, dar si fara a cadea victima „represiunii” soft (iar pe langa aceasta, mai trebuie sa se fereasca de colegi si „amici” care profita de aceasta atmosfera oficiala cand trebuie sa-si regleze relatiile cu ceilalti).
    Cat despre modul in care ii localizati pe cei care posteaza comentarii pe blogul dvs., nu mai am ce comenta. Imaginea dvs. iese putin mai cenusie dupa acele atentionari. Unii v-ar putea chiar suspecta de tendinte politienesti. Pentru a nu mai vorbi de faptul ca aceia care vreau realmente sa se ascunda de un moderator de blog, stiu sa o faca asa cum trebuie (aparand in Romania sau in Franta, cand ei sunt de fapt la Polul Nord).
    In ceea ce priveste raspunsul dvs. ati confirmat variantele 1) si 4) din comentariul meu precedent. Nu v-am pus acele intrebari pentru a ma afla in treaba, ci pentru ca nu am gasit (nici pe blogul dvs., nici altundeva pe internet) lucrarile despre care pomeneam. Deci, daca doriti intr-adevar sa raspundeti, va rog sa-mi dati referintele bibliografice. Daca ele nu exista, e mai cinstit sa o spuneti. Dealtfel, aveti timp de acum inainte sa scrieti acele lucrari. Va asigur ca voi fi unul dintre primii lor cititori. Si, precum banuiti, exista un larg public care asteapta sa cunoasca mai bine si aceste subiecte.
    Nu am folosit termenul „neocomunism”, iar neomarxismul stim cu totii ce este. Nu mai insist. Nu doresc o conversatie de dragul conversatiei. Aveti multe calitati. Daca le-ati respecta mai mult si daca nu ati da prea multa libertate necalitatilor dvs., ati castiga mai mult in ochii celor ca mine. Desigur, numai daca va intereseaza acest lucru. Va rog sa ma scuzati ca mi-am permis aceasta observatie. Nu am intentionat decat binele.
    Cu acelasi respect,
    T.N.C.

  6. Stimate T.N.C.,

    Există mai multe motive – de înţeles în termenii bunului simţ – care îl pot împiedica pe un autor (care nu e obsedat de sine însuşi) să îşi recomande atenţiei propriile texte. Unul e prezumţia, ştiută din domeniul legislaţiei publice, că lucrurile intrate în circuitul public sunt la dispoziţia neîngrădită a publicului. Dacă există un interes real pentru ele, n-are decât publicul să le caute (există biblioteci, colecţii de reviste şi există şi motoarele de căutare de pe internet). Lenea intelectuală nu merge bine cu autoflatanta declaraţie de interes intelectual faţă de altcineva.
    În al doilea rând, nici profesorii nu mai sunt cei care îşi teleghidează elevii către lecturi alese de ei. Educaţia e formativă astăzi şi se încurajează cercetările bibliografice pe cont propriu.
    În al treilea rând, solicitarea dvs. nu este suficient de plină de bunăvoinţă pentru a mă face să cedez de la uzanţele expuse mai sus, căci nu am scris ce am scris pentru a ajunge – fără supărare! – să mă justific în faţa anonimilor.

    Cu privire la depistarea adreselor: în logica dvs. orice hacker, orice utilizator care trece de nivelul elementar al folosirii instrumentelor internet are talent de… poliţist. Pe de altă parte, pare evident că nu aţi pierdut vremea, de-a lungul anilor, cu lecturi din romanele detectivistice. Dacă era altfel, m-aţi fi putut compara cu… Sherlock Holmes, de ce nu?!
    Cu privire la interesul meu real faţă de interlocutori: mama m-a învăţat regulile elementare ale politeţii, printre care se numără şi prezentarea cinstită într-o relaţie. Eu stau cu identitatea mea „pe masă”. De ce aţi face altminteri? Iar dacă socotiţi că aşa cum credeţi dvs. e mai bine, de ce v-aş lua în seamă? Dvs. vorbiţi cu orice necunoscut? Eu nu, am lucruri mai bune de făcut decât asta.
    Nu vă dau eu lecţii de politeţe elementare, există manuale specializate pentru asta. Într-o cultură ca a noastră, în care o majoritate a populaţiei provine de la ţară, există, probabil, mulţi compatrioţi care socotesc că lumea e un sat mai mare, în care toţi se trag de brăcinari între ei. V-o spun explicit, puţin amuzat: nu împărtăşesc această opinie majoritară.

    Vreţi cu tot dinadinsul referinţe despre combaterea comunismului în textele mele. Citiţi la adresa http://vasilegogea.wordpress.com/2010/11/10/revolutia-dinaintea-revolutiei-brasov-1987-partea-a-ii-a/ pentru a vedea un text mai vechi, şi tipărit, şi reluat, pentru că este socotit relevant în acest sens. Dacă însă vă gândiţi la manifeste propagandistice, căutaţi-le autorul în altă parte.

    Neocomunism sau neomarxism: precizaţi-vă termenii şi veţi primi un răspuns. Dacă nu, nu.

    Mai reţin din demersurile dvs. stăruitoare că vă interesează mai mult prestaţia mea decât subiectele în discuţie. Mulţumesc, nu este necesar. Dacă aveţi comentarii referitoare la conţinutul postărilor mele, putem continua acest dialog mâncător de timp. Dacă nu, ce rost are?

    Numai bine,

    O.P.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: