LE CHEF (10): Elena Cesar von SACHSE: MÂNCARE DE GĂLBIORI

Povestea de mai jos alătură numele iscusitei scriitoare Elena Cesar von Sachse celorlalţi entuziaşti ai ciupercăritului. Aştept şi alte propuneri, venite chiar din partea cititorilor pasionaţi (dacă se încumetă!). (O.P.) 

În urmă cu câţiva ani, într-o toamnă superbă, ne-am întâlnit cu fraţii soţului meu în Austria, într-o zona Alpină, la cules de ciuperci. Bineînţeles că această excursie era doar un pretext pentru mişcare şi bună dispoziţie.

Crescută la oraş, nu numai că nu cunoşteam ciupercile comestibile, dar nici nu prea mă înghesuiam să mănânc aşa ceva.

Fratele mijlociu al soţului meu, împreună cu soţia lui, cunoscând foarte bine locurile, ne-au îndrumat binevoitori:

– Voi urcaţi prin pădure. E timpul ciupercilor, aşa că o să găsiţi câte vreţi. Ne întâlnim peste două ore în acelaşi loc.

De bună credinţă, am urcat aşa cum am fost sfătuiţi, dar… nici pomeneală de gălbiori. Am găsit doar câteva ciuperci maronii, vai şi amar… În schimb, făceam glume şi râdeam pe săturate, deoarece presimţeam că ni se pregăteşte o surpriză.

– Pun pariu cu voi: Cristian ştie unde cresc gălbiorii, iar pe noi ne-a luat de fraieri şi ne-a trimis unde şi-a ascuns dracul comoara.

– Câte ciuperci avem? -, îl întrebă soţul meu pe fratele lui mai mare.

– Două! Una o mănânc eu la prânz cu Heidi, iar una, tu cu Puşa.

Râsul fiind molipsitor, ne-a ţinut tot drumul. Dar, oricât ne-am străduit, căutările au fost zadarnice.

– Poate nici ei nu au găsit ciuperci -, am zis eu, ca să zic ceva.

– Ce? -, făcu pe revoltatul cumnatul meu, strâmbându-se comic. – Lui Cristian întotdeauna i-a mers mintea la şmecherii. 

Şi chiar aşa a fost.

La ora hotărâtă ne-am întâlnit cu cei doi experţi, a căror plasă era plină de gălbiori.

Nici unul dintre noi nu a comentat recordul lor exepţional, dar s-a dovedit că bănuielile noastre au fost întemeiate.

Asta nu a însemnat că ajunşi la restauranul din munţi, nu am fost răsfăţaţi de bucătarul de aici cu un aperitiv extraordinar de gustos, făcut din gălbiorii aduşi.

Se vede că nemţii fac din culesul ciupercilor o bucurie care se termină în mod regulat cu o mâncare copioasă şi o halbă de bere.

Încântată de gustul formidabil al aperitivului, am cerut reţeta bucătarului, iar el mi-a scris-o pe-o bucată de hârtie, explicându-mi-o totodată:

– Se pun într-o tigaie 100 gr de untură de porc, iar după aceea tai în cubuleţe 100 gr de slănină afumată şi le pui să se prăjească. Adaugi 1-2 cepe roşii şi între 2 până la 10 căţei de usturoi, depinde de gustul fiecăruia. Laşi ceapa şi usturoiul să prindă puţină culoare şi adaugi 400 gr de gălbiori, sare şi piper. Când ciupercile sunt gata, presari deasupra fiecărei porţii, pătrunjel.

Se poate servi ca aperitiv, dar dacă adaugi puţin thymian, foarte puţin suc de roşii şi 100gr smântâna, va deveni o mâncare minunată, lângă o garnitură de cartofi piure.

Nu uitaţi. Gălbiorii se folosesc ca garnitură la vânat.

– Poftă Bună!

Published in: on 30 Ianuarie 2011 at 10:09 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/01/30/le-chef-10-elena-cesar-von-sachse-mancare-de-galbiori/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: