LE CHEF (4): Elena Cesar von SACHSE: Pulpă de porc la cuptor

Era ajunul de Crăciun. Helene se uită pe geam în strada pustie. Fulgii pufoşi de zăpadă umpleau priveliştea din faţa ei ca o perdea de lumină.

Deodată ochii fetei se umplură de lacrimi. Îşi aminti că acum un an petrecuse sărbătorile de iarnă alături de tatăl ei pe care îl pierduse în urmă cu două luni. Pe mama nu a cunoscut-o de fel. A murit imediat după naşterea ei.

– Nu poate să fie ceva mai trist decât să aştepţi Crăcinul de una singură. Când te gândeşti că alte fete de vârsta mea sunt de mult măritate, mă simt şi mai nefericită. Pe mine nu mă vrea nimeni. Nu-l am nici pe vino-ncoa şi nici prea atrăgătoare nu sunt.

Într-un târziu îşi şterse lacrimile cu şorţul şi se îndreptă spre dulapul cu veselă. Dinspre cămin se împrăştia în toată încăperea un miros îmbietor de carne prăjită. Pe masă abureau sosul şi găluştele de cartofi.  

– Ce ar fi să pun tacâmuri pentru două persoane, ca şi când tata ar fi cu mine? Poate aşa voi alunga singurătatea…

După ce masa a fost pregătită, Helene scoase din cuptor o tavă unde sfârâia o bucată de carne, cu şoricul bine prăjit. O aşeză pe un suport de lemn şi o puse pe masă.

În momentul în care vru să ducă la gură prima îmbucătură, în ușă se auziră trei bătăi puternice.

– Cine-i acolo? -, întrebă ea surprinsă.

– Eu, mătuşa Hervine, cine alta?!

Fata crepăţi uşa şi privi cercetător în stradă. O femeie mititică şi rotunjoară o privi zâmbitoare.

– Dar unde-i taică-tu?

– A murit.

– Doamne nu mă lăsa! Dar cum aşa? -, se miră bătrânica.

– Simplu. A închis ochii şi, cu un oftat, şi-a dat duhul.

– Apoi ce mă mir, că aşa-i cu bătrânii… Unchiul tău Iosef a plecat şi el dintre noi, astă vară.

– Îmi pare rău mătuşă -, îi răspunse Helene, deschizându-i uşa larg şi poftind-o în casă, deoarece se pornise brusc o furtună de zăpadă, de ziceai că-i smulge fetei uşa din ţâţână.

– Intraţi vă rog.

Bătrâna se scutură de zăpadă, timp în care vorbea fără oprire.

– Apăi, nepoată dragă, să ştii că am presimţit că s-a întâmplat ceva cu fratele meu. De un timp încoace îmi tot bate ochiul stâng, aşa că le-am spus feciorilor că vin cu ei în oraş când or aduce la vânzare pieile de oi. Şi uite că aşa s-a şi întâmplat.

Zărind pe masă 2 farfurii, întrebă:

– Aştepţi pe cineva?

– Nu mătuşă, dar mă bucur că ai venit şi nu sunt singură în ziua de Crăciun -, îi răspunse ea, înveselindu-se pe loc.

După ce termină de mîncat, bătrâna îi spuse:

– Mâncarea ta are un gust deosebit. Eşti o gospodină foarte pricepută. De aceea îţi dau un sfat, ca o femeie bătrână ce sunt. Nu ai niciun motiv de întristare. Frumuseţea nu e cea care se vede la suprafaţă, ci cea care vine din interiorul omului. Deschide din nou birtul tatălui tău şi oferă-le oaspeţilor această mâncare tradiţională a francilor. O să-l trimit pe Peter să te ajute la servit. E un om harnic şi cuviincios, prieten cu feciorii mei. Tu nu trebuie să faci mai mult decât schaefele cu sos şi găluşte de cartofi. Să ştii că vei avea muşterii unu şi unu şi până-n vară te văd şi măritată.

Helenei nu-i venea să credă ce-i spunea mătuşa. „- Parcă mi-ar cunoaşte gândurile” -, îşi spuse ea. 

– I-am promis tatălui tău ca, atunci când el nu va mai fi, să te caut şi să-ţi fiu de ajutor. Mă bucur că am ajuns la timp să mă ţin de cuvânt. Dar înainte de plecare aş dori să ştiu cum faci tu mâncarea asta, că tare-i gustoasă. Şi eu o fac de-o viaţă, dar trebuie să recunosc că nu are acelaşi gust.

– Desigur! Cu mare bucurie. Eu obişnuiesc să o fac dintr-un kilogram şi jumătate de pulpă de porc. Și fiindcă oamenii şi-au imaginat că şunca de porc arată ca o lopată, de la cuvântul schaufel (lopată) se trage şi numele mâncării, schaeufele.

După ce o sărez bine, o aşez într-o tavă. Aleg întotdeauna bucata cu os şi şoric de la încheietura pulpii. Poate fi şi altă bucată din pulpă, dar neapărat trebuie să aibă os şi şorici. O crestez apoi în lung şi în lat. Adaug 2 morcovi, 1 păstărnac,1 ţelină, 2 căţei de usturoi, 1 ceapă, 1 frunză de dafin, 1 muscat. Presar apoi puţin chimin şi mai pun, ici și acolo, câteva fire de pătrunjel. La sfârşit pun apă, cam trei sferturi din înălţimea tăvii, şi vâr tava în cuptor.

La început cuptorul trebuie să fie foarte încins, (timp de zece minute îl las să duduie la 250 grade) după care reduc temperatura (la 150 de grade) şi îngădui cărnii să se înmoaie timp de 2-3 ore. Cu ajutorul unei pensule ung carnea cu sosul din tavă din 30 în 30 de minute. Când e aproape gata, scot sosul şi-l strecor într-o oală separată. Stropesc carnea cu 200 de grame de bere şi o las să se frigă. În acelaşi timp, fierb găluştele de cartofi şi le servesc alături de sosul şi carnea cu şoricul obligatoriu crocant.

– Ei asta da! Fiecare bucătarie are obiceiul ei. Acum înţeleg de ce mâncarea ta are alt gust. Tu pui zarzavaturi şi fel de fel de condimente, pe când eu așterneam carnea la prăjit doar cu sare, chimin şi ceapă. Se vede că întotdeauna mai rămâne de învăţat câte ceva -, spuse bătrânica, în timp ce se ridică de la masă.

– Mulţumesc draga mea pentru tot. Acum trebuie să plec.

– Pe o aşa vreme?

– Viforniţa s-a îmbunat. Şi, oricum, ce am avut de făcut, am făcut. Să nu te mai întristezi. Crăciunul este ziua minunilor, când visele oamenilor se pot împlini.

Helene deschise uşa şi mătuşa Hervine dădu să plece. Fata privi o clipă de-a lungul străzii. Simţi pentru o clipă o linişte sfântă ce o împresură ca o îmbrăţişare, dar când o căută cu privirea pe bătrânică, aceasta dispăruse fără urmă în albul zăpezii din stradă.

………………………………………………………………………………………………..

A doua zi Helene s-a întâlnit în piaţă cu verii ei şi cu prietenul acestora.

– Helene! Ce mă bucur că te-am întâlnit -, o întâmpină cu bucurie Hans.

– Chiar doream să te căutăm -, adăugă vesel şi Erik

– De ce n-aţi venit ieri seară, împreună cu mătuşa Hervine? M-aş fi bucurat să vă am oaspeți la masă.

Cei doi veri se uitară unul la altul cu nişte ochi miraţi:

– Vorbeşti de mama?

– Da!

– A murit în toamnă.

De data asta Helene fu cea uimită.

– Dar a fost aseară la mine! -, insistă ea.

– Nu prea avea cum -, îi răspunseră ei cu o voce blândă.

– Se pare că în ziua de Crăciun se petrec miracole și uneori visele se pot împlini! – spuse ea, fără să le explice și celorlalți la ce se gândea.

Published in: on 11 Ianuarie 2011 at 8:54 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/01/11/le-chef-4-elena-cesar-von-sachse-pulpa-de-porc-la-cuptor/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: