PSEUDO-DEZBATERE FILOSOFICĂ. V. Colecția „Academica”

Stimate Domnule Mladin,

În caz că nu v-a plictisit prea tare efortul meu de a răspunde sistematic, pas cu pas, și comprehensiv nedumeririlor dvs. referitoare la ce afirmasem, veți găsi mai jos continuarea elucidărilor mele. Nu înainte însă de a vă mărturisi că, dezamăgit de intervenienții anteriori în discuție, am amânat până astă seară orice căutare a numelui dvs. cu ajutorul instrumentului numit Google. Am răsuflat ușurat când v-am găsit pe un sit anume, semn că nu discut cu o voce drapată într-o mantie impenetrabilă, ci cu un mai tânăr coleg cercetător. Oricâte rezerve aș putea avea cu privire la traseul de cercetare pe care v-ați înscris și perseverați, asta nu trebuie să vă facă să credeți că nu aș prețui cercetarea erudită ca atare. Numai cine nu a încercat-o vreodată nu știe câte cunoștințe, ce răbdare, ce rezistență a sistemului osos și muscular, ca și ce efort de înțelegere presupune o investigație de durată în câmpul științific sau filosofic. Tocmai pentru că, fără îndoială – o știu și de la cursurile mele unde întâlnesc anual destui tineri excepțional sau măcar bine înzestrați -, asemenea eforturi nu le poate face oricine, am lansat chemarea sau, cum să îi spun, îndemnul la un alt fel de cercetare.

O Românie democrată – ca și cultura Europei comunitare, un proiect democrat și liberal în cel mai larg sens cu putință, și el – are/ au nevoie de tineri excepționali angajați în căutări cât mai puțin canonice, cât mai surprinzătoare și mai novatoare; nu în primul rând de detalierea conceptului „x” din perioada „y” de creație filosofică a maestrului „z”, asupra orientărilor atitudinale și politice ale căruia nu prea există dubii.

S-ar putea, însă, ca apelul la consolidarea transformării țării și culturii noastre să vi se pară conjunctural, legat de împrejurări vremelnice, în timp ce dvs. durați în bazalt, lucrați parmenidian, în nemișcarea eternității unor concepte fundamentale, mereu actual-inactuale, precum cel de Ființă. Dacă e așa, nu știu de ce mai pierdem vremea cu acest dialog – sau monolog paralel, nu mai sunt chiar sigur ce e cu adevărat -, pentru că mie asemenea încheiere mi s-ar părea cu totul eronată. Nu este vorba de a vă subordona unor imperative venite din partea politicului. Dar nici nu pot fi lăsate deoparte sugestiile „din decor”. Măcar pentru faptul că nu suntem cetățeni de nicăieri și niciunde și nu putem trăi în peisajul nostru intelectual abstrași cu totul de la grijile, nevoile și prioritățile unui popor lovit profund de criză (economică, politică, morală, a valorilor).

Cu această introducere revin la constatările legate de grupul HAH, pe care le numerotasem cu 1, 2 și 3. Remarc că, în timp ce 1 mi se părea indiscutabil, cu 2 eram în sceptic dezacord, iar 3 necesita ajustări (în sensul că HAH nu se suprapune peste totalitatea tinerilor fenomenologi, după cum nu îi include nici pe toți autorii seriei „Academica”). Suntem, deci, pe un teren unde acordul și dezacordul dintre noi sunt principiale sau, în cazul lui 3, țin de circumscrieri diferite.

Fiindcă tot vine vorba despre „Academica”, transcriu, după dvs., prezentarea colecției respective așa cum apare ea în redactarea editurii: „Colecția Academica, în noua ei formă, reprezintă un proiect realizat cu ajutorul elitei culturale din țara noastră. Prin el, Humanitas omagiază tot ce e efort onest de cunoaștere și investigație originală în științele umaniste”. Ei bine, proiectul este grandios. „Omagiază”, „efort onest de cunoaștere”, „investigație originală în științele umaniste” sună maximal și laudativ peste măsură. În ce sens o colecție de cercetări originale omagiază? După mine, explorarea necunoscutului nu „omagiază”, nu laudă, nu pune în exergă, nu acordă acolade, ci dezvăluie („scoate din ascundere”, te pomenești, cum îi place lui Heidegger să spună atunci când vorbește despre tehnică) anterior necunoscutul, elucidează neelucidatul, fie și în parte, face un mic sau mare pas înainte în direcția unei cunoașteri anume. Mă intrigă și sintagma „efort onest de cunoaștere”, de parcă efortul de cunoaștere poate și fi malonest, rău intenționat, necinstit. Ori este un autentic demers cognitiv și explorativ, și atunci este în mod obligatoriu onest, sau nu este autentic, ci simulat, iar acesta intră sub incidența altor tipuri de tentative (plagiat, compilație nedeclarată, vulgarizare, reproducere rezumativă etc.; forme notabile, unele, cu plus, iar altele, cu minus). A vorbi despre efort onest de cunoaștere e o gogoriță care nu merită să apară pe frontispiciul unei colecții filosofice populate de tineri deștepți și bine pregătiți, fie ei și robiți unor pasiuni de ornitologi ai cuvintelor socotite fundamentale… Măsura este însă cu totul întrecută atunci când vine vorba despre o colecție care își propune să cuprindă, nici mai mult, nici mai puțin decât „… tot (subl. O.P.) ce e efort onest de … investigație originală în științele umaniste”. Chiar așa? Tot, tot, tot? Din toate științele umaniste? Întreb expres, pentru că așa se înțelege. Să fiu iertat, dar nu sesizez unde sunt „științele umaniste” din colecția „Academica”. Pricep prea bine că lucrările apărute până acum sunt de filosofie. Dar este filosofia o știință umanistă? Poate mă veți convinge cu argumente că… da. Perfect! Însă celelalte, toate celelalte discipline umaniste? Nu mi se pare că ar fi răzbătut vreuna în seria pusă sub flamura acestei hiperbolice și oarecum imperialiste declarații de principiu. „Cred că acest motto spune tot. Nu simt momentan nevoia să îl comentez sau clarific”, spuneți. Cred și eu. În schimb, da, eu am simțit această nevoie. Iar ceea ce a rezultat s-a vădit a fi plin de contradicții și puțin cam prea orgolios. Uite de ce nu e rău deloc să cunoaștem limba pe care o folosim pentru a ne exprima; ca să nu ne joace feste, dezvăluind prea fățiș tentațiile grandomane și exprimările imprudente care ascund gânduri pe măsură.