LE CHEF (8): Alexandru PECICAN: Urechile lui Iuda

S-ar zice că farmecul poveştilor gastronomice cu reţete ale Elenei Cesar von Sachse stârneşte emulaţie. Regizorul, prozatorul şi graficianul Alexandru Pecican s-a prins în vârtejul acestei specii literare şi vine cu o ofertă silvestră, spre deliciul cititorilor acestui blog (O.P.).  

Tăiam buşteni, sus pe munte, la locul ştiut sub numele de “cabana părăsită”. Acolo şi înnoptam, în ceea ce mai rămăsese dintr-o veche mănăstire.

Hotărâsem între noi ca unul din echipă să stea pe lângă cuptor şi să gătească de-ale gurii, fiind plătit de fiecare cu o sumă de bani şi, pentru că Vasâle cel Mare, fost bucătar în armată, la infanterie, se pricepea cel mai bine, pe el căzură sorţii.

În acea zi Vasâle coborî cu măgarul nostru Florică în vale după merinde, dar se umflară apele de la o furtună şi omul nostru fu nevoit să rămână în sat.

Sara, rupţi de foame, ne-am strâns în jurul cuptorului rece şi ne uitam unii la alţii cu ochi de lupi hămesiţi. Atunci baci’ Pătru ne spuse:

– No, amu toată lumea în genunchi şi spunem o rugăciune!.

Și cum stăteam noi aşa, cu capetele aplecate şi mâinile împreunate, căzuţi fiecare în vorovirea sa cu Domnul, numa ce auzâm pe cineva că bate la uşă.

– Sara bună şi Domnul fie cu voi!, zise omul şi se apropie de masa din lemn de stejar pe care îşi puse straiţa. –Mi-s în drum spre Mănăstirea Arsă şi bag samă că m-am rătăcit, îngăduiţi să punem de-o tochitură de ciuperci cu pesmet.

– Dapoi cu drag te-om ajuta, călătorule”, ziseră ortacii mei şi săriră ca arşi.

Unul aprinse focul la cuptor, celălalt veni cu găleţile pline de apă de la izvor. Eu mă şi apucai a curăţi ceapa şi usturoiul.

Atunci, călătorul, scoase din desagă o legătură mare de hribi, una de ghebe, trei mâini de gălbiori, o pungă cu zbârciogi şi o turtă de Urechea lui Iuda.

Le spălă pe toate cu multă apa cristalină apoi le lăsă un timp să se scurgă. Luă 3 cepe mari, gata curăţate de mine, şi le tăie mărunt, apoi le aruncă în ceaunul în care sfârâia deja untdelemnul deasupra jăratecului.

Cu un linguroi de lemn de plop începu să amestece egal, de la stânga la dreapta, până ce toată ceapa se auri. Mai adăugă 4 foi mari de dafin, 10 boabe de piper negru, o căciulie de usturoi zdrobită şi 10 prune mari, uscate.

Abia atunci rostogoli toate ciupercile în căldare şi puse capacul bine fixat, să nu scape aburul cel viclean. Deîndată scoase pesmetul, pe care îl înmuie puţin în apă, apoi adăugă făină, până făcu o pastă ca de smântână groasă. Din aceasta amestecă nişte găluşte pe care le dete în apă clocotită şi le lăsă la fiert. Numai bine că ridică acoperişul de pe ceaun şi, fiindcă ciupercile lăsară apă, învârti de zor în ele.

Dintr-un clondir scoase un păhar de vinars pe care îl deşertă în oală. Mai amestecă de 5 ori cu linguroiul, apoi goli o ploscă cu juma’ de vin roşu de butuc, adăugă găluştile fierte şi jumătate de litru de apă de izvor. Aşeză meşteşugit capacul şi mai aşteptarăm să dea în clocot de două ori… Atunci coborâră în minunatul amestec 3 roşii mari, tăiate cubuleţe, frunzele de mărar şi pătrunjel mărunţit, forfecate, şi un Doamne’ajută!

Când ne-am aşezat la masă, toată odaia mirosea a Rai. Am spus o rugăciune de mulţămire şi am purces la lucru de ne trozneau fălcile. Şi numai la al treilea blid bace Pătru întrebă:

– Călătorule, cum se cheamă bunătatea asta de tochitură?

– Apăi, dragii mei fraţi, se numeşte Urechile lui Iuda, fiindcă ciupercile cele negre şi dese sunt culese din pomul în care s-o spânzurat vânzătorul.

Şi numa ce termină de rostit voroavele celea că străinul şi dispăru din faţa ochilor noştri, de parcă nici nu ar fi fost!

Dapoi noi nici nu ne dezmeticirăm bine, că uşa fu trântită cu putere de părete şi apăru Vasâle cel Mare, tăt o spumă şi spăriet nevoie mare de o arătare cu aripe mari strălucitoare ce, zâcea el, să ridicase la cer de pe prispa vechii mănăstiri şi se topise, hăt, sus pă cer, printre nori şi stele.

Acum, din cât mai îmi aduc în minte şi dintr-un vis al meu ce l-am avut după aceea, zâc numai atât:

TOCHITURA DE CIUPERCI URECHILE LUI IUDA

Se face din câte 300 g de hribi, ghebe, gălbiori, zbârciogi şi Urechile lui Iuda, care va să zică dintr-un kilogram şi jumătate de ciuperci dintre cele mai bune, puse laolaltă. Se mai pune apoi ceapă (300 g), 1 căţel de usturoi, 4 foi de dafin, piper negru, sare, boia iute & dulce. Mai e nevoie de 350 g Vin roşu sec şi 50 g vinars (cognac sau rom). Trebuie să ai şi 250 g Pesmet, 250 g Făină, 300 g Untdelemn, 300 g Prune uscate, 300 g Roşii crude sau bulion, şi ceva frunze de pătrunjel şi mărar.

Atâta-i tot. Nu mare lucru, dar rupt din cer…

Published in: on 28 Ianuarie 2011 at 10:33 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/01/28/le-chef-8-alexandru-pecican-urechile-lui-iuda/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: