M-am dus în nocturnă la magazinu de alimente nonstop, că nu mai avèm hârtie de ijienă, că Jojolu o folosăşte pă post de batistă. Tulai, rău-i frigu de după Crăciun, că mă durè buricu de la dejet! Nu m-am putut răbda să nu bèu un cafei cu scumpa de Fely, nepoata. Mi-o propus să fiu şi io cinăfilă ca ea. Zâce că adoră un rejizor Chimchimduc, cu care îşi petrece nopţâle… Io cu Niculiţă aş sta, da’ ala îi cu proasta de nevastă-sa, care nici nu pute, nici nu miroasă. Să mă fac, oare, cinăfilă? Nu am întrebat de Fely cam ce ar însămna, d-apoi hintuiţia mă mână de la spate şi înţăleg că trebe să cinezi fin, adică să nu baji în tine ca spartă. Alimentele nejustificate devin colosterol şi te termină.
Fely m-o învăţat să am ady de mes, adică să cetuiesc în discuţii pă internet. Noaptea când am nesomn garantat, vorovesc mai ales cu Fely, da’ şi cu masculi la întâmplare. Io întreb „ce mai faci?”, apoi ala scrie „vrei ce vrèu io?”. La unu i-am propus să ne facem cinăfili şi mi-o răspuns că-s rău părversă, da’ oi căuta în dicţionaru de alimente să văd ce ar putè fi.
Jojolu doarme, io fac pulpe în ceapă roşie, cu orez galbăn. Mai scriu pă mes, da’ nu-mi plac bengoşii, nici bulanjiii, că io aspir să ajung scriitoare, că ştiu că am destin de-ala de excepţie. Oi scrie un roman despre cum să transformă dragostea în reumatism şi despre menorecreaţie, că în artă îi musai să pui dejetu pă rana umanistă, care îi bugăt de tristă.
Ovidiupecican's Blog 