PSEUDO-DEZBATERE FILOSOFICĂ. VI. AFILIERI

Stimate Domnule Mladin,

Acum că am aflat statutul dvs. de cercetător în cadrul Centrului de Studii Fenomenologice de pe lângă Universitatea din București pot înțelege într-un mod mai complex cuvintele bune referitoare la activitatea grupului de fenomenologi români tineri. Pe de o parte, este vorba despre un pariu al dvs. pe fenomenologie, ca vocație personală. Pe de alta, de o afiliere instituțională. În primul caz, voi trata ca pe o confesiune încrezătoare cuvintele dvs. referitoare la faptul că „… de câteva luni tocmai s-a încheiat cu succes (subl. O.P.) cel de-al 7 lea colocviu național organizat de SRF si CSF, Fenomenologie și etică”. (Am participat la destule conferințe naționale și internaționale din câmpul studiilor umaniste, dar nu prea înțeleg ce vreți să spuneți menționând succesul din finalul conferinței. S-a descoperit ceva important? S-a elucidat definitiv vreo problemă? Vă mulțumesc de pe acum pentru viitoarele precizări.) În cel de al doilea, voi vedea aici o dovadă de afiliere profesională fericită, în care angajatul (voluntar sau plătit) întâlnește un grup profesional și un cadru instituțional fericit pentru afirmarea propriei vocații. Totuși, în România de astăzi acest al doilea caz pare să fie atât de rar, încât el devine, în ochii multora, automat suspect și compromițător pentru cel care îl mărturisește.

Să vă povestesc ce îmi reproșează mie, prin reviste și pe bloguri, un tânăr critic de la revista Cultura, dl. Mihai Iovănel. Principala obsesie a domniei sale în ce mă privește este că, dintre sutele – contabilizez, nu mă laud – de articole livrate de mine într-un an pe la revistele de cultură și prin presă -, unul sau și mai puțin dintre ele (unul la doi ani, să zicem) îl pomenește pe filosoful Andrei Marga. Uneori am scris cronici de întâmpinare la anumite cărți ale domniei sale, alte ori m-am poziționat în acord cu domnia sa (față de noua lege a Educației, de exemplu). Și fiindcă acest fost profesor al meu este și șeful catedrei unde lucrez, coordonând și Universitatea unde sunt angajat, în calitate de rector, faptul îi pare criticului suficient pentru a dovedi… mizeria etică a subsemnatului. Nicio clipă nu-i poate trece prin minte sclipitorului critic că s-ar putea ca acest profesor să aibă niște merite de cărturar, ca unele dintre cărțile lui, cel puțin, să mă intereseze în mod autentic, sau ca anumite critici exprimate de domnia sa în raport cu o inițiativă legislativă să le întâlnească și pe ale mele. Desigur, dacă gândești ca un sclav, vei vedea peste tot dovezi ale sclaviei. Nu îl condamn, așadar, pe dl. Iovănel mai mult decât îl condamnă propria logică.

Vreau să spun doar că în lectura de tip Iovănel păreți/ sunteți tentat să lăudați activitatea dlui Liiceanu, a Centrului de Studii Fenomenologice și colocviile naționale ale SRF și CSF din… pur spirit ancilar. Personal, nu cred asta despre dvs. Constat doar că și o asemenea interpretare devine posibilă în atmosfera încinsă din mediile culturale de la noi și simt o adiere de publicitate pro domo în formulări de genul „… cei despre care vorbim (= tinerii fenomenologi români, n. O.P.) cu asta sunt preocupați, deși o conferință despre fenomenologie și etică atacă unele dintre problemele cele mai actuale care au în vedere și domenii non-fenomenologice. Aici totul ține de cât anume vrem și putem să fim deschiși. La astfel de întâlniri participă tineri cercetători din toată țara, cu cele mai diverse propuneri”. Succes, inserție în actualitate, abordări dincolo de specificul fenomenologiei și, mai ales, deschidere! Iată un palmares fericit pentru niște instituții tinere. Desigur, însă, deschiderea trebuie și probată, nu doar afirmată. Or, ce constată „intrusul” care sunt? (Vai, „intruziunea” mea au fost niște simple note, pe un blog particular, la adresa cărții recente a unuia dintre membrii grupului; nici măcar note care să vizeze conținutul propriu-zis al cărții”) Numai unul dintre membrii CSF, dumneavoastră înșivă, domnule Mladin, s-a arătat interesat de dialog, s-a ridicat la înălțimea – banală, în alte culturi – a unor interpelări ponderate ca ton, politicoase ca retorică și critice în fond -, celelalte voci (din interiorul sau dinafara grupului, din rândul aspiranților ori susținătorilor acestuia) preferând tăcerea sau abordările suburbane, farsele răutăcioase („puțoismele”, în limbajul străzii și al adolescenților).

Dragă domnule Mladin, ceea ce mi se pare important în acest punct al epistolarului nostru este nu să ajungem la încheieri comune, la fraternizări de circumstanță etc., ci să constatăm că, de bine, de rău, vorbim aceeași limbă. Mare lucru! „… Cât anume vrem și putem să fim deschiși”? Statistic vorbind, mai deloc sau foarte puțin, s-ar zice. Iar faptul contrazice constatarea dvs. optimistă și apreciativă referitoare la grupul tinerilor fenomenologi. Dacă ripostăm brutal sau întoarcem spatele primului contestatar, nu cumva ne baricadăm într-un salon al laudelor reciproce continue, evoluând către vanități fără acoperire? O temă de meditat pentru experții români din HAH, poate și pentru fenomenologii pe care îi menționați.

Centrul de Studii Fenomenologice: http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:Uoo2WFLc9XAJ:www.phenomenology.unibuc.ro/+center+for+research+in+phenomenology,+bucharest&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&source=www.google.ro

P.S. Pentru că unii dintre cei care urmăresc această discuție se întreabă în legătură cu dvs., permiteți-mi să trimit la situl unde vă pot găsi: http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:XjDgMSfT_QcJ:unibuc.academia.edu/CristianMladin+cristian+mladin&cd=9&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&source=www.google.ro