NOI TENTATIVE SUBMARINE ÎN MARGINEA SCUFUNDĂCIEI FILOSOFICE. V: EU ȘI HUMANITAS

„Faptul că această carte (= a lui Bogdan Mincă, n. O.P.) a apărut la ed. Humanitas justifica executarea ei și a autorului (subl. O.P.)?” întreabă dl. I.M. Pesemne că domnia sa nu are umor nici cât negrul sub unghie. Mă chiar întreb cum nu obosesc unii de atâta seriozitate. Într-o recentă ediție televizată a dialogurilor Pleșu – Liiceanu, primul vorbea despre prostie ca despre o încruntare și încrâncenare permanentă, o seriozitate fără zăgaz. Îi dădea dreptate chiar și dl. Liiceanu, pe care nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată spunând o glumă sau râzând public din inimă. Supăratul domn I.M. se referă la încheierea postării mele pe care, iată, mă văd silit a o reda aici, spre a i-o explica pe înțeles. „Oare ce s-ar întâmpla dacă tânăra filosofie românească s-ar ridica puțin din genunchi? Probabil nimic rău, înafară de faptul că n-ar mai publica, eventual, la Humanitas”, glumeam eu pe seama zidului de heideggerieni docili, refugiați în studii foarte tehnice și traduceri felurite, cu care s-a înconjurat dl. Liiceanu de un timp încoace, recrutându-i dintre foștii studenți și discipoli. Glumele și ironiile le facem, dle I.M., în general, cu oamenii pe care îi socotim, în principiu, capabili să intre în acest joc al inteligențelor. A-i coopta în el înseamnă că îi considerăm compatibili cu un asemenea joc; că avem bănuiala că sunt suficient de deschiși, iuți la sinapse, spontani pentru a le lua ca atare. Dacă am dori să îi jignim, poate i-am înjura sau am fi sarcastici și necruțători la adresa lor, căutând să îi umilim. Fiindcă, însă, ne par nu numai inteligenți, și nici doar egalii noștri (nu râzi de un inferior și nu-ți prea dă mâna să o faci nici cu un spirit superior ție, nu?), ci și oameni de spirit, înzestrați cu o brumă de umor, ne îngăduim, uneori, cu unii, o asemenea licență ludică.

Dar să revenim la ideea inițială, că aș avea un dinte împotriva editurii dlui Liiceanu. La urma urmei, știm cu toții că la ea nu publică doar exegeți din domeniul filosofiei. Cel mai adeseori apar romancieri străini. Nu neapărat cei mai buni, poate. Din rațiuni pe care nu le discut aici, sunt preferate numele și titlurile cele mai vandabile. Firesc sub raport economic, nesigur sub raport cultural (Dan Brown „vinde”, Homer… mai puțin). Nu aș îndrăzni, Doamne ferește, să vi-l recomand cu entuziasm pe atât de vandabilul Paolo Coelho, deși, probabil, dintre toți autorii de beletristică ai Humanitas-ului, s-a vândut cel mai bine. Personal îl prefer pe Mario Vargas Llosa, dinainte cu mult ca acest autor să fie recunoscut prin decernarea Nobelului pentru literatură.

Mai sunt, apoi, și cărțile de istorie, și seria de beletristică italiană, câte și mai câte… Nici vorbă de a contesta activitatea de ansamblu a unei edituri din cărțile căreia cumpăr, încă de la începuturile ei, destule titluri dorite.

Cu filosofia de la Humanitas este însă altceva. Atunci când vine vorba despre români, contemporani și încă tineri, mă delectez observând că editura preferă să publice mai cu seamă cărți – cum să le spun? – compatibile cu vederile filosofice ale dlui Liiceanu.

Am și obiecții de altă factură, referitoare tot la producția filosofică românească, dar ele sunt detaliate în altă parte și nu au legătură cu discuția de aici. Înseamnă asta antipatie la adresa editurii? Nici pomeneală.

Dar revin și întreb: să fie oare o mică împunsătură pe seama criteriului de selecție o „execuție”, a autorului, dar și a operei? Vorba lui Caragiale: fugi d’aci, domne!

Ca să lămurim suplimentar lucrurile mai spun ceea ce oricine vizitează blogul meu sau caută pe google (efort mare, deh!) numele pe care îl port poate găsi cu ușurință: colaborări la scenă deschisă cu prestigioasa editură. Sunt ani de când vorbesc public, la lansări de carte, despre producția Humanitas. Am lansat la ore extravagante, în noapte, pentru a crește vânzările din Harry Potter ale librăriei clujene, am stat alături de Radu Paraschivescu atunci când Humanitas a încercat să inaugureze o serie de proză tânără românească (Mihnea Rudoiu și ceilalți își amintesc precis cum a fost), iar de foarte curând am vorbit cu plăcere despre romanul cel mai recent al lui Radu însuși. Nu am lipsit nici de la lansarea versiunii înregistrate pe CD a poveștilor „corozive” ale lui Creangă. Săptămânal, bucurându-mă de stima colegilor Humanitas, am prilejul de a prezenta cărți ieșite la această editură în emisiunile televizate pe care cu onor le moderez pentru cine se nimerește să le privească (Lecturile mele, pe TVR Cluj, duminica la 11). Am făcut-o și anii trecuți, în cadrul rubricii Lecturi de… Cluj din emisiunea Cap de afiș (TVR 3) și o voi face de câte ori voi descoperi ceva ce mi se pare demn să fie semnalat, în aceleași cadre. Poate că o astfel de colaborare îmi îndreptățește măcar speranța la corectitudine și bună credință, dacă nu și la critici și împunsături colegiale. Sau nu?

Cred că Humanitas, alături de Polirom, Curtea Veche și RAO (se mai pot adăuga și alte câteva nume) face de 2 decenii încoace lucruri semnificative pentru cultura română. Dar mai cred, totodată, că excesul de Heidegger și resuscitarea lui Nae Ionescu, ca și publicarea de tentative monografice care încearcă să reabiliteze traseul de extremă dreaptă al lui Noica nu conduc cultura noastră actuală într-o direcție salutară, în contextul strădaniilor de democratizare a țării. Este, firește, o opinie personală, pe care o susțin deschis. Pot fi contrazis sau aprobat, fiecare este liber să creadă ce dorește. Dar a susține gogomănii pe degeaba, fără a fi verificat măcar temeiul acestora în prealabil, descalifică.

Ajuns la capătul acestor postări, dle I.M., regret încă odată că, dedicându-vă cinci episoade – din respect față de cei ce poposesc pe această pagină -, v-am nemurit întru anonimat. Amestecul de trufie elitistă, erudiție disprețuitoare, rea-credință și rigiditate fără umor care vă caracterizează merita o ilustrare mai bogată cromatic, pe care numele dvs. ar fi putut-o oferi. În absența lui, ne mulțumim cu ceea ce este: mult praf pe tobă; scuturat de pe stindardul heideggerianismului dâmbovițean.

Situl Editurii Humanitas:

 http://www.humanitas.ro/

Siglele incluse în această postare provin de pe situl Editurii Humanitas.