NOI TENTATIVE SUBMARINE ÎN MARGINEA SCUFUNDĂCIEI FILOSOFICE. I: ANONIMUL I.M. ȘI FILOSOFIA LA UNIV. DIN BUCUREȘTI

Un domn care semnează I.M. pentru că „nu sînt o persoana publică, a semna cu numele întreg sau cu inițiale este complet irelevant” a deschis o discuție referitoare la postarea mea legată de recent apărutul volum al lui Bogdan Mincă, Scufundătorii din Delos. Heidegger și primii filozofi (București, Ed. Humanitas, 2010). De la bun început semnalez inadvertența poziționării domniei sale: ori ieși la lumină, recomandându-te, declinându-ți onest identitatea, din elementară educație, politețe față de interlocutor și pentru a asuma, implicit, cele pe care le susții, ori păstrezi tăcerea și mergi mai departe. I.M. însă, deși destăinuie că îl cunoaște foarte bine bine pe autor și cunoaște „și situația din Univ. București și din filozofia românească” (chiar așa?), dezvăluindu-se – fără falsă modestie – ca fiind unul care „din întîmplare, am citit în jur de 30 de volume de Heidegger”, socotește că atâta ar fi de ajuns, de parcă ne-am fi dat întâlnire la o petrecere de Halloween sau la carnavalul venețian. Aceste mici detalii, din care se conturează, totuși, liniile unui portret, îmi spun că omul care îmi dă povețe, mă trimite să mai citesc (nimic rău în asta, doar tonul recomandării sună iremediabil în falset!), are complexul tipic al românului. E, în același timp, și prea lovit în stima de sine, și prea erudit și sigur în reperele lui culturale pentru a discuta în nume propriu. El pare, deci, să fie insul care trage cu praștia și apoi se refugiază după un copac (fie acel copac numele lui Heidegger sau un arbore propriu-zis, puțin contează).

Surprinzător lucru, dl. I.M. cunoaște, cum spune domnia sa, „situația din Univ. București”. Mă întreb care situație, la ce situație se referă, dar răspunsul survine curând: s-ar spune, ascultându-l, că la Univ. din București sunt puțini „acei studenți chiar au șansa să aibă un dascăl calificat și (care – n.O.P.) nu aparține clasei de sfertodocți de care universitățile noastre sînt pline. Este printre puținii care nu fac «introduceri în…» și ale cărui cursuri și seminarii reprezintă aplicații pe text – așa cum se practică în Germania”. Rezultă de aici că I.M. socotește că modelul absolut în materie de învățământ filosofic este cel din Germania, că a preda cursuri introductive în disciplinele filosofice este contrar spiritului universitar și standardelor pe care acesta ar trebui să le ilustreze și că prietenul domniei sale, dl. Bogdan Mică, reprezintă o raritate în peisajul academic; nu doar în cel bucureștean, cum s-ar crede, eventual, ci, printr-un salt spontan, înlesnit, se trece la întreg peisajul învățământului înalt românesc, corpul profesoral al acestuia fiind desemnat prin expresia „clasă de sfertodocți”.

Recunosc, formularea, ca și impulsivitatea, mi-l amintește pe recent înfuriatul domn Liviu Bordaș, ajuns la deplinătatea expresivității sale culturale într-un articol din Observator cultural. Ca și I.M., și autorul respectiv polemizează cu autori nenumiți. S-a inversat, de astă dată sensul anonimatului, dar expresiile și atitudinea sunt cam aceleași. În fine, drapările lui I.M. sunt mai puțin grave decât ce spune. La urma urmei, domnia sa socotește că „Rămîn anonim pentru că nu sînt o persoana publică, a semna cu numele întreg sau cu inițiale este complet irelevant”. De ce ar fi însă irelevant? Pentru că se socotește pe sine irelevant sau pentru că uzanțele zilei fac dintr-o asemenea procedură o chestiune irelevantă? În ambele cazuri l-aș încuraja să creadă că se înșeală, gândirea ce îl face să creadă că pe pământ există persoane irelevante sau că regula zilei, și nu excepția (de care abundă forumurile ziarelor), e camuflajul de sine se cuvine contrazisă.

Dar, cum ziceam: filosofia în universitățile nemțești e exemplară, în timp ce la noi universitatea și spiritul înalt al filosofiei a murit, îngropat de „sfertodocți”. De ce? Fiindcă nu se lucrează pe text. Va fi fiind, pesemne, rețeta universală în materie de tratament al materiilor filosofice, deși, dacă e să îl credem pe Umberto Eco și pe alți teoreticieni și semioticieni, în lucrul cu textul nu este inutil să vezi și contextul, pretextul și subtextul.

Evident, omul I.M. se află în eroare, deși, totodată, e în perfect acord cu președintele Băsescu (Nu acesta spunea că sunt prea mulți filosofi și prea puțini tâmplari, meseriași, scuzându-se mai apoi, în ălin târg Gaudeamus, în fața camerelor, către dl. G. Liiceanu că, de fapt, căutase un substitut pentru cuvântul „proști”?). Mă voi rezuma la un singur exemplu, deși ar mai fi destule: Alexandru Baumgarten, care face operă de traducător, comentator, gânditor pe cont propriu și mentor al altor corifei ai traducerilor greco-latine din antichitate și evul mediu. Dl. Baumgarten nu a urmat școli înalte în spațiul german, ci la Cluj, și și-a completat studiile în spațiul francofon, parțial în contact cu Alain de Libera. Să mai relativizăm, așadar, puțintel, falsele încheieri definitive în materie de universitate românească. Dl. Mincă nu a apărut la București pe un teren vid și nici nu l-aș vedea definitiv arondat germanității filosofice și culturale (decât, desigur, dacă va ieși domnia sa la scenă deschisă pentru a susține asta).

Sun doar câteva precizări de făcut înainte de a merge mai departe…

Published in: on 13 Februarie 2011 at 2:17 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/02/13/noi-tentative-submarine-in-marginea-scufundaciei-filosofice/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: